Să învățăm de la albine despre forța sugestiei pozitive

Se pare că pe majoritatea dintre noi ne pasionează , ne atrag  mult   mai mult gustul răutății , al evenimentelor  negative                     

în dauna celor pozitive. Vă rog să nu mă

înțelegeți greșit! Haideți să ne uitam un

„picuț” în jurul nostru și vom constata

instantaneu acest lucru. Ne place să auzim ce s-a mai

întâmplat rău prin lume. La auzul unor evenimente de genul  accidente, divorțuri ale unor  vedete, furturi ,scandaluri, crime, șpaga funcționarului public, „ciulim” urechile sau privirea  , instantaneu. Dacă nu le-am mai auzi, ar fi poate prea multă monotonie în viața omului modern, care de regulă nu suportă prea multă liniște sufleteasca. Este și demonstrat oameni buni !

Un experiment pe această temă a făcut un site de ştiri din Rusia care a luat decizia ca, timp de o zi, să publice exclusiv informaţii pozitive. Ce s-a întâmplat : şi-a pierdut 66% dintre cititori(  Mediafax.)   

Astfel, site-ul rusesc City Reporter, care are sediul în Rostov-pe-Don, nu departe de Marea Azov, a decis să publice, la începutul săptămânii, timp de o zi, numai informaţii pozitive. Platforma de ştiri locală şi-a anunţat intenţia cititorilor duminică, 30 noiembrie: „Aveţi sentimentul că sunteţi înconjuraţi de informaţii negative? Aveţi câteodată chef să nu citiţi ştiri deprimante dimineaţa? Credeţi că ştirile pozitive sunt un mit? Ei bine, vom încerca să dovedim contrariul mâine!”.

Astfel, pe 1 decembrie, site-ul a publicat ştiri îmbucurătoare – precum construirea la timp a unui tunel în oraş -, dar şi informaţii prezentate într-o lumină pozitivă. Un articol despre traficul rutier avea titlul: „Fără incidente pe şosele, în ciuda ninsorii”.

Concluzia…știrile pozitive NU atrag cititorii. Site-ul din Rusia a publicat doar informaţii pozitive, efectul nu a fost cel scontat Pe pagina sa de pe platforma Facebook, redactorul-şef adjunct nu şi-a ascuns tristeţea, explicând că audienţa zilnică a scăzut cu două treimi în acea zi: „Am căutat pozitivul în actualitate şi am avut impresia că l-am găsit. Dar nimeni nu îl doreşte. Aceasta este problema”.Începând de a doua zi, City Reporter s-a întors la promovarea ştirilor despre accidente , dezastre şi fapte diverse pentru care este atât de apreciat.

Mai multe studii au arătat că tendinţa cititorilor este de a prefera informaţiile despre subiecte grave, negative. În 2007, institutul de sondare a opiniei publice Pew scria că cele mai urmărite trei teme în presa americană, începând de la mijlocul anilor 1980, sunt războiul, condiţiile meteorologice nefavorabile şi problemele economice.

 Așadar suntem expuşi zi de zi , ceas de ceas, unei adevărate avalanşe de știri/mesaje negative, în primul rând prin presă: inundaţii, cutremure, avioane prăbuşite, crime, violuri, preţuri care cresc, bârfe răutăcioase ale colegilor, accidente de maşină, scandaluri; etc .

Aceste mesaje cu puternică valoare emoțională acționează, fără să realizăm ,asupra subconștientului nostru.  Rezultatul este că ne merge prost fără să știm de ce. Suntem mereu deprimați, ne pierdem încrederea într-o viață mai fericită, ne aşteptăm mereu să ni se întâmple ce e mai rău. Și, de regulă, la ce te aștepţi, așa se întâmplă. Vedeți, biciclistul când coboară panta abruptă prin munți se uită la drum(unde vrea să ajungă) și , nicidecum la prăpastia de lângă drum(doar nu vrea să ajungă acolo). Dăm vina pe soartă, pe guverne , pe colegi, pe șefi, pe vreme , fără să observăm că, de fapt răul este în noi. Privim spre el mereu, vorbim despre el. Adică  l-am lăsat mereu să pătrundă în mintea noastră ori de câte ori a dorit, fără să ne dăm seama că trăim în casă cu inamicul. Ar fi timpul să reacționăm până când nu va fi prea târziu !

Începând de astăzi haideți să zăvorâm ușile pentru acești oaspeți periculoși din viața noastră. Astfel, este bine să :

– Evităm să mai urmărim jurnalele cu știri negative. Dacă tot privim la televizor mutăm postul pe altceva.  Avem la dispoziție o groază  de canale că doar suntem abonați la cablu. Urmărim canalele cu emisiuni educative , științifice ,muzică, divertisment, comedii , adică cele care ne  refac starea de bine.

-Ne asociem cu persoane pozitive, optimiste, orientate spre succes. Dacă vreți să vă fie bine, va trebui să stați cât mai mult în preajma unor oameni de succes. Învăţați de la ei, gândiți ca ei, acţionați ca ei. Folosiți neîncetat forța sugestiei pozitive citind cărţi motivaționale sau biografii ale oamenilor de succes, ascultând casete și CD-uri motivaționale, participând la cursuri și seminarii despre succes, urmărind emisiuni radio / tv. cu oameni care au avut succes. 

-Evităm persoanele negative, cele care mereu se vaicăresc, critică , condamnă și sunt nemulțumiți de toate. Dacă oamenii din preajmă sunt  aşa trebuie să vă  gândiţi la modul cel mai serios de a va debarasa  de ei. Altfel, stând alături de ei, riscați o  condamnare  la o viață plină de eșec și frustrare.

În concluzie , folosiți la maxim forța sugestiei pozitive şi reduceți cât mai mult posibil forța sugestiei negative. Puneți stăpânire asupra tuturor elementelor de sugestie din preajma voastră şi folosiți-le pentru a vă atinge obiectivele, scopurile , starea de bine. Ar fi bine să învățăm de la albine un lucru foarte important :              

ele nu culeg polen din flori uscate sau stricate, pentru ca

mierea lor să nu fie la fel de putredă ca și florile din care a

fost cules polenul ; ele tot timpul caută polenul cel mai bun,

din florile frumoase, ca astfel lucrarea lor să fie bună, gustoasa și sănătoasa. La fel trebuie și noi să procedăm : să nu  căutam pe cele rele din oameni, ci să le culegem pe cele bune, ca dragostea noastră să fie dulce-parfumată și nu o roadă otrăvită.

Să fiți buni și înțelepți !!!

M. Cooper

Steve Jobs…principiile unei vieți implinite(3)

Continuăm  cu a treia lecție de viață din  mesajului citit de Steve Jobbs, 

CEO al Apple Computer, pe 12 iunie 2005, la Universitatea Stanford, cu

ocazia ceremoniei de absolvire de către studenţii ultimului an. 

A treia poveste este despre moarte.

„Când aveam 17 ani, am citit ceva de genul: „Dacă trăieşti fiecare zi ca şi când ar fi ultima, într-o zi sigur vei avea dreptate”. M-a marcat şi, de atunci, m-am uitat în oglindă în fiecare dimineaţă şi m-am întrebat: „Dacă azi ar fi ultima zi din viaţa mea, aş vrea să fac ceea ce fac acum?”. Iar dacă răspunsul era „nu” pentru mai multe zile în şir, ştiam că trebuie să schimb ceva.

Faptul că am ştiut mereu că voi muri în curând este „unealta”care m-a ajutat să iau decizii importante în viaţă. Pentru că aproape totul – aşteptările, mândria, frica de ruşine sau eşec – sunt lucruri care pălesc în faţa morţii, lăsând loc doar pentru ceea ce este important. Faptul că îţi aduci aminte că vei muri este cea mai bună metodă pe care o cunosc eu de a evita capcana care te face să crezi că ai ceva de pierdut. Nu există nici un motiv pentru care să nu îţi urmezi inima.

Acum un an (n.r. în 2004), am fost diagnosticat cu cancer. Mi s-a făcut o tomografie la 7.30 dimineaţa, care indica în mod clar că am o tumoare pe pancreas. Nici nu ştiam ce este pancreasul. Doctorii mi-au spus că, aproape sigur, acest tip de cancer este incurabil şi că nu ar trebui să mă aştept să trăiesc mai mult de trei-şase luni. Doctorii m-au sfătuit să merg acasă şi să-mi fac ordine în treburi, ceea ce în limbajul medicilor înseamnă să te pregăteşti de moarte.

Înseamnă să încerci să le spui copiilor tăi, în doar câteva luni, tot ceea ce credeai că vei avea timp să le spui în zece ani. Înseamnă să te asiguri că totul este pregătit astfel încât să-i fie cât mai uşor posibil familiei tale. Înseamnă să-ţi iei la revedere.

Am trăit toată ziua cu acest diagnostic în minte. Totuşi, mai pe seară, am făcut o biopsie, adică doctorii mi-au băgat un endoscop pe gât, prin stomac şi intestine, mi-au băgat un ac în pancreas şi au scos câteva celule din tumoare. Eram sedat, dar soţia mea, care era acolo, mi-a spus că, în momentul în care s-au uitat la celule la microscop, doctorii au început să plângă, pentru că s-a dovedit că sufăr de o formă foarte rară de cancer pancreatic, care se vindecă prin operaţie. Am făcut operaţia, iar acum mă simt bine.

A fost momentul în care m-am aflat cel mai aproape de moarte şi sper să rămână aşa pentru următorii zeci de ani. Faptul că am trecut prin asta mă face să vă spun un lucru cu puţin mai multă siguranţă decât atunci când moartea era un doar concept.

Nimeni nu vrea să moară. Nici măcar oamenii care vor să ajungă în Rai nu vor să moară ca să ajungă acolo. Cu toate astea, moartea este destinaţia pe care o împărţim cu toţii. Nimeni nu a scăpat de ea. Şi aşa şi trebuie, pentru că Moartea este, foarte probabil, cea mai bună invenţie a Vieţii. Este agentul de schimbare a Vieţii. Ea îi „curăţă” pe cei bătrâni şi face loc pentru cei „noi”. Deocamdată, cei „noi” sunteţi voi, dar într-o zi, nu foarte îndepărtată de cea de azi, veţi deveni treptat cei „vechi” şi veţi fi „curăţaţi”. Îmi pare rău că sunt dramatic, dar cam aşa e.

Timpul vostru este limitat, aşa că nu-l irosiţi trăind în locul altcuiva. Nu fiţi prinşi în dogme, care înseamnă să trăiţi cu rezultatele gândirii altor oameni. Nu lăsaţi „zgomotul” creat de opiniile altora să vă distragă de la vocea voastră interioară. Şi, cel mai important, aveţi curajul să vă urmaţi inima şi intuiţia. Ele ştiu, cumva, ceea ce vreţi să deveniţi cu adevărat. Tot restul este secundar.

Când eram tânăr, exista o publicaţie uimitoare, numită „The Whole Earth Catalog” (Catalogul întregului Pământ), care era una dintre bibliile generaţiei mele. A fost creată de un tip pe nume Stewart Brand, aici în Menlo Park (n.r. aproape de Palo Alto, California), care a adus revista la viaţă cu ajutorul talentului său poetic. Asta se întâmpla prin anii ’60, înainte să apară calculatoarele, aşa că totul era făcut cu ajutorul maşinilor de scris, al foarfecelor şi al camerelor foto polaroid. Revista era un fel de Google pe hârtie, 35 de ani înainte ca Google să apară. Era idealistă şi plină de „unelte” simple şi noţiuni extraordinare.

Stewart şi echipa lui au lansat câteva ediţii ale „The Whole Earth Catalog” şi, după ce revista şi-a urmat cursul, au lansat un ultim număr. Era mijlocul anilor ’70 şi eu eram de vârsta voastră. Pe coperta patru a ultimului număr, era o fotografie cu un drum de ţară, la răsărit. Sub fotografie, erau cuvintele: „Rămâneţi Flămânzi. Rămâneţi Nebuni”. Era mesajul lor de rămas bun, înainte de a se închide. Mereu mi-am dorit acelaşi lucru pentru mine. Iar acum, când absolviţi şi o luaţi de la început, vă doresc asta şi vouă.

Rămâneţi Flămânzi. Rămâneţi Nebuni.

Vă mulţumesc foarte mult tuturor.”

Ce-ar mai fi de adăugat la această adevărată lecție de viață spusă de un om care a „cochetat” cu moartea la un anumit moment al vieții…poate doar trei citate grăitoare legate de ziua de azi :

„Sunt absolut uluit cât de mulţi oameni îşi strică ziua de azi pentru ziua de ieri.” Gary Chapman

„Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubeşti. De aceea, nu mai aştepta, fă-o azi, întrucât, dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ţi-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare, un sărut, şi că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultimă dorinţă. Să-i menţii pe cei pe care-i iubeşti aproape de tine, spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubeşte-i şi tratează-i bine, ia-ţi timp să le spui „îmi pare rău”, „iartă-mă”, „te rog” şi toate cuvintele de dragoste pe care le ştii. „ Garcia Marque

„Love is like a puzzle, hard to piece together, but beautiful when all the right pieces are put together”
„Dragostea este ca un puzzle: greu de asamblat, însă minunat atunci când toate piesele sunt aşezate cum trebuie”. Steve Jobbs

Să fiți buni și înțelepți !!!

M. Cooper

Steve Jobs…principiile unei vieți implinite(2)

Continuăm  cu a doua lecție de viață din  mesajului citit de Steve Jobbs, 

CEO al Apple Computer, pe 12 iunie 2005, la Universitatea Stanford, cu

ocazia ceremoniei de absolvire de către studenţii ultimului an. 

A doua poveste este despre dragoste şi pierderi.

„Am aflat de tânăr ce îmi place să fac. Am fondat Apple, în garajul casei părinţilor mei, pe când aveam doar 20 de ani. Am lucrat din greu şi, în doar zece ani, Apple a ajuns să valoreze 2 miliarde de dolari şi să aibă 4.000 de angajaţi. Aveam 30 de ani şi tocmai lansasem calculatorul Macintosh, cu un an în urmă. Apoi, am fost dat afară.

Cum să fii dat afară de la o companie pe care tu ai fondat-o? Păi, pe măsură ce compania creştea, am angajat pe cineva despre care credeam că este talentat să conducă Apple, alături de mine. Timp de un an, totul a mers bine, dar apoi viziunile noastre despre viitor au început să difere, iar comitetul director i-a luat lui partea. Astfel, am fost dat afară. Tot ceea ce clădisem în întreaga viaţă a dispărut, era devastator.

Pentru câteva luni, nu am ştiut ce să fac. Simţeam că am dezamăgit generaţia de antreprenori dinaintea mea, că am pierdut bastonul de mareşal care-mi fusese dat. M-am întâlnit cu David Packard (n.r. co-fondator Hewlett-Packard) şi cu Bob Noyce (n.r. co-fondator Intel) şi mi-am cerut scuze că eşuasem atât de grav. Eram un eşec public şi chiar mă gândeam să plec din Silicon Valley (n.r. unde au sediul marile corporaţii tehnologice ale lumii). Dar, încet-încet, am început să realizez ceva: încă îmi plăcea ce făceam. Lucrurile la Apple nu se schimbaseră deloc, eram respins, dar încă eram îndrăgostit de tehnologie. Aşa că am luat-o de la capăt.

Nu mi-am dat seama pe moment, dar faptul că am fost dat afară de la Apple a fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat vreodată. Greutatea succesului a fost înlocuită de uşurinţa de a fi din nou începător, mai nesigur pe mine. Astfel, am intrat într-una dintre cele mai creative perioade ale vieţii mele.

În următorii cinci ani, am fondat două companii, NeXT şi Pixar,           

şi m-am îndrăgostit de o femeie extraordinară, care avea să

devină soţia mea. Pixar a creat primul film animat din lume, Toy

Story, şi acum este cel mai de succes studio pentru filme de animaţie

din lume. În mod incredibil, Apple a cumpărat NeXT, aşa că eu m-am

întors , iar tehnologia inventată la NeXT este sufletul renaşterii Apple.

Sunt aproape sigur că niciunul dintre aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat dacă nu aş fi fost dat afară de la Apple. A fost ca un medicament cu gust groaznic, dar de care pacientul avea nevoie. Uneori, viaţa te loveşte în cap cu o cărămidă. Nu-ţi pierde speranţa. Sunt convins că singurul lucru care m-a făcut să continui a fost că iubeam ceea ce făceam. Trebuie să aflaţi ce iubiţi şi ce vă place. Asta este valabil atât pentru viaţa profesională, cât şi pentru cea personală. Munca vă va ocupa o mare parte din viaţă şi singurul mod în care puteţi fi complet satisfăcuţi este să faceţi ceea ce consideraţi voi o meserie grozavă. Dacă n-aţi găsit-o încă, mai căutaţi, nu vă resemnaţi. La fel cum se întâmplă şi cu celelalte probleme de pe suflet, veţi şti când aţi găsit-o. Şi, la fel ca o relaţie, devine din ce în ce mai bună pe măsură ce trec anii. Aşa că trebuie să căutaţi ce vă place până găsiţi acest lucru. Nu vă resemnaţi!”

Ei da…adevărate lecții de viață. A urcat la  vârf, a căzut , dar s-a ambiționat și a sărit și mai sus…am putea spune : căzând a avut posibilitatea să-și ia un avânt mai puternic pentru a sări mult mai sus. Nu poți avea diamante fără să treci prin situații dificile.

Să fiți buni și înțelepți !!!

M. Cooper

Steve Jobs…principiile unei vieți implinite(1)

Cu siguranță ați auzit de   Steve Jobbs. A fost co-fondatorul          

şi directorul general al companiei Apple; a murit la vârsta de

56 de ani, din cauza unui cancer pancreatic rar, care a recidivat.

Am găsit pe internet  mesajului citit de Steve Jobbs, CEO al Apple

Computer, pe 12 iunie 2005, la Universitatea Stanford, cu ocazia

ceremoniei de absolvire de către studenţii ultimului an. Este un discurs inspirațional, multă lume apreciindu-l ca fiind cel mai frumos discurs din lume. Sunt adevărate lecții de viață care cuprind trei povești  adevărate din viața miliardarului american. A fost tradus în mai multe limbi decât ne-am putea imagina.

Pentru mine toate cele trei povești au însemnat încredere , ambiție , perseverență, smerenie. Consider că pentru  a ne face viața mai bună merită să învățăm de la cineva care a reușit în viață, în condițiile în care a pornit-o de la zero. Iată prima poveste din discursul său:

“Sunt onorat să fiu cu voi astăzi, în ziua plecării voastre de la una dintre cele mai bune universități din lume. Eu n-am absolvit niciodata facultatea. Adevărul fie spus, acum e momentul în care m-am apropiat cel mai mult de o absolvire. Și vreau să vă spun astăzi trei povesti din viața mea. Atât. Nu cuvinte mari. Doar trei povesti.

Prima poveste este despre unirea unor puncte.

Am renunțat la Facultatea Reed dupa doar 6 luni, dar am stat aproape de facultate pentru incă 18 luni înainte să o părăsesc definitiv. De ce am renunțat?

Totul a început înainte ca eu să mă fi născut. Mama mea biologică era tânără, absolventă necăsătorită de liceu, așa că s-a hotărât să mă dea spre adopție. Și a simțit foarte tare nevoia să mă încredințeze unor absolvenți de facultate, așa încât lucrurile păreau stabilite dinainte pentru mine să fiu adoptat la naștere de un avocat și soția lui. Numai că atunci când am apărut pe lume, ei s-au răzgândit și au considerat că-și doresc o fetița.

Așa că părintții mei, care erau pe o lista de așteptare, au primit un telefon în mijlocul nopții prin care erau întrebați: “Avem un băiețel care poate fi adoptat. Îl doriți?”. Au spus “Bineînțeles!”. Mama mea biologică a aflat mai târziu că mama adoptivă nu absolvise niciodată facultatea și că tatăl meu adoptiv nu absolvise liceul. Așa că a refuzat să semneze actele de adopție. S-a răzgândit doar câteva luni mai târziu, când părinții mei adoptivi i-au promis că o să mă trimită la facultate.

Și, 17 ani mai târziu, chiar m-au trimis. Dar am ales în mod naiv o facultate care era aproape la fel de scumpă ca și Stanford și toate economiile părinților mei s-au evaporat pe plata studiilor mele. Dupa 6 luni, n-am mai văzut valoare în acele studii. N-aveam nici o idee despre ce să fac cu viața mea și nic o idee despre cum m-ar putea ajuta facultatea în viață. Și m-am văzut la facultate, cheltuind toți banii pe care părinții mei îi strânseseră în toată viața lor. Așa că m-am hotărât să renunț și să am încredere că până la urmă toate lucrurile se vor dovedi a fi ok. Eram cam speriat la acea vreme, dar privind înapoi îmi dau seama că a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat în toată viața mea. Minutul în care am renunțat m-a ajutat să nu mai merg la cursurile care nu mă interesau și să merg la cele care mi se păreau utile.

N-a fost chiar totul romantic. N-aveam o cameră în care să dorm, așa că dormeam pe podeaua camerelor prietenilor. Am returnat sticle de Cola pentru cei 5 cenți pe care îi primeam  înapoi pentru returnarea unei sticle. Și am mers în fiecare duminică seara cei 7 kilometri până în partea cealaltă a orașului, doar pentru a beneficia de o masă gratuită la Templul Hare Krishna. Mi-a plăcut la nebunie. Și toate lucrurile acelea care mi-au stârnit curiozitatea și intuiția s-au dovedit a fi neprețuite în viitor. Să vă dau un exemplu.

Facultatea Reed avea la acea vreme cel mai bun curs de caligrafie din SUA.

În tot campusul, orice poster, orice titlu și orice indicator erau superb  

caligrafiate. Pentru că renunțasem și nu mai eram obligat să merg la

cursurile normale, am decis să merg la cursul de caligrafie și să învăț

cum sa scriu frumos. Am învățat despre tipurile de fonturi, despre

varierea cantitații de spațiu dintre mai multe combinații de litere, despre

ce face caligrafia să fie o arta. Era frumos, demn de ținut minte, subtil artistic într-un mod în care știința nu poate explica. Și am găsit acest lucru fascinant.

Bineințeles că, la acea vreme, cursul în sine nu avea nici un fel de aplicație practică in viața mea. Dar 10 ani mai târziu, când am dezvoltat primul Machintosh, mi-am amintit toate acele lucruri. Și le-am integrat în Mac. A fost primul computer care a folosit fonturi extraordinare. Dacă n-aș fi renunțat la celelalte cursuri și dacă nu aș fi avut astfel timp să merg la cursul de caligrafie, Mac-ul n-ar fi avut niciodată mai multe tipuri de fonturi și un scris atât de bine proporționat. Și din moment ce Windows doar a copiat Mac-ul, e foarte probabil ca nici un fel de computer să nu fi avut astfel de fonturi. Dacă n-aș fi renunțat, n-aș fi făcut niciodată cursul de caligrafie, poate computerele personale n-ar fi avut fonturi atât de frumoase ca acum. Bineînțeles că la acel moment, tânăr fiind, era imposibil să unesc punctele. Dar câțiva ani mai târziu, imaginea a fost cu mult mai clară.

Așa că, nu poți uni punctele dacă privești în viitor. Poți să le unești doar dacă te uiți înapoi în viața ta. Așa că trebuie doar să ai încredere că punctele se vor uni cumva în viitor. Trebuie să ai încredere în ceva – instinctul tău, destinul tău, viața ta, karma, orice altceva. Abordarea asta nu m-a lăsat niciodată baltă și a făcut diferența în toată viața mea.”

Am putea spune din prima că iată s-a lăsat  de facultate și a devenit totuși mare. Dar atenție , este adevărat că a fost nevoit să se lase de studiile universitare, dar , foarte important că a continuat să învețe…este bine să tragem totuși învățămintele corecte din această primă poveste de viață al lui  Steve Jobbs.

Să fiți buni și înțelepți !!!

M. Cooper

Cel mai bogat cerşetor din lume și actele sale de caritate…

Trăieşte într-o vilă somptuoasă de 3,5 milioane de dolari          

dar cerşeşte la colţ de stradă. Este vorba despre un celebru

actor american de comedie în vârstă de (deja) 100 de ani.

Profesorul Irwin Corey îşi duce zilele prin intersecţii de

mai bine de 17 ani şi spune că toţi banii pe care i-a câştigat

din cerşit i-a donat.  Nu pleacă în nici o zi din intersecţie fără o sută de dolari.

Este o legendă vie a Broadway-ului, are la activ zeci de filme şi a fost supranumit, în plin apogeu al carierei sale, „Autoritatea supremă a lumii.” Cu toate astea  profesorul Irwin Corey a dat filmele şi faima la o parte pentru a cerşi câţiva cenţi, într-o intersecţie din Manhattan, New York. Se sprijină de un cadru de metal, e îmbrăcat ponosit, nimeni nu ghiceşte cine e cu adevărat iar bătrânului îi convine asta.

Şi face asta de mai bine de 17 ani, zi de zi! Nu pentru că nu ar avea bani, pentru că are chiar mulţi, tocmai de aceea are şi un agent care îi administrază averea. Casa în care locuieşte valorează 3,5 milioane de dolari. O face însă pentru … socializare. De când i-a murit soţia, aşa îşi umple timpul şi mai face şi acte de caritate.

A strâns foarte mulți dolari din cerşit pentru că în fiecare zi nu pleacă din intersecţie fără o sută de dolari. Apoi actorul merge acasă şi cu o meticuloziate ieşită din comun, numără banii, îi notează într-un caieţel şi îi pune bine, până când se hotărăşte pe cine să mai ajute din ei. Doamne , la 100 de ani și încă o face pentru ajutorarea semenilor…câtă determinare, câtă motivație , ce muncă !

Irwin Corey s-a născut în 1914 în Brooklyn şi a crescut într-un orfelinat din oraş, până să ajungă un renumit actor de comedie. De aici probabil şi nevoia de a ajuta copiii aflaţi în dificultate.

Irwin Corey (100 de ani) îşi petrece ziua mergând cu cadrul printre maşinile din New York, cerșind bani mărunţi şi oferindu-le şoferilor, la schimb, ziare gratuite, scrie Daily Mail.

Dacă ţinem cont că face acest lucru de peste 17 ani, în fiecare zi, e greu de crezut că Irwin Corey a fost comediant şi actor şi că a avut o carieră îndelungată pe Broadway, dar şi în televiziune, cluburi sau teatre.

Şi mai surprinzător este că, în ciuda hainelor murdare şi a aspectului neîngrijit, Corey nu este deloc sărac. De fapt, așa cum vă spuneam el trăieşte într-un apartament evaluat la nu mai puţin de 3,5 milioane de dolari.

Bărbatul are, însă, două motive să „cerşească” toată ziua. În primul rând, acest lucru îl ajută să-şi alunge singurătatea, de când a murit soţia sa. În al doilea rând, toţi banii pe care îi strânge de la şoferii milostivi, uneori chiar şi 250 de dolari pe săptămână, îi donează unui spital din Cuba.

De-a lungul carierei sale, Corey a jucat alături de Woody Allen şi a apărut la Tonight Show cu David Letterman. De fapt, el încă mai activează: la venerabila vârstă de 97 de ani, a fost invitat să ţină două spectacole într-un club din Chicago.

Corey este cunoscut drept „profesorul”, graţie rolului care l-a consacrat: un savant nebun, cu o haină neagră şi o coafură trăsnită. Deşi pe scenă interpretează un personaj care se consideră „autoritatea numărul unu a lumii”, în viaţa de zi cu zi Corey este foarte politicos: mereu le mulţumeşte şoferilor care îi dau bani şi le spune „Pe curând”.

În casa lui impresionantă, actorul are fotografii care îl înfăţişează

alături de mai multe personalităţi. Printre ele, Fidel Castro, pe

care l-a întâlnit când a fost în Cuba, să viziteze spitalul pe care

îl finanţează cu banii din „cerşetorie”.

Irvin Arthur, agentul lui Corey pentru mai bine de 50 de ani, spune că fostul său client cu siguranţă nu are nevoie să cerşească. „Nu e vorba de bani. Pentru el, cerşetoria e doar o altă formă de actorie”, spune Arthur.

Unii dintre locuitorii din New York îl recunosc pe stradă pe Corey, în ciuda aspectului neîngrijit, iar alţii îl consideră doar un cerşetor, scrie Daily Mail. Oricum, actorul va continua să „cerşească” în fiecare zi. „Îmi place să ajut oamenii”, conchide Corey.

Iată-l pe Irwin Corey (stânga) şi împreună cu Fidel Castro (dreapta). 

Ce concluzie putem trage din această poveste adevărată. Poate că viața ne oferă tot felul de surprize/oportunități care mai de care mai bizare…tot ceea ce n-i se întămplă pe strada vieții este poate pentru un motiv anume,sau poate fiindcă am „trăit” ceva în viață.. . În mod sigur Irwin Corey , pe vremea când era profesor, actor de renume nu s-a gândit că va ajunge să cerșească . Dar a venit motivația(singurătatea și nevoia de a-și ajuta mai mult semenii) care i-a dat aripi…și iată a atins  100 de ani de viață(nu știu dacă mai trăiește, dar suta a prins-o anul trecut) și a fost folositor altora pe timpul vieții. Ironie a  sorții ? Dacă rămânea profesor/actor , cu siguranță nu avea cum să ajungă așa bogat și să ajute pe alții material…Ce-nseamnă o motivație puternică….oare câți dintre noi ar fi procedat precum Irwin…Merită să reflectăm pe „viața” lui Irwin , pe povestea reală de „film” pe care tocmai am parcurs-o. Foarte adevărată vorba „Viața bate filmul”.

Închei prin a spune că tot ceea ce facem este declanșat de dorințele noastre interioare, nevoi și instincte, multe dintre ele venind din subconștient.

Să fiți buni și înțelepți !!!

M. Cooper

Aripi frânte …

Într-o zi un om asista la ieşirea unui fluture dintr-un cocon,adică      

acel înveliş fibros în care unele insecte îşi depun ouăle. Printr-o

mică spărtură, se vedeau deja aripile fluturelui care prin mişcări

anevoioase încercau să lărgească orificiul pentru a ieşi la lumină.

După mai multe încercări, se pare că fluturele a abandonat, pentru că nu se mai vedea nici-o mişcare.  Din cauza orificiului foarte mic era foarte posibil ca fluturele sa fi abandonat. Atunci omul nostru s-a decis să ajute fluturele . Astfel, cu lama de la briceag lărgi spărtura în cocon, şi insecta ieşi imediat. Omul se aştepta acum ca insecta să-şi deschidă aripile şi să  zboare. Fluturele însă se mişca  anemic  cu aipile lipite de trup. N-avea să zboare niciodată și asta pentru  că ajutorul omului îl făcuse să se nască handicapat. Aripile sale nu avuseseră ocazia să se dezvolte prin efortul de a ieşi din cocon. Greşeala  făcută de omul cu pricina este de multe ori şi greşeala pe care o facem şi noi în educaţia copiilor. Plecăm de la ideea că trebuie să le asigurăm  totul, să-i ferim de orice efort  pentru ca ei să nu treacă prin aceleaşi experienţe prin care am trecut noi.

Obstacolele, efortul, sau greutăţile  pot fi însă mijloace, motivații  prin care copilul să-şi dezvolte calităţi care-i vor fi de mare folos tot restul vieții. Aşadar, grijă mare, să nu tăiaţi aripile propriilor copii!

La fel se-ntâmplă și în viața de zi cu zi .De cele mai multe ori, obstacolele sau greutățile vieții trebuie să le depășim pentru a ne fi mai bine, pentru a fi mai “căliți” pentru viață.  Sunt  exact lucrul de care avem nevoie în viaţă. Dacă ni s-ar permite să ne trăim viaţa fără a întâlni obstacole, am fi limitaţi și nu am putea fi atât de puternici cum suntem. Nu poți avea diamante fără să treci prin situații dificile (Mary Case). Practic nu am putea zbura niciodată!

Închei cu vorbele lui Brâncuși:”Suferințele îl întăresc pe om  și sunt mai necesare decât orice plăcere ,pentru formarea unui mare caracter” .

Să fiți buni și înțelepți !!!

M. Cooper

Cinci miliardari „normali”și șase sfaturi de urmat ….

 Cel puțin o dată în viață, dacă nu o dată pe săptămână, orice om visează la bogăție. Ce am face dacă am avea  milioane sau chiar miliarde de dolari? Ei bine, există oameni care dețin asemenea sume de bani, dar care trăiesc , totuși ,”normal”, fără un lux prea mare…

Iată câteva exemple cu unii dintre cei mai bogați oameni din lume, care conform Yahoo News,  duc o viață  aproximativ “normală” din punct de vedere al condițiilor de trai.

 1.Warren Buffett (l-am mai prezentat cu alte ocazii)
Milioane de oameni i-au citit cărțile și au urmărit fiecare mișcare a companiei sale, Berkshire Hathaway. Dar, poate că adevăratul secret al lui Buffet este înclinația sa către simplitate. Buffet, a cărei avere este estimată la 47 de miliarde de dolari, se ferește cât poate de opulență și case de lux.

Împreună cu soția lui, Buffet trăiește și acum într-o locuință modesta din Omaha, Nebraska, pe care a cumpărat-o în urma cu aproape 50 de ani cu suma de 31.500 de dolari. Ba mai mult, deși a avut ocazia să fie servit în cele mai luxoase restaurante din lume, el ar alege oricând sa mănânce un burger cu cartofi prajiți, alături de o Cola de cireșe. Întrebat de ce nu are și el un iaht, Buffet a răspuns: “Majoritatea jucăriilor sunt ca niște cuie în talpă.”

 2.Carlos Slim

Aproape oricine din lume a auzit de numele lui Bill Gates, însă dacă întrebi de Carlos Ring … foarte puțini o sa spună cine este. Numele lui merită însă puțină atenție. Slim, care este originar din Mexic,  a fost proclamat chiar cel mai mare miliardar al lumii. Exact, chiar mai mare și decât fondatorul Microsoft!

Slim “valorează” peste 53 de miliarde de dolari și, deși își permite orice lux, rareori gustă aceasta plăcere. La fel ca și Buffet, el nu are un iaht personal și trăiește în aceeași casă de peste 40 de ani.

Carlos Slim ar putea cheltui 1.150 de dolari pe minut pentru următorii 100 de ani, ca să “scape” de bănetul pe care îl are în acest moment. Ca să fie și mai grăitoare această comparație, el ar putea cheltui în 13 minute salariul de o viață al unui muncitor obișnuit, care lucrează 8 ore zi de zi. Cu toate astea, cheltuielile sale sunt reduse la minimum și trăiește aproape ca un muritor de rând.

3.Ingvar Kamprad (l-am mai prezentat cu alte ocazii)
Fondatorul fenomenului suedez al mobilei Ikea a cunoscut succesul cu sistemul de asamblare a mobilierului pe care să și-l permită absolut oricine. Ei bine, pentru Kamprad, felul în care să cheltui cât mai puțin din economiile personale nu este valabil doar pentru clienții companiei sale, ci este chiar un mod de viață.

Una din declarațiile lui Kamprad, care a ajuns celebră, este că “cei care cumpără de la Ikea nu conduc mașini luxoase și nu stau în hoteluri de fițe.” Exact așa procedează și Kamprad. El doarme pe o canapea de “bussiness”, iar când are nevoie să meargă prin împrejurimile orașului în care locuiește, călătorește cu autobuzul sau folosește mașina sa Volvo 240 GL, veche de 15 ani.

4.Chuck Feeney

Originea sa de irlandezo-american  probabil că are ceva de-a face cu modul de viață. Cu un motto de viață care spune “Muncesc din greu, dar nu ca să mă îmbogățesc”, co-fondatorul Duty Free Shoppers a devenit, discret, miliardar. Și mai discret decât atât, el a donat fundației sale de acțiuni filantropice, Atlantic Philanthropies, aproape toată averea. În plus, a mai donat vreo 600 de milioane de dolari Universității Cornell, plus alte câteva miliarde de dolari unor școli, spitale și centre științifice de cercetare.

Este un călător obișnuit al curselor de transport public și folosește în mod frecvent cursele aeriene “economice”. De asemenea, domnului Feeney nu îi place să arunce banii pe încălțăminte, vorba lui fiind că “mai mult de o pereche de încălțăminte nu ai cum să porți.”

În ceea ce-i privește pe copiii săi, i-a crescut în același mod de viață: punându-i să muncească la fel ca ceilalți, cu slujbe normale pentru orice tânăr care vrea să câștige vara un ban de distracție.

5.Frederik Meijer
Cine trăieste în Midwest atunci sigur a intrat și într-una din băcăniile lui Meijer. Averea lui este estimată la peste cinci miliarde de dolari, iar aproape jumătate din sumă a fost făcuta atunci când toată lumea își vedea banii dispărând ..în anul de criza 2009.

Ca și Buffet, el cumpăra numai mașini “rezonabile” și le folosește până când se strică de tot. Ca sși Kamprad el alege numai hoteluri cu prețuri mici atunci când călătorește cu afaceri și, la fel ca și Feeney, este preocupat mai mult de binele comunității, decât de confortul personal.

Iată câteva sfaturi desprinse din felul în care cheltuiesc miliardarii lumii:

1. Nu vă împopoțonați locuința

Miliardarii iși pot permite să trăiască în cele mai exclusiviste case construite vreodată. Și multi dintre ei așa fac – vezi cazul lui Bill Gates. Cu toate astea, amicul său de afaceri caritabile, Warren Buffett, duce un trai mult mai simplu. Are o casă cu cinci dormitoare în care locuiește din 1957.

2. Folosiți bicicletele sau transportul public

Sunt foarte mulți miliardari, este adevărat mai puțin cunoscuți (John Caudwell, David Cheriton sau Chuck Feeney) care preferă să meargă pe jos, cu bicicleta sau cu autobuzul prin oraș. Asta în condițiile în care și-ar putea permite să meargă cu elicopterul ca să ia prânzul.

3. Cumpărați haine “de serie”, nu din colecții de designer și care costă o avere

În timp ce unii dau bani grei pe “etichetă” și prefera haine făcute de creatori celebri, o serie de miliardari cunoscuți poartă haine casual, cumpărate din magazine pentru toată lumea, fără să aibă pretenția că nu sunt unice sau croite „la comandă”. Până la urmă contează cum te simți in ele, nu ce scrie pe rever.

4. Tundeți-vă acasă, sau la frizeriile de cartier

Normal, un tuns costă cam 10-20 de lei. Ei bine, imaginați-vă că sunt oameni care cheltuie 800 de dolari pentru o astfel de operațiune. Înmulțiți cu 8,6 – pentru că se tund cam la fiecare 6 săptămâni – și o sa vedem că se duc 7.200 de dolari doar pentru așa ceva, fără bacșisuri. Exemplul nu este de bun augur și ar trebui să învățăm să ne tundem singuri sau să mergem la un salon fără pretenții, dacă ținem la banii noștri.

5. Conduceți o mașina normală

Este bine cunoscută pasiunea celor bogați pentru mașini. Se cheltuiesc milioane de dolari pe adevarate bijuterii, însă trebuie să stiți că exista miliardari cărora nu le cad blazoanele dacă merg cu aceeași camionetă de 15 ani sau conduc o berlina clasică și își păstrează agoniseala pentru lucruri mai importante.

6. Evitați tot ce inseamnă lux

Poate fi surprinzător, dar cel mai bogat om din lume, Carlos Slim, nu are yacht sau avion personal.

…

Așadar cinci miliardari care au știut să facă bani , dar au știut să și trăiască fără a exagera, fiind adevărate exemple pentru noi toți. În traducere au făcut averi anormal de mari , dar trăiesc o viață normală. 

Să fiți buni și înțelepți !!!

M. Cooper