Steve Jobs…principiile unei vieți implinite(3)

Continuăm  cu a treia lecție de viață din  mesajului citit de Steve Jobbs, 

CEO al Apple Computer, pe 12 iunie 2005, la Universitatea Stanford, cu

ocazia ceremoniei de absolvire de către studenţii ultimului an. 

A treia poveste este despre moarte.

„Când aveam 17 ani, am citit ceva de genul: „Dacă trăieşti fiecare zi ca şi când ar fi ultima, într-o zi sigur vei avea dreptate”. M-a marcat şi, de atunci, m-am uitat în oglindă în fiecare dimineaţă şi m-am întrebat: „Dacă azi ar fi ultima zi din viaţa mea, aş vrea să fac ceea ce fac acum?”. Iar dacă răspunsul era „nu” pentru mai multe zile în şir, ştiam că trebuie să schimb ceva.

Faptul că am ştiut mereu că voi muri în curând este „unealta”care m-a ajutat să iau decizii importante în viaţă. Pentru că aproape totul – aşteptările, mândria, frica de ruşine sau eşec – sunt lucruri care pălesc în faţa morţii, lăsând loc doar pentru ceea ce este important. Faptul că îţi aduci aminte că vei muri este cea mai bună metodă pe care o cunosc eu de a evita capcana care te face să crezi că ai ceva de pierdut. Nu există nici un motiv pentru care să nu îţi urmezi inima.

Acum un an (n.r. în 2004), am fost diagnosticat cu cancer. Mi s-a făcut o tomografie la 7.30 dimineaţa, care indica în mod clar că am o tumoare pe pancreas. Nici nu ştiam ce este pancreasul. Doctorii mi-au spus că, aproape sigur, acest tip de cancer este incurabil şi că nu ar trebui să mă aştept să trăiesc mai mult de trei-şase luni. Doctorii m-au sfătuit să merg acasă şi să-mi fac ordine în treburi, ceea ce în limbajul medicilor înseamnă să te pregăteşti de moarte.

Înseamnă să încerci să le spui copiilor tăi, în doar câteva luni, tot ceea ce credeai că vei avea timp să le spui în zece ani. Înseamnă să te asiguri că totul este pregătit astfel încât să-i fie cât mai uşor posibil familiei tale. Înseamnă să-ţi iei la revedere.

Am trăit toată ziua cu acest diagnostic în minte. Totuşi, mai pe seară, am făcut o biopsie, adică doctorii mi-au băgat un endoscop pe gât, prin stomac şi intestine, mi-au băgat un ac în pancreas şi au scos câteva celule din tumoare. Eram sedat, dar soţia mea, care era acolo, mi-a spus că, în momentul în care s-au uitat la celule la microscop, doctorii au început să plângă, pentru că s-a dovedit că sufăr de o formă foarte rară de cancer pancreatic, care se vindecă prin operaţie. Am făcut operaţia, iar acum mă simt bine.

A fost momentul în care m-am aflat cel mai aproape de moarte şi sper să rămână aşa pentru următorii zeci de ani. Faptul că am trecut prin asta mă face să vă spun un lucru cu puţin mai multă siguranţă decât atunci când moartea era un doar concept.

Nimeni nu vrea să moară. Nici măcar oamenii care vor să ajungă în Rai nu vor să moară ca să ajungă acolo. Cu toate astea, moartea este destinaţia pe care o împărţim cu toţii. Nimeni nu a scăpat de ea. Şi aşa şi trebuie, pentru că Moartea este, foarte probabil, cea mai bună invenţie a Vieţii. Este agentul de schimbare a Vieţii. Ea îi „curăţă” pe cei bătrâni şi face loc pentru cei „noi”. Deocamdată, cei „noi” sunteţi voi, dar într-o zi, nu foarte îndepărtată de cea de azi, veţi deveni treptat cei „vechi” şi veţi fi „curăţaţi”. Îmi pare rău că sunt dramatic, dar cam aşa e.

Timpul vostru este limitat, aşa că nu-l irosiţi trăind în locul altcuiva. Nu fiţi prinşi în dogme, care înseamnă să trăiţi cu rezultatele gândirii altor oameni. Nu lăsaţi „zgomotul” creat de opiniile altora să vă distragă de la vocea voastră interioară. Şi, cel mai important, aveţi curajul să vă urmaţi inima şi intuiţia. Ele ştiu, cumva, ceea ce vreţi să deveniţi cu adevărat. Tot restul este secundar.

Când eram tânăr, exista o publicaţie uimitoare, numită „The Whole Earth Catalog” (Catalogul întregului Pământ), care era una dintre bibliile generaţiei mele. A fost creată de un tip pe nume Stewart Brand, aici în Menlo Park (n.r. aproape de Palo Alto, California), care a adus revista la viaţă cu ajutorul talentului său poetic. Asta se întâmpla prin anii ’60, înainte să apară calculatoarele, aşa că totul era făcut cu ajutorul maşinilor de scris, al foarfecelor şi al camerelor foto polaroid. Revista era un fel de Google pe hârtie, 35 de ani înainte ca Google să apară. Era idealistă şi plină de „unelte” simple şi noţiuni extraordinare.

Stewart şi echipa lui au lansat câteva ediţii ale „The Whole Earth Catalog” şi, după ce revista şi-a urmat cursul, au lansat un ultim număr. Era mijlocul anilor ’70 şi eu eram de vârsta voastră. Pe coperta patru a ultimului număr, era o fotografie cu un drum de ţară, la răsărit. Sub fotografie, erau cuvintele: „Rămâneţi Flămânzi. Rămâneţi Nebuni”. Era mesajul lor de rămas bun, înainte de a se închide. Mereu mi-am dorit acelaşi lucru pentru mine. Iar acum, când absolviţi şi o luaţi de la început, vă doresc asta şi vouă.

Rămâneţi Flămânzi. Rămâneţi Nebuni.

Vă mulţumesc foarte mult tuturor.”

Ce-ar mai fi de adăugat la această adevărată lecție de viață spusă de un om care a „cochetat” cu moartea la un anumit moment al vieții…poate doar trei citate grăitoare legate de ziua de azi :

„Sunt absolut uluit cât de mulţi oameni îşi strică ziua de azi pentru ziua de ieri.” 

„Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubeşti. De aceea, nu mai aştepta, fă-o azi, întrucât, dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ţi-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare, un sărut, şi că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultimă dorinţă. Să-i menţii pe cei pe care-i iubeşti aproape de tine, spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubeşte-i şi tratează-i bine, ia-ţi timp să le spui „îmi pare rău”, „iartă-mă”, „te rog” şi toate cuvintele de dragoste pe care le ştii. „

„Love is like a puzzle, hard to piece together, but beautiful when all the right pieces are put together”
Dragostea este ca un puzzle: greu de asamblat, însă minunat atunci când toate piesele sunt aşezate cum trebuie”. Steve Jobbs

Să fiți buni și înțelepți !!!

M. Cooper

Reclame

Steve Jobs…principiile unei vieți implinite(2)

Continuăm  cu a doua lecție de viață din  mesajului citit de Steve Jobbs, 

CEO al Apple Computer, pe 12 iunie 2005, la Universitatea Stanford, cu

ocazia ceremoniei de absolvire de către studenţii ultimului an. 

A doua poveste este despre dragoste şi pierderi.

„Am aflat de tânăr ce îmi place să fac. Am fondat Apple, în garajul casei părinţilor mei, pe când aveam doar 20 de ani. Am lucrat din greu şi, în doar zece ani, Apple a ajuns să valoreze 2 miliarde de dolari şi să aibă 4.000 de angajaţi. Aveam 30 de ani şi tocmai lansasem calculatorul Macintosh, cu un an în urmă. Apoi, am fost dat afară.

Cum să fii dat afară de la o companie pe care tu ai fondat-o? Păi, pe măsură ce compania creştea, am angajat pe cineva despre care credeam că este talentat să conducă Apple, alături de mine. Timp de un an, totul a mers bine, dar apoi viziunile noastre despre viitor au început să difere, iar comitetul director i-a luat lui partea. Astfel, am fost dat afară. Tot ceea ce clădisem în întreaga viaţă a dispărut, era devastator.

Pentru câteva luni, nu am ştiut ce să fac. Simţeam că am dezamăgit generaţia de antreprenori dinaintea mea, că am pierdut bastonul de mareşal care-mi fusese dat. M-am întâlnit cu David Packard (n.r. co-fondator Hewlett-Packard) şi cu Bob Noyce (n.r. co-fondator Intel) şi mi-am cerut scuze că eşuasem atât de grav. Eram un eşec public şi chiar mă gândeam să plec din Silicon Valley (n.r. unde au sediul marile corporaţii tehnologice ale lumii). Dar, încet-încet, am început să realizez ceva: încă îmi plăcea ce făceam. Lucrurile la Apple nu se schimbaseră deloc, eram respins, dar încă eram îndrăgostit de tehnologie. Aşa că am luat-o de la capăt.

Nu mi-am dat seama pe moment, dar faptul că am fost dat afară de la Apple a fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat vreodată. Greutatea succesului a fost înlocuită de uşurinţa de a fi din nou începător, mai nesigur pe mine. Astfel, am intrat într-una dintre cele mai creative perioade ale vieţii mele.

În următorii cinci ani, am fondat două companii, NeXT şi Pixar,           

şi m-am îndrăgostit de o femeie extraordinară, care avea să

devină soţia mea. Pixar a creat primul film animat din lume, Toy

Story, şi acum este cel mai de succes studio pentru filme de animaţie

din lume. În mod incredibil, Apple a cumpărat NeXT, aşa că eu m-am

întors , iar tehnologia inventată la NeXT este sufletul renaşterii Apple.

Sunt aproape sigur că niciunul dintre aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat dacă nu aş fi fost dat afară de la Apple. A fost ca un medicament cu gust groaznic, dar de care pacientul avea nevoie. Uneori, viaţa te loveşte în cap cu o cărămidă. Nu-ţi pierde speranţa. Sunt convins că singurul lucru care m-a făcut să continui a fost că iubeam ceea ce făceam. Trebuie să aflaţi ce iubiţi şi ce vă place. Asta este valabil atât pentru viaţa profesională, cât şi pentru cea personală. Munca vă va ocupa o mare parte din viaţă şi singurul mod în care puteţi fi complet satisfăcuţi este să faceţi ceea ce consideraţi voi o meserie grozavă. Dacă n-aţi găsit-o încă, mai căutaţi, nu vă resemnaţi. La fel cum se întâmplă şi cu celelalte probleme de pe suflet, veţi şti când aţi găsit-o. Şi, la fel ca o relaţie, devine din ce în ce mai bună pe măsură ce trec anii. Aşa că trebuie să căutaţi ce vă place până găsiţi acest lucru. Nu vă resemnaţi!”

Ei da…adevărate lecții de viață. A urcat la  vârf, a căzut , dar s-a ambiționat și a sărit și mai sus…am putea spune : căzând a avut posibilitatea să-și ia un avânt mai puternic pentru a sări mult mai sus. Nu poți avea diamante fără să treci prin situații dificile.

Să fiți buni și înțelepți !!!

M. Cooper

Steve Jobs…principiile unei vieți implinite(1)

Cu siguranță ați auzit de   Steve Jobbs. A fost co-fondatorul          

şi directorul general al companiei Apple; a murit la vârsta de

56 de ani, din cauza unui cancer pancreatic rar, care a recidivat.

Am găsit pe internet  mesajului citit de Steve Jobbs, CEO al Apple

Computer, pe 12 iunie 2005, la Universitatea Stanford, cu ocazia

ceremoniei de absolvire de către studenţii ultimului an. Este un discurs inspirațional, multă lume apreciindu-l ca fiind cel mai frumos discurs din lume. Sunt adevărate lecții de viață care cuprind trei povești  adevărate din viața miliardarului american. A fost tradus în mai multe limbi decât ne-am putea imagina.

Pentru mine toate cele trei povești au însemnat încredere , ambiție , perseverență, smerenie. Consider că pentru  a ne face viața mai bună merită să învățăm de la cineva care a reușit în viață, în condițiile în care a pornit-o de la zero. Iată prima poveste din discursul său:

“Sunt onorat să fiu cu voi astăzi, în ziua plecării voastre de la una dintre cele mai bune universități din lume. Eu n-am absolvit niciodata facultatea. Adevărul fie spus, acum e momentul în care m-am apropiat cel mai mult de o absolvire. Și vreau să vă spun astăzi trei povesti din viața mea. Atât. Nu cuvinte mari. Doar trei povesti.

Prima poveste este despre unirea unor puncte.

Am renunțat la Facultatea Reed dupa doar 6 luni, dar am stat aproape de facultate pentru incă 18 luni înainte să o părăsesc definitiv. De ce am renunțat?

Totul a început înainte ca eu să mă fi născut. Mama mea biologică era tânără, absolventă necăsătorită de liceu, așa că s-a hotărât să mă dea spre adopție. Și a simțit foarte tare nevoia să mă încredințeze unor absolvenți de facultate, așa încât lucrurile păreau stabilite dinainte pentru mine să fiu adoptat la naștere de un avocat și soția lui. Numai că atunci când am apărut pe lume, ei s-au răzgândit și au considerat că-și doresc o fetița.

Așa că părintții mei, care erau pe o lista de așteptare, au primit un telefon în mijlocul nopții prin care erau întrebați: “Avem un băiețel care poate fi adoptat. Îl doriți?”. Au spus “Bineînțeles!”. Mama mea biologică a aflat mai târziu că mama adoptivă nu absolvise niciodată facultatea și că tatăl meu adoptiv nu absolvise liceul. Așa că a refuzat să semneze actele de adopție. S-a răzgândit doar câteva luni mai târziu, când părinții mei adoptivi i-au promis că o să mă trimită la facultate.

Și, 17 ani mai târziu, chiar m-au trimis. Dar am ales în mod naiv o facultate care era aproape la fel de scumpă ca și Stanford și toate economiile părinților mei s-au evaporat pe plata studiilor mele. Dupa 6 luni, n-am mai văzut valoare în acele studii. N-aveam nici o idee despre ce să fac cu viața mea și nic o idee despre cum m-ar putea ajuta facultatea în viață. Și m-am văzut la facultate, cheltuind toți banii pe care părinții mei îi strânseseră în toată viața lor. Așa că m-am hotărât să renunț și să am încredere că până la urmă toate lucrurile se vor dovedi a fi ok. Eram cam speriat la acea vreme, dar privind înapoi îmi dau seama că a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat în toată viața mea. Minutul în care am renunțat m-a ajutat să nu mai merg la cursurile care nu mă interesau și să merg la cele care mi se păreau utile.

N-a fost chiar totul romantic. N-aveam o cameră în care să dorm, așa că dormeam pe podeaua camerelor prietenilor. Am returnat sticle de Cola pentru cei 5 cenți pe care îi primeam  înapoi pentru returnarea unei sticle. Și am mers în fiecare duminică seara cei 7 kilometri până în partea cealaltă a orașului, doar pentru a beneficia de o masă gratuită la Templul Hare Krishna. Mi-a plăcut la nebunie. Și toate lucrurile acelea care mi-au stârnit curiozitatea și intuiția s-au dovedit a fi neprețuite în viitor. Să vă dau un exemplu.

Facultatea Reed avea la acea vreme cel mai bun curs de caligrafie din SUA.

În tot campusul, orice poster, orice titlu și orice indicator erau superb  

caligrafiate. Pentru că renunțasem și nu mai eram obligat să merg la

cursurile normale, am decis să merg la cursul de caligrafie și să învăț

cum sa scriu frumos. Am învățat despre tipurile de fonturi, despre

varierea cantitații de spațiu dintre mai multe combinații de litere, despre

ce face caligrafia să fie o arta. Era frumos, demn de ținut minte, subtil artistic într-un mod în care știința nu poate explica. Și am găsit acest lucru fascinant.

Bineințeles că, la acea vreme, cursul în sine nu avea nici un fel de aplicație practică in viața mea. Dar 10 ani mai târziu, când am dezvoltat primul Machintosh, mi-am amintit toate acele lucruri. Și le-am integrat în Mac. A fost primul computer care a folosit fonturi extraordinare. Dacă n-aș fi renunțat la celelalte cursuri și dacă nu aș fi avut astfel timp să merg la cursul de caligrafie, Mac-ul n-ar fi avut niciodată mai multe tipuri de fonturi și un scris atât de bine proporționat. Și din moment ce Windows doar a copiat Mac-ul, e foarte probabil ca nici un fel de computer să nu fi avut astfel de fonturi. Dacă n-aș fi renunțat, n-aș fi făcut niciodată cursul de caligrafie, poate computerele personale n-ar fi avut fonturi atât de frumoase ca acum. Bineînțeles că la acel moment, tânăr fiind, era imposibil să unesc punctele. Dar câțiva ani mai târziu, imaginea a fost cu mult mai clară.

Așa că, nu poți uni punctele dacă privești în viitor. Poți să le unești doar dacă te uiți înapoi în viața ta. Așa că trebuie doar să ai încredere că punctele se vor uni cumva în viitor. Trebuie să ai încredere în ceva – instinctul tău, destinul tău, viața ta, karma, orice altceva. Abordarea asta nu m-a lăsat niciodată baltă și a făcut diferența în toată viața mea.”

Am putea spune din prima că iată s-a lăsat  de facultate și a devenit totuși mare. Dar atenție , este adevărat că a fost nevoit să se lase de studiile universitare, dar , foarte important că a continuat să învețe…este bine să tragem totuși învățămintele corecte din această primă poveste de viață al lui  Steve Jobbs.

Să fiți buni și înțelepți !!!

M. Cooper

Cel mai bogat cerşetor din lume și actele sale de caritate…

Trăieşte într-o vilă somptuoasă de 3,5 milioane de dolari          

dar cerşeşte la colţ de stradă. Este vorba despre un celebru

actor american de comedie în vârstă de (deja) 100 de ani.

Profesorul Irwin Corey îşi duce zilele prin intersecţii de

mai bine de 17 ani şi spune că toţi banii pe care i-a câştigat

din cerşit i-a donat.  Nu pleacă în nici o zi din intersecţie fără o sută de dolari.

Este o legendă vie a Broadway-ului, are la activ zeci de filme şi a fost supranumit, în plin apogeu al carierei sale, „Autoritatea supremă a lumii.” Cu toate astea  profesorul Irwin Corey a dat filmele şi faima la o parte pentru a cerşi câţiva cenţi, într-o intersecţie din Manhattan, New York. Se sprijină de un cadru de metal, e îmbrăcat ponosit, nimeni nu ghiceşte cine e cu adevărat iar bătrânului îi convine asta.

Şi face asta de mai bine de 17 ani, zi de zi! Nu pentru că nu ar avea bani, pentru că are chiar mulţi, tocmai de aceea are şi un agent care îi administrază averea. Casa în care locuieşte valorează 3,5 milioane de dolari. O face însă pentru … socializare. De când i-a murit soţia, aşa îşi umple timpul şi mai face şi acte de caritate.

A strâns foarte mulți dolari din cerşit pentru că în fiecare zi nu pleacă din intersecţie fără o sută de dolari. Apoi actorul merge acasă şi cu o meticuloziate ieşită din comun, numără banii, îi notează într-un caieţel şi îi pune bine, până când se hotărăşte pe cine să mai ajute din ei. Doamne , la 100 de ani și încă o face pentru ajutorarea semenilor…câtă determinare, câtă motivație , ce muncă !

Irwin Corey s-a născut în 1914 în Brooklyn şi a crescut într-un orfelinat din oraş, până să ajungă un renumit actor de comedie. De aici probabil şi nevoia de a ajuta copiii aflaţi în dificultate.

Irwin Corey (100 de ani) îşi petrece ziua mergând cu cadrul printre maşinile din New York, cerșind bani mărunţi şi oferindu-le şoferilor, la schimb, ziare gratuite, scrie Daily Mail.

Dacă ţinem cont că face acest lucru de peste 17 ani, în fiecare zi, e greu de crezut că Irwin Corey a fost comediant şi actor şi că a avut o carieră îndelungată pe Broadway, dar şi în televiziune, cluburi sau teatre.

Şi mai surprinzător este că, în ciuda hainelor murdare şi a aspectului neîngrijit, Corey nu este deloc sărac. De fapt, așa cum vă spuneam el trăieşte într-un apartament evaluat la nu mai puţin de 3,5 milioane de dolari.

Bărbatul are, însă, două motive să „cerşească” toată ziua. În primul rând, acest lucru îl ajută să-şi alunge singurătatea, de când a murit soţia sa. În al doilea rând, toţi banii pe care îi strânge de la şoferii milostivi, uneori chiar şi 250 de dolari pe săptămână, îi donează unui spital din Cuba.

De-a lungul carierei sale, Corey a jucat alături de Woody Allen şi a apărut la Tonight Show cu David Letterman. De fapt, el încă mai activează: la venerabila vârstă de 97 de ani, a fost invitat să ţină două spectacole într-un club din Chicago.

Corey este cunoscut drept „profesorul”, graţie rolului care l-a consacrat: un savant nebun, cu o haină neagră şi o coafură trăsnită. Deşi pe scenă interpretează un personaj care se consideră „autoritatea numărul unu a lumii”, în viaţa de zi cu zi Corey este foarte politicos: mereu le mulţumeşte şoferilor care îi dau bani şi le spune „Pe curând”.

În casa lui impresionantă, actorul are fotografii care îl înfăţişează

alături de mai multe personalităţi. Printre ele, Fidel Castro, pe

care l-a întâlnit când a fost în Cuba, să viziteze spitalul pe care

îl finanţează cu banii din „cerşetorie”.

Irvin Arthur, agentul lui Corey pentru mai bine de 50 de ani, spune că fostul său client cu siguranţă nu are nevoie să cerşească. „Nu e vorba de bani. Pentru el, cerşetoria e doar o altă formă de actorie”, spune Arthur.

Unii dintre locuitorii din New York îl recunosc pe stradă pe Corey, în ciuda aspectului neîngrijit, iar alţii îl consideră doar un cerşetor, scrie Daily Mail. Oricum, actorul va continua să „cerşească” în fiecare zi. „Îmi place să ajut oamenii”, conchide Corey.

Iată-l pe Irwin Corey (stânga) şi împreună cu Fidel Castro (dreapta). 

Ce concluzie putem trage din această poveste adevărată. Poate că viața ne oferă tot felul de surprize/oportunități care mai de care mai bizare…tot ceea ce n-i se întămplă pe strada vieții este poate pentru un motiv anume,sau poate fiindcă am „trăit” ceva în viață.. . În mod sigur Irwin Corey , pe vremea când era profesor, actor de renume nu s-a gândit că va ajunge să cerșească . Dar a venit motivația(singurătatea și nevoia de a-și ajuta mai mult semenii) care i-a dat aripi…și iată a atins  100 de ani de viață(nu știu dacă mai trăiește, dar suta a prins-o anul trecut) și a fost folositor altora pe timpul vieții. Ironie a  sorții ? Dacă rămânea profesor/actor , cu siguranță nu avea cum să ajungă așa bogat și să ajute pe alții material…Ce-nseamnă o motivație puternică….oare câți dintre noi ar fi procedat precum Irwin…Merită să reflectăm pe „viața” lui Irwin , pe povestea reală de „film” pe care tocmai am parcurs-o. Foarte adevărată vorba „Viața bate filmul”.

Închei prin a spune că tot ceea ce facem este declanșat de dorințele noastre interioare, nevoi și instincte, multe dintre ele venind din subconștient.

Să fiți buni și înțelepți !!!

M. Cooper

Aripi frânte …

Într-o zi un om asista la ieşirea unui fluture dintr-un cocon,adică      

acel înveliş fibros în care unele insecte îşi depun ouăle. Printr-o

mică spărtură, se vedeau deja aripile fluturelui care prin mişcări

anevoioase încercau să lărgească orificiul pentru a ieşi la lumină.

După mai multe încercări, se pare că fluturele a abandonat, pentru că nu se mai vedea nici-o mişcare.  Din cauza orificiului foarte mic era foarte posibil ca fluturele sa fi abandonat. Atunci omul nostru s-a decis să ajute fluturele . Astfel, cu lama de la briceag lărgi spărtura în cocon, şi insecta ieşi imediat. Omul se aştepta acum ca insecta să-şi deschidă aripile şi să  zboare. Fluturele însă se mişca  anemic  cu aipile lipite de trup. N-avea să zboare niciodată și asta pentru  că ajutorul omului îl făcuse să se nască handicapat. Aripile sale nu avuseseră ocazia să se dezvolte prin efortul de a ieşi din cocon. Greşeala  făcută de omul cu pricina este de multe ori şi greşeala pe care o facem şi noi în educaţia copiilor. Plecăm de la ideea că trebuie să le asigurăm  totul, să-i ferim de orice efort  pentru ca ei să nu treacă prin aceleaşi experienţe prin care am trecut noi.

Obstacolele, efortul, sau greutăţile  pot fi însă mijloace, motivații  prin care copilul să-şi dezvolte calităţi care-i vor fi de mare folos tot restul vieții. Aşadar, grijă mare, să nu tăiaţi aripile propriilor copii!

La fel se-ntâmplă și în viața de zi cu zi .De cele mai multe ori, obstacolele sau greutățile vieții trebuie să le depășim pentru a ne fi mai bine, pentru a fi mai “căliți” pentru viață.  Sunt  exact lucrul de care avem nevoie în viaţă. Dacă ni s-ar permite să ne trăim viaţa fără a întâlni obstacole, am fi limitaţi și nu am putea fi atât de puternici cum suntem. Nu poți avea diamante fără să treci prin situații dificile (Mary Case). Practic nu am putea zbura niciodată!

Închei cu vorbele lui Brâncuși:”Suferințele îl întăresc pe om  și sunt mai necesare decât orice plăcere ,pentru formarea unui mare caracter” .

Să fiți buni și înțelepți !!!

M. Cooper

Alege cu sufletul…

Ce este oare viața ? Doamne , câte nu s-ar putea spune despre acest subiect . Cu siguranță însă, viața este și un șir de alegeri, în cazul fiecăruia dintre noi. Și nu întotdeauna am optat pentru  cea mai bună variantă. Dar, din păcate  , ne dăm seama de asta mult mai târziu, atunci când nu mai poți schimba nimic.

Sunt convins, însă, că nu îți  va părea rău de alegerile pe care le faci cu sufletul. Merită , drept confirmare, următoarea întâmplare.

Un tânăr a împrumutat de la bibliotecă o carte de poezii. Era pe vremea când nu se descoperise încă internetul.

În carte a avut surpriza să găsească multe comentarii pline de sensibilitate pe marginea filelor. Pe o pagină a găsit și numele și adresa autorului acestor comentarii. Era o femeie.

I-a scris, a primit răspuns și așa s-a legat o relație de corespondență și , de ce nu , de prietenie. Când tânărul i-a cerut o fotografie, femeia i-a răspuns că dacă se simte apropiat de ceea ce-i scrie, nu are nevoie să-i vadă chipul.

A venit însă și vremea întâlnirii. Ca să se recunoască,                

el trebuia să țină o carte în mână, iar ea un trandafir.   

La locul de întâlnire, bărbatul zări o tânără foarte frumoasă,

care-l privea insistent, parcă l-ar fi așteptat. Nu avea însă

nici un trandafir în mână.

La câțiva metri distanță, o femeie în vârstă ținea în mână acel

semn de recunoaștere – trandafirul. Tânărul era dezamăgit.

Cu toate astea ,se îndreptă spre bătrână. Privirile tinerei îl urmăreau. Cu toate acestea îi spuse femeii în vârstă că el este omul cu care schimbase atâtea idei frumoase.

Femeia îi răspunse cu un aer nedumerit: „Fiule,  nu te cunosc, nu știu ce se întâmplă aici, dar tânăra,  care tocmai a trecut pe lângă tine, m-a rugat să țin în mână acest trandafir și mi-a spus că, dacă vei veni la mine, să-ți spun că te așteaptă la cofetăria din colț.”

O întâmplare fericită pentru tânărul nostru, care a ales cu sufletul și  a fost corect până la capăt.

Da , foarte adevărat ,  o știm prea bine,  pe drumul vieții avem de-a face cu fel de fel de alegeri…de ce /cum alegem depinzând fericirea noastră….sau cum foarte realist ne spune  Marin Sorescu, în poezia Simetrie :

Mergeam aşa,                                                                   
Când deodată în faţa mea,
S-au desfăcut două drumuri:
Unul la dreapta,
Şi altul la stânga,
După toate regulile simetriei.

Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am ţuguiat buzele.
Am tuşit,
Şi am luat-o pe cel din dreapta
(Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea).

Să fiți buni și înțelepți !!!

M. Cooper

Lecții de viață pentru cei cu simțul umorului

Merită să intrăm într-un  „pps” de excepție  cu titlul    „Lecții corporative” ,         

care se adresează celor care au  un simț al umorului bine dezvoltat. Cele trei

„lecții” sunt  adevărate „clickuri” care ne sunt necesare din când în când pentru a ne merge mai bine într-o lume în continuă mișcare/modificare . Mai concret, cine învață corect  morala lecțiilor, are șanse  mari  să se descurce mult mai bine în „hățișurile” vieții. După titlu probabil vă închipuiți că este  vorba despre cine știe ce management al corporațiilor, strategii, planuri, etc.etc. Fals ! Sunt convins că aceste povești  moralizatoare o să reprezinte pentru voi mai mult decât  o simplă  lecție, o  să vă și amuze și o să vă pregătească de posibilele schimbări profesionale care v-i se pot întâmpla în viață.

Mi-a plăcut mult abordarea, mesajul și morala  așa că vă invit și pe voi să vă bucuraţi… haideți să intrăm  cu un simplu click pe  lectii_corporative  și vom  găsi trei lecții furnizate de mari corporații care te vor ajuta să supraviețuiești schimbărilor… fiecare lecție  are morala ei după care te poți „ghida” în viața de zi cu zi… În speranța că  ți-a plăcut, reiau  mai jos cele trei lecții de morală:

A.   Ca să poţi să stai şi să nu faci nimic toată ziua, trebuie să fii foarte sus.
B.  Mâncând rahat poţi ajunge în vârf, dar nu poţi rămâne acolo mult timp.

C .                                                                                            

1. Nu oricine care te bagă în rahat îţi este duşman.

2. Nu oricine care te scoate din rahat îţi este prieten.

3. Când eşti în rahat, măcar taci din gură.

Doamne , este minunat   să ai „dascăli” buni care să ne dea asemenea lecții de viață! „O luptă-i viața, deci te luptă ,cu dragoste de ea și dor”(G.Coșbuc).

Să fiți buni și înțelepți !!!

M. Cooper