A avea timp pentru cine trebuie…și când trebuie

O expresie celebră spune că mama îi dă copilului viață, iar tatăl îi deschide căile corecte în viață.  Merită să parcurgem împreuna un dialog tată-fiu , totul pentru a trage oarece concluzii prețioase.

-Hei, tăticule!, strigă un copil.                                                                            

Tatăl său citea de zor ziarul. Deodată el spuse tare:

-Da, ce vrei fiule?. Copilul răspunse:

-Când voi crește mare, va trebui să citesc și eu ziarul?.

-Bineînțeles.

-Dar de ce, tăticule ? Tatăl se făcu că nu aude și citi mai departe.

-Hei, tăticule, de ce?

-Of, Doamne, când ești adult, atunci se obișnuieşte să citești ziare. Se simte nevoia de a ști tot ce se petrece în lumea asta; trebuie să mergi în pas cu lumea.

-Ce înseamnă a merge în pas cu lumea?.

-Înseamnă a ști să te orientezi după ea, înțelegi tu ?

-Nu prea , tăticule.

-Ei bine, atunci vom mai vorbi despre asta altă dată. Acum însă lasă-mă să citesc mai departe.

-Tăticule, dar de ce nu poți citi în timp ce vorbesc cu tine ?.

-Pentru că aceasta mă deranjează. Vorbăria mă deranjează. Să ții minte asta.

– Bine dar ,profesorul meu  vorbește foarte mult, tată.

-Da, dar el are voie pentru că el este profesor, însă copiii trebuie să tacă, ai înțeles?

-Însă  când suntem la ore iar  noi, copiii  nu deschidem gura, el ne ceartă.

-Of, Doamne, lasă-mă odată în pace, căci dacă îmi mai pui astfel de întrebări, va trebui să merg la Socola, într-o casă de nebuni.

-Și acolo va trebui să citești ziare, tată ?

-Da de unde, fiule. Acolo nu sunt ziare.

-O, ce bine va fi, tăticule, îi răspunse fiul bucuros. Acolo te voi vizita și voi putea vorbi cu tine fără a te mai deranja.                  ….. Unde dai și unde crapă !                                                                            

Așadar ,timpul este un dar foarte prețios pentru un copil.

Un părinte trebuie să știe să-i acorde suficient timp copilului

său. Ignoranța poate produce răni de nevindecat în inima

unui copil, care se poate simți ca nefiind iubit. 

Deseori suntem atât de prinși în „capcanele” cotidiene, al informațiilor de tot felul(din ziare, internet, tv,etc.), încât nu acordăm atenția cuvenită  principalului obiectiv ce ar trebui să-l avem: familie, copii, etc….! „Suntem ocupați  până peste cap!” Haideți să fim serioși!  Doamne ajută să ne trezim mințile, să realizăm că viața asta înseamnă  iubire , ascultare și să ne trăim vocația cu simț de răspundere ! Atenție la bumerang !

Foarte adevărate vorbele lui  „ Aveţi grijă de bătrâni şi iubiţi-vă copiii ca pe ochii din cap, pentru că vor avea ei grijă… să vă plesnească(doar dacă este cazul), la vremea respectivă!” 

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Reclame

Bogația sufletului sau legenda celor 8 minute

Legenda spune că o femeie săracă cu un copil în brațe, trecând pe lângă o peşteră a auzit o voce misterioasă care i-a spus:
– Intră şi ia tot ceea ce îţi doreşti, dar să nu uiţi ceea ce-i mai important. Aminteşte-ţi că după ce vei ieşi poarta se va închide pentru totdeauna. Aşa că profită de această oportunitate, dar nu uita ce-i mai important!
Femeia a intrat în peşteră şi a găsit multe bogăţii. Fascinată de aur şi bijuterii, a aşezat copilul pe o stâncă şi a început să strângă de zor tot ce putea duce. Vocea misterioasă i-a vorbit din nou: „Ai doar 8 minute!”
Când au trecut cele 8 minute, femeia, încărcată cu aur şi pietre preţioase, a fugit afară din peşteră şi poarta s-a închis. Atunci şi-a amintit că a uitat copilul înăuntru, iar poarta s-a închis pentru totdeauna. Bogăţia a durat puţin, iar disperarea pentru totdeauna.

La fel se întâmplă de multe ori şi cu noi. Avem 60/70/ 80 de ani(sau cine știe) pentru a trăi în această lume și o voce ne aminteşte mereu: Nu uita ce e cel mai important pentru tine!
Şi ce poate fi  mai important pentru o viață de om  : valorile spirituale, familia şi copii, viaţa, educaţia, bunul simţ, dragostea, adevărul şi demnitatea de om.  În schimb câştigurile, bogăţia, plăcerile materiale ne fascinează într-atât încât uităm de ceea ce e mai important.  Aşa ne risipim timpul şi dăm la o parte esențialul: bogăția sufletului.
Să nu uităm niciodată că viaţa în această lume trece repede şi că moartea vine când ne aşteptăm mai puţin. Iar când poarta vieţii se închide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele.

Trăim într-o lume de probleme, neliniştiţi, şi toate numai pentru că          

am uitat ce e cel mai important: bogăția sufletului.   

Mare adevăr în cugetarea lui Mahatma Gandhi: „Trăiește ca și cum

ai muri mâine. Învață ca și cum ai trăi veșnic” .Așadar ,viitorul începe azi.

Viitorul este azi. Azi este clipa în care se întâmplă totul, clipa în care poți

trăi la adevăratul tău potențial, clipa în care poți simți cea mai mare bucurie din câte ai simțit.

Trăiește acum. Învață, acționează ,schimbă , influențează , dorește, cunoaște, primește și dă mai departe.

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Obiceiurile, rutina zilnică ne determină destinul…

Câte ceva despre obiceiurile care ne determină drumul în viață….existența chiar….

pat confort

Așadar, ai grijă la gândurile tale pentru că ele devin cuvinte. Ai grijă la cuvintele tale pentru că ele devin fapte.

Ai grijă la fapte pentru că ele devin obiceiuri. Ai grijă la obiceiuri pentru că ele îți formează caracterul.

obiceiurile

Și ai mare grijă de caracterul tău pentru că el îți construiește viitorul …  CE GÂNDIM , AȘA DEVENIM !

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Fiți lumânarea care dă lumină !

       Se spune că o lumânare nu pierde nimic ,                                 

dacă aprinde  o altă lumânare.  

Merită să reflectăm la povestea unei lumânări

și să reflectăm la existența noastră  trecătoare pe acest pământ.

Este ora rugăciunii. M-aţi aprins şi vă uitaţi gânditori la mine, dar cu gândul la ale voastre… Parcă ați vrea să vă spun ceva. Ce pot eu să vă spun ? Simţiţi bucurie în suflet ? În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând devin mai mică. De fapt eu am doar două posibilităţi:
Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să rămân rece, să nu fiu aprinsă şi atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu.
A doua, ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi prin asta să mă jertfesc, să mă dăruiesc chiar pe mine însumi… Asta e mult mai frumos decât sa rămân rece şi fără rost.
Şi noi oamenii suntem la fel. Când trăim doar  pentru noi, suntem lumânarea neaprinsă, care nu și-a împlinit rostul. Dar dacă dăruim lumină şi căldură, atunci avem un sens în viața asta. Pentru asta trebuie să ne jertfim, să dăruim și noi ceva: dragostea, adevărul, bucuria, încrederea și toate sentimentele nobile pe care le purtam în inima noastră.

Da , oameni buni ; să nu vă temeți că deveniți mai mici…  este doar  o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu lumină. Gândiţi-vă, cu pace în suflet, că sunteți ca o lumânare aprinsă.                                    

Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai puţin.

Dar când suntem mai multe împreună, lumina şi căldura sunt mult mai

puternice. Și la voi oamenii e tot așa, împreună luminați mai mult iar

prezența voastră se simte mai puternic…

Foarte adevărate vorbele lui Benjamin Franklin : “Aș prefera mai degrabă să se spună despre mine: a trăit într-un mod folositor, decât: a murit bogat”. Dincolo de cuvinte, acesta era modul în care Ben Franklin și-a trăit viața.

În loc sa vadă lumea în termenii a câți bani putea câștiga, Franklin vedea lumea în termenii a câți oameni putea să ajute. Pentru Benjamin Franklin a fi folositor era rasplata lui pentru sine.

Așa că fiți lumânarea care dă lumină….cu cât suntem mai mulți cu atât luminăm mai puternic pe cei din jurul nostru.

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Dacă ajungi în vârf de unul singur, înseamnă că nu ai urcat un deal prea înalt…

Se întâmpla undeva prin Canada cu ocazia  unui concurs cu doi cai de tracțiune . Unul dintre cai a avut puterea să tragă 3800 kg, iar celălalt 4200 kg.  După această ispravă cei doi au fost puși să tragă împreună o încărcătură mult mai  mare. Nu mică le-a fost mirarea spectatorilor, pentru că ei se așteptau  ca cei doi cai să tragă undeva pe la 8000 kg, dar ei au tras… peste 13000 kg.                                 

Concluzia care se trage este că împreună putem realiza

mult mai mult decât fiecare de unul  singur. Principiul se

numește sinergism, cuvânt care vine din latină și are

sensul de conlucrare, de  intensificare a acțiunilor care se exercită în același sens. Doi împreună pot mai mult decât doi separat.Sigur este vorba  de fapt de munca în echipă .

Nici într-un caz nu  mi-am propus  să demonstrez că munca  în echipă este  un mit, deoarece  realitatea poate m-ar contrazice imediat! În  mod sigur  există  oameni care sunt de acord că munca  în echipă este mai eficientă dar și oameni care afirmă contrariul! Cred că  fiecare are dreptatea lui.

Practic avem de-a face cu două categorii de oameni:
VULTURII -oamenii de tip INDEPENDENT  .Vulturii văd lucrurile in felul următor:
– vor să lucreze singuri
– vor să-şi asume responsabilitatea
– işi spun: e mai greu de unul singur, dar mai sigur
RANDUNICILE -oamenii tip COOPERANT .Randunicile văd lucrurile cu totul diferit:
– Cred că 1 + 1 = 3 (unde sunt doi puterea creşte)
– Munca in echipă dă rezultate mai bune
– Nu vor să lucreze singuri

Eu personal mizez pe rândunici . Și asta pentru că așa cum  pe bună dreptate se spune că dacă ajungi în vârf singur, înseamnă că nu ai urcat un deal prea înalt.

Care este părerea voastră sinceră dragi cititori ?

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Prioritățile unui om în viață : familia , frânghia ale cărei noduri nu se desfac niciodată.

Merită să citim împreună povestioara care urmează ,         

de fapt o discuție intre un tată și copilașul său ,totul pentru a  

medita profund asupra unor adevăruri triste din viața

multora dintre noi.

Un om a venit de la muncă târziu, obosit și nervos, găsindu-și băiatul de 5 ani așteptând la ușă:

– Tati, pot să te întreb ceva?
– Da, sigur, despre ce e vorba? a răspuns omul.
– Tati, câți bani câștigi pe oră?
– Asta nu e treaba ta. De ce mă întrebi astfel de lucruri, puse omul nervos.
– Doar vreau să știu…Te rog, spune-mi, cât câștigi pe oră?
– Dacă trebuie să știi, câștig 50 $ pe oră.
– Aha, a răspuns micuțul, cu capul aplecat.
– Tati, îmi împrumuți, te rog, 25 $?
Tatăl s-a înfuriat:
– Dacă singurul motiv pentru care m-ai întrebat asta este ca să-mi ceri niște bani ca să îți cumperi o jucărie prostească sau alte porcării, atunci du-te direct în camera ta la culcare. Gândește-te de ce ești așa egoist. Nu lucrez din greu în fiecare zi pentru așa copilării.
Micuțul a mers în liniște în cameră și a închis ușa.
Omul s-a enervat și mai tare pe întrebările băiatului. Cum a putut să pună așa întrebări doar pentru a cere niște bani.
După o oră, omul s-a calmat și a început să gândească: Poate, totuși ,era ceva de care chiar avea nevoie să cumpere cu 25 $ și chiar nu mi-a cerut bani des. Omul a mers la ușa băiatului și a deschis-o.
– Dormi ? a întrebat…
– Nu tati, sunt treaz, a răspuns băiatul.
– M-am gândit, poate am fost prea dur mai devreme, spuse tatăl. A fost o zi lungă și m-am descărcat pe tine. Uite aici ai 25 $.
Micuțul a sărit, zâmbind.
– Mulțumesc, tati !
După aceea a scos un pumn de bani. Omul a văzut că băiatul avea deja bani și s-a enervat din nou. Micuțul și-a numărat încet banii și s-a uitat către tatăl său.
– De ce vrei mai mulți bani dacă deja ai ? a spus tatăl.
– Pentru că nu am avut destul, dar acum am, a replicat băiatul. Tati, acum am 50 $. Pot să cumpăr o oră cu tine? Te rog să vii mai repede acasă, mâine. Vreau să mănânc cu tine.
Tatăl a fost distrus. Și-a luat băiatul în brațe și l-a implorat să îl ierte.

…frumoasa scenetă a fost  doar un click  pentru toți ce muncesc din greu în viață. Nu ar trebui să lăsăm timpul să treacă printre degete fără să petrecem timp cu cei care chiar contează pentru noi,          

aceia apropiați de sufletul nostru. Să ne amintim mereu, nu doar o dată pe

lună/an ,să împărțim cei 50$ din timpul nostru cu cineva pe care iubim.
Asta pentru că poate de mâine nu vom mai fi, iar compania pentru care lucrăm

ne va înlocui foarte ușor, în doar câteva ore,fără să ne simtă lipsa . În schimb

 familia și prietenii pe care îi lăsăm în urmă o să simtă pierderea pentru tot restul vieților lor.

Așa că trebuie să dăm atenție lucrurilor mărunte din viață care CONTEAZĂ enorm…și asta pentru că  familia este o frânghie ale cărei noduri nu se desfac niciodată.

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Cum ar fi să trăim viaţa în sens invers ?

Am preluat de pe net o povestioara/banc/regie/ficțiune asupra căruia merită să medităm un picuț.

      „Dacă ar fi să trăim viaţa în sens invers. Am începe prin a muri, astfel am scăpa de această                    traumă, care ne urmărește toată viața. Apoi ne-am trezi într-un azil de bătrâni şi ne-am                    simţi din ce în ce mai bine pe zi ce trece. Apoi am fi externaţi într-o bună zi pe motiv că                        suntem sănătoşi.şi am începe să primim bani de pensie . În fine, în prima ta zi de lucru ai                    primi un ceas de aur. Ai lucra 40 de ani până ai fi suficient de tânăr să poţi începe să profiţi               de sfârşitul perioadei de activitate. Ai trăi din petrecere în petrecere, ai bea, ai face dragoste, n-ai avea probleme grave. Te-ai pregăti pentru studiile universitare.apoi colegiu. te-ai juca cu prietenii fără nici o obligaţie până ai deveni copil. Ultimele 9 luni baie în ocean (e drept fără plajă), etc.le-ai petrece liniştit, bucurându-te de încălzirea centrală, room-service,                                                             

În final ai părăsi aceasta lume  după un act de dragoste(caz fericit)!”

Oare ar fi mai bun pentru noi un ciclu viceversa al vieții…personal nu prea cred. Omul este tot om până urmă. Să te gândești la moarte din tinerețe , de copil  nu este oare mai trist? Să se termine totul atunci când îți este mai bine, nu provoacă o durere și mai mare ? Se mai pune și întrebarea legată de mintea omului, adică cum evoluează ea dacă este viața invers? Și mai cred ceva…știind că are o viață în față, „moșul” ar zâmbi , iar bebelașul  ar plânge la final de viață…sigur totul este ficțiune.

Haideți mai bine să învățăm din acest scenariu  și  să ne trăim viața așa cum se cuvine. Să ne bucurăm de frumusețile pe care fiecare vârstă n-i le oferă… pentru că  la urma urmei fiecare vârstă are farmecul său…să ne bucurăm de tot și de toate, și la timpul lor…este precum  natură și  lucrurile mărunte pe care ni le oferă. … Eu iubesc fiecare anotimp în parte, deoarece, cred că fiecare are frumusețea lui aparte. La fel este și cu  vârsta.

Trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima, pentru că una din ele chiar va fi. Viața e prețioasă. În clipa asta ești, în clipa următoare te-ai dus. Fiecare clipă trebuie stoarsă de tot ce se poate , fiindcă nu ştii niciodată când se va lăsa cortina.

Ei , dacă ar fi să fie cum vrem noi , cum am vrea să fie ? Așa cum este acum, sau viceversa ?Rămâne deschisă întrebarea pentru toți cititorii mei dragi .

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper