Cine sapă groapa altuia… ar face mai bine să planteze un pom în ea

             De câte ori în viață omul nu-și fură singur căciula și se păgubește pe sine !

             Doi țărani aveau o arie comună unde-și treierau grânele. Unul dintre ei era necinstit, celălalt, onestitatea în persoană. Ambii treieraseră în aceeași zi bucatele lor și fiecare își lăsase grâul în arie până în ziua următoare. Cel necinstit voi să fure în noaptea următoare din grânele vecinului și, spre a le recunoaște, așternu pe el de cu seară o pătură.
Întâmplător, veni și celălalt  țăran în seara aceea la arie și văzând grânele acoperite, își zise: ”Ce om bun este vecinul meu! A acoperit grânele mele ca nu cumva să plouă și să mi se strice. Dar nu voiesc nici eu să fiu mai puțin cinstit. Mai bine să se strice grânele mele decât ale acestui om, atât de binevoitor…”.
Luă apoi pătura și acoperi grămada celuilalt. Noaptea, hoțul se duse acolo, pipăi pătura și își umplu sacul din grămada acoperită. A doua zi, venind în arie, constată cu rușine că grămada vecinului era intactă și că, de fapt, își furase lui însuși grâul.                                                                                                                                                

Constatăm,  așadar , că ” hoțul” nostru și-a  tăiat singur craca de sub picioare..

Altfel spus , cine sapă groapa altuia, cade singur în ea.

De preferat ,mai în glumă , mai în serios :

-cine sapă groapa altuia… ar face mai bine să planteze un pom în ea.

-decât să-ți furi singur pălăria…mai bine puneți-o în cui ,  și  umblă cu capul gol (descoperit am vrut să zic)!

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

,

Anunțuri

Setea de fericire…

                 A fi fericit și a avea o perspectivă optimistă asupra vieții nu înseamnă că nu simți și tristețe.”M-am întrebat dacă nu cumva e nevoie să suferim ca să discutăm serios despre fericire….dacă nu cumva drumul spre Paradis trece obligatoriu prin infern” (Octavian Paler) . În mod sigur fericirea nu presupune  lipsa tristeții , dar înseamnă  a rămâne optimist întotdeauna, chiar și în momentele triste. A fi fericit nu înseamnă suprimarea emoțiilor negative, pentru că asta duce la creșterea anxietății și chiar la depresie, ci mai degrabă acceptarea lor și abilitatea de a le depăși.

                Alergăm după fericire până departe, fie pe mare, fie pe uscat, fie în țări străine ,dar fericirea e aici, aproape de noi. Și pentru  că  zilele trecute am recitit cartea lui   James Allen „Omul devine  ceea ce gândește” , mai jos , vă propun o adevărată temă de reflecție legată de fericire.

„Mare este setea de fericire. Din păcate, încă şi mai mare este lipsa de fericire. Marea majoritate a oamenilor săraci îşi doresc bogăţie, crezând că aceasta le va aduce o fericire supremă şi de durată.          

La rândul lor, bogaţii îşi satisfac toate poftele, după care suferă de plictiseală şi

de saţietate, fiind chiar mai departe de atingerea fericirii decât sunt săracii. Dacă

vom reflecta la această stare de lucruri, vom înţelege un adevăr extrem de

important, potrivit căruia fericirea nu are nimic de-a face cu posesiunile lumeşti, la fel

cum nefericirea nu are nimic de-a face cu absenţa acestora. În caz contrar, toţi

oamenii săraci din lume ar fi întotdeauna nefericiţi şi toţi oamenii bogaţi ar fi

întotdeauna fericiţi, ceea ce nu este cazul (de multe ori întâlnim chiar situaţia inversă). Cunosc personal oameni extrem de nefericiţi care sunt înconjuraţi de lux şi de bogăţie, dar şi oameni fericiţi şi satisfăcuţi , deşi abia reuşesc să îşi ducă traiul. Mulţi oameni care s-au îmbogăţit au mărturisit că gratificarea egoistă a tuturor dorinţelor care a urmat i-a împiedicat să se mai bucurie de viaţă şi că nu au mai fost niciodată la fel de fericiţi ca în perioada în care erau săraci.
Ce este aşadar fericirea şi cum poate fi asigurată ea? Este ea o simplă iluzie efemeră, şi este suferinţa durabilă, aşa cum pare la prima vedere?
Dacă vom observa cu luciditate realitatea din jurul nostru şi dacă vom reflecta asupra ei, vom descoperi că absolut toată lumea – cu excepţia celor care au ajuns la înţelepciune – crede că fericirea poate fi obţinută exclusiv prin îndeplinirea dorinţelor. Această convingere adânc înrădăcinată în solul ignoranţei şi udată continuu de apa poftelor şi dorinţelor egoiste este cauza întregii suferinţe din lume. Iar atunci când vorbesc de dorinţe, nu mă refer neapărat la cele mai animalice şi mai grosiere dintre acestea, ci şi la cele intelectuale rafinate, care sunt infinit mai subtile şi mai insidioase decât primele, şi care privează omul de frumuseţea, armonia şi puritatea sufletului său, a căror expresie este fericirea.
Marea majoritate a oamenilor recunosc că egoismul este principala cauză a întregii nefericiri din această lume, dar se amăgesc singuri crezând că vina aparţine egoismului celorlalţi, nu şi propriului egoism. Cine recunoaşte că nefericirea sa este rezultatul propriului său egoism se află deja foarte aproape de porţile Paradisului. În schimb, cei care cred că nu se pot bucura de viaţă doar din cauza egoismului altor persoane rămân de-a pururi în purgatoriul pe care şi l-au creat singuri.
Fericirea este acea stare lăuntrică de satisfacţie perfectă care conduce la bucurie şi pace interioară, şi care exclude orice dorinţă. Satisfacţia care rezultă în urma împlinirii dorinţelor este efemeră şi iluzorie, şi este întotdeauna urmată de o nouă dorinţă care se vrea îndeplinită. Dorinţa este la fel de nesătulă ca şi oceanul şi se exprimă din ce în ce mai mult pe măsură ce cererile ei sunt satisfăcute. Ea solicită servicii din ce în ce mai ample de la slujitorii ei amăgiţi, până când aceştia devin epuizaţi din punct de vedere fizic şi mental şi se scufundă în focul purificator al suferinţei. Dorinţa este sinonimă cu iadul şi toate torturile din lume îşi au cauza în ea. Renunţarea la dorinţe este sinonimă cu intrarea în rai, iar pelerinul ajuns aici se bucură de toate desfătările din lume.                            

„Mi-am trimis sufletul în lumea invizibilă
Pentru a-mi aduce un mesaj din lumea de dincolo,
Şi de fiecare dată s-a întors la mine
Şi mi-a şoptit la ureche: Iadul şi raiul există în mine”.

Într-adevăr, iadul şi raiul sunt stări interioare de spirit. Cine se scufundă în sinele său egoist şi îşi propune să îi satisfacă acestuia toate dorinţele se scufundă practic în iad. Cine se înalţă deasupra egoului său, în acea stare de conştiinţă care îl neagă şi uită de el,…

Oamenii rătăcesc încolo și încoace în căutarea fericirii, dar nu o pot găsi decât atunci când iși dau seama că aceasta s-a aflat tot timpul în ei, dar și în jurul lor, căci fericirea umple întregul univers.Ei au fost cei care, în căutarea lor egoistă și oarbă, și-au închis ochii și nu au văzut-o.”

………Așadar , fericirea este un stil de viață, așa cum alimentația sănătoasa este o decizie pe care fiecare din noi o ia conștient. Nu ne naștem programați să fim fericiți sau nefericiți ci putem alege sa fim fericiți în viață, tot asa cum îți alegi hainele și cărțile preferate. Actele de bunătate care nu urmăresc o răsplată, recunoștință pentru cei care au făcut sau fac ceva pentru tine, optimismul ca atitudine, iertarea sinceră a celor care ți-au greșit sunt gesturi și stări care aduc fericirea. Deși se spune că banii sunt secretul fericirii, din fericire banii nu sunt singura cale care îți poate aduce fericirea. Fericirea se învață.

Ș-apoi fericirea nu este doar o stare de spirit, ci  un mare beneficiu pentru sănătate. Starea psihică bună este o cale eficienta pentru a crește reactivitatea organismului față de infecții și o soluție pentru activarea sistemului imunitar.

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Cel mai frumos loc din lume este ACASĂ

            Uneori ni se întâmplă să uităm că pacea interioară începe de acasă, și o căutam prea des în exterior, în vorbele, gesturile și faptele oamenilor cu care socializăm. Se spune că mirajul de a locui în afară există doar pentru cei care nu au făcut-o. Totuși , nicăieri nu e mai bine ca acasă.

      Trăia demult, tare demult, un om înțelept.

       El a aflat că în ținutul în care locuia el, sălășluia un vultur înțelept.

       Vulturul era uriaș, bătrân de când lumea, înțelept, căci văzuse câte toate se întâmplaseră în lume.

       Și, căutând și mai multă înțelepciune, înțeleptul nostru l-a căutat pe Vultur și l-a găsit. Apoi l-a întrebat:

– Vulture, înțelept ești, căci ești de când lumea și multe le-ai văzut ridicându-se și prăbușindu-se, pe mulți i-ai văzut născuți și apoi murind i-ai pierdut. Caut înțelepciune! 

Și Vulturul a răspuns:

– Adevărat este ce spui, dar ce cauți de fapt?

  Înțeleptul i-a spus:

– Vulture, vreau să văd cel mai frumos loc din lume și

vreau să-mi trăiesc ultimii ani ai bătrâneții acolo.

  Atunci Vulturul i-a răspuns:

– Bine. Am să-ți îndeplinesc dorința. Am să te duc să vezi cel mai frumos loc din lume.

  Și zicând acestea, Vulturul l-a luat în gheare și a început să zboare. Și a văzut înțeleptul din zbor cum trecea de țara lui. Și a văzut Roma, unde stătea Coloseumul și palatul Caesarului, și a văzut Constantinopole cu toate minunațiile lui din aur, și a văzut Babilonul cu toate minunățiile lui, și a văzut Nilul și vărsarea lui în deltă cu milioane de păsări și viețuitoare, și multe minunății a văzut zburând, de începuse să se întrebe înțeleptul:

– OARE CUM POATE CINEVA SĂ SE HOTĂRASCA UNDE ESTE CEL MAI FRUMOS LOC DIN LUME?

  Și zburând Vulturul, au ajuns în deșert. Și În deșert erau niște stânci negre și acolo vulturul s-a așezat.  

  Când văzu aceasta înțeleptul s-a uitat în jur și nu a văzut nici apa, nici copaci și nici viețuitoare cât cuprindea cu ochii. Și s-a întristat zicând:

– De ce m-ai adus aici, Vulture, oare nu mi-ai promis cel mai frumos loc din lume?

  Dar Vulturul i-a zis:

– Cum ți-am promis, așa am făcut. Cu adevarat aici este cel mai frumos loc din lume. AICI M-AM NĂSCUT EU!

Așadar , „Poți să ai lumea la picioare, bani cu furca să-i întorci
                Dar când te trage pământul, tot acasă te întorci”…spune un frumos cântec popular. De ce oare ? Un răspuns bun ar putea fi acela că acasă este locul unde te simţi cel mai puţin singur. 

Nicăieri nu este mai bine ca la tine acasă ,ca în țara ta,pe pământul părințiilor  și a strămoșilor tăi. În țara ta tot timpul te vei simți ACASA !

Să fiți buni și înțelepți !!!

M. Cooper

 

Bârfa și efectele ei (uneori) zdrobitoare …

                   Un om nu poate zdrobi un cuvânt, dar un cuvânt poate zdrobi un om, spune un vechi proverb. La început a fost Cuvântul, mereu confirmată prin milioane de întâmplări minunate sau tragice, mărețe sau mărunte, magice sau perfect banale, în care totul a pornit de la o vorbă… La fel de convingător         

este filmul  Doubt (2008) / Îndoiala pentru care dramaturgul

american John Patrick Shanley a primit Premiul Pulitzer în

anul 2005. Shanley investighează aici cotloanele cele mai

întunecate ale minții omenești, acolo unde stau la pândă intoleranța,

îndoiala și bârfa, ascunse uneori chiar sub faldurile justificatoare ale celor mai înalte virtuți creștine, filmul ne vorbește despre intoleranță și graba de a-i judeca pe alții, despre cât de ușor uităm că certitudinile noastre sunt emoții, nu fapte și despre cât de bogat pavat e drumul spre iad cu intențiile noastre bune.  Dacă nu ați apucat să-l vedeți , merită să vă faceți timp pentru acest film  ,o adevărată lecție de viață . Despre bârfă şi efectele ei avem următoarea  secvenţă  din filmul „Doubt” 2008:

O femeie bârfea cu o prietenă despre un bărbat pe care abia dacă îl cunoştea. În noaptea care a urmat femeia a avut un vis. O mână a apărut deasupra ei şi a arătat-o cu degetul. Imediat, un sentiment copleşitor de vinovăţie a pus stăpânire peste ea. A doua zi s-a dus să se spovedească. L-a găsit pe bătrânul preot al parohiei şi i-a povestit toată tărăşenia.

-E bârfa un păcat?, l-a întrebat ea pe omul bisericii. Era mâna Atotputernicului cea care mă arăta cu degetul? Ar trebui să cer iertarea păcatelor? Părinte, spune-mi, am făcut ceva rău?

-Da, i-a spus parohul cel duhovnicesc. Da, femeie ignorantă şi needucată! Ai împrăştiat mărturii mincinoase împotriva aproapelui tău. Ţi-ai bătut joc de reputaţia lui şi ar trebui să fii profund ruşinată.

Atunci femeia a spus că-i pare rău şi a cerut iertarea păcatelor.

-Nu aşa de repede, a mai spus preotul. Vreau să te duci acasă, să iei o pernă şi să te urci pe acoperiş, să o spinteci cu un cuţit şi apoi să te întorci la mine!

Aşa că femeia s-a dus acasă, a luat o pernă de pe pat, un cuţit din sertar, a urcat pe acoperiş pe scara de incendiu şi a înfipt cuţitul în pernă. Apoi s-a întors la bătrânul preot după cum i se spusese.

-Ai spintecat perna cu cuţitul?, a întrebat-o el.        

-Da, părinte. 

-Şi care a fost rezultatul?

-Fulgi, a spus ea.

-Fulgi?, repetă el.

-Fulgi peste tot, părinte.

-Acum, vreau să te duci înapoi şi să aduni toţi fulgii care au fost luaţi de vânt.

-Bine, zise ea, dar asta nu se poate. Nu ştiu unde s-au dus. Vântul i-a împrăştiat peste tot.

Asta, spuse amărât părintele, este bârfa!

Mai jos aveți aveți și secvența  din film, durează doar trei minute și merită!

 Așadar, atenție mare …deşi ţine de „subsol” , bârfa poate urca la orice etaj !

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Încrederea înfloreşte în inimile mari…

Orice vis , orice dorință devine realitate, atunci când crezi cu adevărat că acest lucru se poate întâmpla !

Într-o vară secetoasă, preotul i-a chemat pe toți credincioşii să participe  la o rugăciune pentru ploaie pe câmp. Pământul se uscase iar culturile erau aproape compromise, dacă nu ploua cât mai repede. 

Oamenii au venit cu mic cu mare la locul anunțat şi la ora                   

potrivită pentru rugăciunea de ploaie. Fiecare purta în mâini

semnul credinţei : icoane, tămâie, lumânări. 

Preotul a fost în schimb foarte impresionat de o fetiţă care,

în timpul rugăciunii, ţinea în mână o umbrelă roşie. Era singura,

din acea mare adunare, care avea umbrela la ea , în caz că

rugăciunea avea finalitatea mult dorită : ploaia.  Astfel, preotul

a adăugat rugăciunilor pe care le citea din carte, una de la el:

„Doamne ajută-ne pentru credinţa acestei copile!”. 

Să ceri ploaie înseamnă să te rogi, dar să vii cu umbrela la rugăciune, după o lună de secetă, înseamnă să crezi. Doamne, cât de multe avem de învățat de la copiii de lângă noi !

Cât timp credem , este totul bine, dar când avem îndoieli/suspiciuni nu mai credem în ceea ce facem, luăm  decizii greșite, lumea noastră se năruie și , sigur,  începem să căutăm vinovați, să ne întrebăm dacă Dumnezeu există .

În mod sigur , vom spune că toți credem , în ceva sau în cineva, însă este o mare diferență în a crede și a crede cu adevărat din tot sufletul. Când zic a crede cu adevărat din tot sufletul mă refer la faptul să crezi fără vreo umbră de îndoială.

Foarte frumos a spus Vasile Alecsandri că „Încrederea înfloreşte în inimile mari. ” Cât adevăr !  Iar ,  uneori încrederea înseamnă totul.

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Valoarea oamenilor se măsoară după greutățile biruite de ei…

Sunt momente în viață când totul pare să ți se împotrivească și să te doboare la pământ. Pentru moment ești lovit,  mototolit, călcat în picioare , ori poate chiar  plângi de durere și nu găsești nici o cale de scăpare.

Toată munca ta pare dusă pe apa sâmbetei.Ai tot dreptul să dai vina pe soarta și să te plângi. Cu toate astea, încă poți să învingi. Poți sa obții victoria în lupta cu tine însuți. Poți să nu te dai bătut și sa lupți până la capăt cu fruntea sus. De multe ori pe drumul vieții ne simțim ca și cum am fi lipsiți de valoare, nu-i așa ?!… dar indiferent de ceea ce s-a întâmplat sau ce se va urma,adevărul este că  nu ne vom pierde niciodată valoarea. Murdari sau curați, mototoliți sau bine gătiți, suntem de neprețuit pentru cei care ne iubesc. Valoarea vieții noastră  nu vine din ceea ce facem sau ce știm, ea vine din ceea ce suntem . Ce suntem? UNICATE de neprețuit pentru cei dragi nouă.

Se spune (de pe internet citire)  că  doi prieteni s-au întâlnit într-un bar, la o cafea. Deprimat, unul dintre ei a început să se descarce, povestind despre toate preocupările sale … munca… banii… relația cu prietena… scopul său în viață… Totul părea să îi meargă prost. Celălalt a băgat mâna în buzunar,  a scos o bancnotă de 50 de euro și i-a zis:

– Vrei această bancnotă ?                                                

– Bineînțeles… sunt 50 de euro, cine nu i-ar vrea ?

Cel care avea bancnota în mână a strâns-o cu putere

până când aceasta s-a făcut ghemotoc.

– Acum o mai vrei ?

– Sunt tot 50 de euro. Bineînțeles că îi iau și așa, dacă mi-i dai.

Prietenul a desfăcut ghemotocul, a aruncat bancnota pe jos și a călcat-o în picioare, până s-a murdărit.

– Tot o mai vrei ?

– Este oricum o bancnotă de 50 de euro, și până când nu o rupi își păstrează valoarea…

– Acum înțelegi ? Trebuie să știi, chiar dacă uneori ceva nu iese așa cum vrei tu, chiar dacă viața te îndoaie și te face ghemotoc, tu continui să fii la fel de important cum ai fost întotdeauna… Ceea ce trebuie să conteze este cât valorezi în realitate, nu cât de multe necazuri poți să ai într-un anumit moment. Apoi a pus bancnota lângă el, pe masă, iar cu un zâmbet complice a continuat:

-Ia-o, ține-o cu tine ca să îți amintești de acest moment atunci când nu te vei simți bine… dar trebuie să-mi dai o bancnotă nouă de 50 de euro ca să o pot utiliza cu următorul prieten care are nevoie…

De câte ori nu ne îndoim de propria noastră valoare,              

de ceea ce merităm cu adevarat sau de faptul că putem

reuși dacă ne propunem orice ? Bineînțeles că pentru a

 învinge nu este suficient  doar a-ți propune …fără a acționa

 cu încredere și entuziasm nu ai cum să reușești…

Revin totuși la începutul discuției dintre cei doi prieteni și îmi pun următoarea întrebare: ce-ar fi fost dacă cei doi  s-ar fi plâns fiecare în parte de problemele pe care le aveau, lucru care se întâmplă de cele mai multe ori în asemenea situații(unul se plânge , iar celalalt o face și el , totul pentru a fi pe aceeași lungime de undă) ….poate ar fi tras o beție , iar când se trezeau din mahmureală tot cu problemele/greutățile lor…

Totuși , există și prieteni adevărați ! Și încă ceva : nu uita niciodată că  EȘTI  O PERSOANĂ SPECIALĂ , iar  valoarea oamenilor se măsoară după greutățile biruite de ei.

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Bârfa … vorbă mică din minţi mici !

Cine nu a auzit despre bârfă ? Cine  nu a practicat-o oare ?               

Se spune pe bună dreptate  că bârfa este „radioul” diavolului 

și  înseamnă să auzi ceva ce-ţi place despre cineva care

nu-ţi place . Bârfa, suspiciunea distruge extrem de ușor și

totuși oamenii continuă să bârfeasca. De ce ? Pentru că le place !

În Grecia antică Socrate (469-399 î.Hr.), era foarte mult lăudat pentru înțelepciunea lui.

Într-o zi,  marele filozof s-a întâlnit întâmplător cu o cunoștință care alerga spre el agitat și care i-a spus:

-Socrate, știi ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studenții tăi ?

-Stai o clipă,  îi replică Socrate. Înainte să-mi spui, aș vrea să treci printr-un mic test. Se numește „Testul celor Trei”.

-„Trei „?

-Așa este,  a continuat Socrate. Înainte să-mi vorbești despre studentul meu, să stăm puțin și să testăm ce ai de gând să-mi spui. Primul test este cel al Adevărului. Ești absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?

-Nu,  spuse omul. De fapt doar am auzit despre el.

-E-n regulă,  zise Socrate. Așadar, în realitate, tu nu știi dacă este adevărat sau nu.Acum să încercăm testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?

-Nu, dimpotrivă…

-Deci,  a continuat Socrate, vrei să-mi spui ceva rău despre el, cu toate că nu ești sigur că este adevărat?

Omul a dat din umeri, puțin stânjenit. Socrate a continuat:

-Totuși mai poți trece testul, pentru că există a treia probă – filtrul Folosinței. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu îmi este  de folos?

-Nu, nu chiar…

-Ei bine,  a conchis Socrate, dacă ceea ce vrei să-mi spui nu este nici Adevărat, nici de Bine, nici măcar de Folos, atunci de ce să-mi mai spui?

Omul era învins și s-a rușinat.

Concluzia pe care o putem trage este că  dacă fiecare dintre noi ar gândi astfel (precum Socrate, folosind metoda celor TREI filtre/site), bârfa nu ar mai fi sport național(se-ntâmplă și la case mai mari) , iar lucrurile ar evolua într-o direcție mult mai bună . Dar oare nu noi suntem cei care încurajăm startarea  bârfei…sigur , n-ai crede în bârfe dacă n-ai fi tu însuţi bârfitor. În orice caz să fii sigur ca dacă  bârfeşti pe alţii, alții au ce bârfi despre tine și o vor face cu certitudine..

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper