Visează vise îndrăzneţe, şi aşa cum visezi, aşa vei deveni….

Un visător! Dar lasă-mă așa, te rog nu mă schimba!    visator
Un visător! E bine-n lumea mea!
Visător! Sunt doar un visător și de ar fi să mor!
Visător! Tot am să învăț să zbor!

Fiecare vis măreţ începe cu un visător.

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Reclame

Trebuie să goleşti ceaşca dacă vrei să o umpli ! Fă curat în gândurile tale !

În yoga, se spune că VIDUL (crearea vidului) este generator de noi începuturi ….

În acest moment ai obiceiul să pastrezi obiecte (entităţi, idei, trăiri …)            

inutile, crezînd că într-o zi (nu ştii exact cand) vei putea avea nevoie de ele.

Ai obiceiul să strîngi bani, doar pentru a nu-i cheltui, te gîndeşti că în viitor

(nu ştii exact cand)  îţi vor putea lipsi.

Ai obiceiul să păstrezi haine, jucării, pantofi, mobilă, ustensile casnice şi alte

lucruri care nu le mai foloseşti de mult timp.

…Dar oare ce se întâmplă în interiorul tău ?

Ai obiceiul să păstrezi ce ai simţit: certuri, dureri, resentimente, tristeţe, temeri (frici), frustrări,  figuri de persoane antipatice ,etc.

Atât în cazul obiectelor cât și al simțirilor tale , ca să poată intra PROSPERITATEA, pentru a pregăti terenul  , trebuie să elimini ceea ce este inutil în viața ta.

Doar forța VIDULUI este cea care va absorbi, va atrage tot ceea ce tu doreşti. Astfel, golul, material sau emoţional, poate deveni  un spaţiu pentru noi oportunităţi . Postul ,de exemplu, este o metodă de a construi GOLUL/VIDUL.

Eliberează căile pentru ca bunurile să circule, adică să iasă ceea ce nu mai are utilitate pentru tine și  să intre ceea ce contează cu adevarat în viața ta  … Este verificat că lucrurile inutile, te ţin pe loc.

Curaţă sertarele, dulapurile, camera ta, garajul ,de tot ceea ce tu nu mai foloseşti. În acest sens, japonezii ne învață să facem curățenie prin  metoda Kaizen, folosind cei 5 „S”:

KAIZEN – 5s                                                                                                    

1 – Seiri (整理)Sorting = Alege ce-ţi trebuie cu adevărat

2 – Seiton (整頓)Straighten or Set in Order = Ordonează-le

3 – Seiso (清掃)Sweeping: Systematic Cleaning = Curăţă sistematic

4 – Seiketsu (清潔)Standardizing = Standardizează şi aplică la scară largă

5 – Shitsuke (躾)Sustaining = Menţine  doar ce-ti trebuie.

Nu obiectele păstrate reflect[ viaţa ta, ci ceea ce înseamnă atitudinea de a păstra . Când păstrezi ceva o faci pentru că subconştientul tău consideră posibilitatea de lipsă, de nevoie neîmplinită. Presupui că mâine îţi va lipsi şi tu nu vei avea cum să mai faci rost.

Cu această atitudine tu transmiţi două mesaje creierului tău şi prin el vieţii tale:

  1. Nu ai încredere în ziua de mâine (unde e credinţa ta creştine ?)

     2 . Tu crezi că noul nu e pentru tine, vechiturile te mulţumesc.

Concluzia este una: scapă de ceea ce îti prisosește(obiecte/sentimente)  și lasă loc să pătrundă în viața ta și lucrurile /sentimentele care să te facă fericit. De fiecare dată tu ești singurul care face  ALEGEREA!

Dacă ai înţeles, ÎNCEPE CHIAR CUM !!! Nu mai ai nevoie de acest material … NU îl păstra.

Trimite-l prietenilor tai să decidă ei dacă îi ajută.(Adaptare după un material de Joseph Newton).

Nu mai sta pe gânduri !Arunca gunoiul! Simplifică-ți viața și regăsește-ți echilibrul ! 

“Trebuie să goleşti ceaşca dacă vrei să o umpli”, spune maestrul ceaiului. Fericirea nu înseamnă să ai tot ce-ți dorești, ci să dorești tot ce ai.

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Merită să medităm …așa , din când în când măcar…

Nu este ciudat că atunci când mergem la cumpărături cinci lei este o sumă infimă, dar dacă e s-o dăm unui sărman ni se pare o sumă mare?

Nu este ciudat că dacă stăm două ore în biserică la slujbă ni se pare foarte lung timpul, iar dacă stăm la un film sau la un meci de fotbal ni se pare timpul atât de scurt?                             

Nu este ciudat că ni se pare mult câteva minute de a citi

din biblie și atât de scurt când citim tot felul de reviste și cărți?

Sunt lucruri la care noi, oamenii, ar trebui să medităm!

De fapt cele mai importante lucruri din viată nu sunt lucrurile.De asemenea, cele mai importante lucruri în viaţă nu sunt cele pe care le poţi obţine cu bani.

Totul n-i se trage de la modul cum percepem anumite lucruri ,

momente din viața noastră. Pentru ilustrare merită să vedem/citim   filmulețul de mai jos. Se întâmplă într-o stație de metrou din Washington,

Așadar dacă nu avem câteva momente să-l ascultăm pe unul dintre cei mai mari soliști ai lumii, OARE de cât de multe alte lucruri MINUNATE ne lipsim de-a lungul existenței noastre. Sigur, motive au fost și vor fi mereu, ba că suntem prea ocupați cu slujba, ba că suntem prea obosiți, ba că ne „ploua”, ba că  ne „ninge”, etc. ..și totuși , pentru că recunoașterea greșelilor nu este niciodată o greșeală,  haideți să ne facem un pic de ordine în prioritățile noastre, totul pentru o viață mai bună..De ce? Pentru că  lumea/viața  este plină de lucruri magice, de lucruri minunate ,care așteaptă cu răbdare ca simțurile noastre să devină mai ascuțite.

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Despre încrederea în Dumnezeu

Se spune , pe bună dreptate , că frica este cel mai mare dușman al nostru, este cea care ne îndepărtează de Dumnezeu. Nu ajunge doar credinţa în Dumnezeu, ci mai este nevoie şi de încredere în Dumnezeu. Și asta pentru că  încrederea în Dumnezeu atrage ajutorul Lui.

Un alpinist a vrut să cucerească cel mai înalt munte. S-a pregătit pentru asta timp îndelungat şi în final a hotărât să se aventureze pentru a primi singur laurii victoriei.

Noaptea căzu grea peste înălţimile munţilor şi omul nu a mai văzut nimic.Totul era negru. Până şi luna şi stelele fuseseră acoperite de norii negri.
Şi cum se căţăra el, la doar câţiva metri de vârful muntelui a alunecat şi a căzut în gol. Alpinistul văzu în acea îngrozitoare cădere episoade din viaţă lui, bune şi rele. Se gândi la moartea care era aproape când, deodată, a simţit frânghia de siguranţă că-i frânge mijlocul. Fusese oprit din cădere şi acum atârna în gol legat de acea frânghie.
Urmă un moment de tăcere absolută… atârna în neant şi singurul lucru ce-i veni în minte fu: „Ajută-mă Doamne!„.
Deodată auzi o voce venită din depărtări:                                                    
– Ce doreşti, fiule?
– Salvează-mă, Doamne! strigă alpinistul cuprins de frica morţii.
– Chiar crezi că eu te pot salva?
– Da, Doamne, cred în Tine!
– Bine, dacă tu crezi în mine şi în salvarea mea, taie frânghia de care atârni, spuse Dumnezeu.
Un moment de tăcere… alpinistul se îndoi şi pierdu credinţa; frânghia era singura care-l ţinea în viaţă… aşa că nu tăie frânghia şi hotărî să renunţe la ajutorul dumnezeiesc.
A doua zi dimineaţă, echipele de salvare au anunţat că au găsit un alpinist legat de frânghia de siguranţă la doar doi metri de pământ. Murise îngheţat de frig.                                               
Mare lucru este să se lase cineva în mâinile lui Dumnezeu !

Oamenii îşi fac planuri şi încearcă să le realizeze, dar fără să

ciulească urechile, fără să asculte care este voia lui Dumnezeu

şi fără să se conformeze ei.
Trebuie să ne lăsăm cu încredere în seama lui Dumnezeu, ca El să cârmuiască lucrurile, iar noi să ne facem datoria noastră cu încredere și mult suflet.

„Numai credința neclintită mântuiește pe om aici şi dincolo deopotrivă. Credinţa e puntea vie peste prăpăstiile dintre sufletul zbuciumat şi lumea plină de enigme, dar mai cu seamă între om şi Dumnezeu.”(Liviu Rebreanu)

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Despre zgârcenie…

Într-o mare localitate se zidise o biserică frumoasă, dar pentru terminarea ei și a anexelor mai trebuiau vreo 10.000 de arginti.

Cei din consiliul bisericii stăteau într-una din zile sub turla bisericii şi se sfătuiau și se tot întrebau de unde să ia banii necesari finalizării lucrărilor.

Se gândeau la oamenii cei mai înstăriți din oraş, care ar putea să ajute biserica, se tinguiau de zgircenia acestora si necredinta lor.

Dar stând ei aşa de vorbă, deodată căzu exact între ei o grindă mare de lemn, care scăpase de sus dulgherilor, dar iată minune mare pentru că aceasta  nu a lovit pe nimeni și toți au rămas nevătămați dar foarte speriați.

Atunci acela de care fusese cel mai aproape nenorocirea zise cu mare glas:

-Dau eu 5.000 de arginți căci iată era să mor!

Apoi imediat după acesta săriră si ceilalți care fuseseră în aceiași situație și oferiră diferența de sumă până la 10.000 de arginți.                                                                                       

Astfel petrecându-se, suma de bani se strânse imediat 

deși până mai devreme niciunul nu găsise în buzunar și

in conștiință să dea vreun ban bisericii ci din contră bârfeau

pe cei bogați pentru zgârcenia și necredința lor. Dar iată că

acum înspăimântați de ceea ce li se putea întâmpla și-au dat seama de faptele lor si au găsit de îndată suma necesară pentru finalizarea bisericii.

A trebuit să cadă o grindă între cei trei pentru ca să lase zgârcenia la o parte și a rezolva problema. În fapt   Dumnezeu le-a mustrat necredința, proasta purtare și chiar zgârcenia!

E bine să ne gândim fiecare dintre noi la câte situații de acest gen suntem supuși în viață și reacționăm exact ca cei din povestea de mai sus! Zgârcitul nici el nu mănâncă, dar nici pe altul nu va să vază mâncând.

Se spune că cei zgârciţi îngrămădesc la avere ca şi cum n-ar trebui să moară niciodată, iar cei risipitori cheltuiesc ca şi cum ar trebui să moară imediat. Cu siguranță ,un echilibru intre cele doua situații ar fi de preferat.

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Jucăriile nu țin loc de părinți…

Un tată şi o mamă, care erau  ocupaţi peste măsura cu activităţile profesiei lor, înaintea zilei de naştere a copilului lor, trecură în mare grabă printr-un magazin de jucării.

 Îi explicară vânzătoarei:

 – Am vrea ceva pentru un copil micuţ, care să-i poată ţine de urât şi să-i ia sentimentul singurătăţii.

– Îmi pare rău, zâmbi vânzătoarea, însă nu avem părinţi de vânzare. 

Nu-i așa că mulți dintre noi ne regăsim  în aceasta ipostază.              

Sigur că da , adevărul spus fără menajamente în majoritatea

cazurilor doare mult mai tare, însă finețea cu care vânzătoarea

noastră le-a sugerat părinților că dragostea de părinți manifestată

nu poate fi  înlocuită cu absolut nimic de pe lumea asta merită să ne pună pe  gânduri.

Cu siguranță ne fuge mintea la   „Cei 7 ani de acasă” .Vi se pare cunoscut ,nu?!  La ce ne gândim când spunem că un copil are cei 7 ani de acasă ? Cu siguranță la un  copil bine crescut, care ştie să salute, să spună „mulţumesc”,să spună ” te rog”, care se comportă cuviincios cu cei de vârsta lui și cu adulţii. Dar educaţia primită în cei 7 de acasă depinde în mare măsură de relaţia afectivă dintre copil şi părinţi, specificul de dezvoltare a copilului, valorile pe care se bazează familia şi pe care le transmite copilului.

Nu degeaba Albert Einstein spunea că „Educația este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ceea ce ai învățat în școală”. 

Așadar să nu uităm că diploma celor şapte ani de-acasă ai copilului nostru drag și scump exprimă calificativul părinţilor.

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Cere și ți se va da, dar nu uita să și mulțumești !

 „Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide”(Matei 7:7), și tot El a fost cel care a spus: „Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea”.(Marcu 11:24)

Este bine ca atunci când cerem ceva , și n-i se dă , să și mulțumim celui căruia i-am făcut solicitarea….din păcate , de multe ori uităm să o mai facem, inclusiv când cererea noastră este spre  mai Sus …

Se spune că un director de vânzări dintr-o firmă de renume avea o întâlnire de afaceri foarte importantă la un client de potențial. Întâlnirea era fixată la sediul  clientului , situat undeva prin  centrul  orașului, în jurul orei  10,00. Omul nostru de vânzări și-a luat o marjă de jumătate de ceas pentru a ajunge în timp util la sediul clientului, inclusiv pentru a reuși să-și parcheze mașina. Însă, surpriză :nici un loc de parcare nu era disponibil la acea ora. Stresat de aceasta situatie, omul nostru mai făcu un tur , poate , poate se va elibera  vreun loc de parcare. Fiind în impas, făcu o rugăminte către Doamne , Doamne:

-Doamne ajuta-mă să dau de un loc de parcare pentru a ajunge la întâlnire la ora stabilită!

Nici nu terminase bine rugămintea că tocmai o mașină părăsea parcarea, taman pe placul directorului de vânzări. Nici nu apuca sa parcheze bine mașina și „grijuliu” se adresă din nou lui Dumnezeu:

-Mulțumesc Doamne ! Nu mai am nevoie de ajutor pentru ca m-am descurcat déja!

….și încă o poveste reală:                                                                                 

Suntem la obișnuita slujbă de duminica . De regula enoriașii care participă

sunt cam aceeași , duminică de duminică. Astăzi  însa surpriză: este mult

mai multa lume ! Prima întrebare care iți vine este : oare de ce atâta lume,

în plină vară și nici tu „ditamai ” sărbătoarea? Răspunsul vine imediat: de

mâine încep examenele de bacalaureat iar  mămicile, tăticii chiar,  elevii

pe ici colea , au venit să se roage pentru ca examenele să fie trecute cu bine de cei în cauză…am aflat asta a doua zi de la  o colega de serviciu pe care am văzut-o cu mare mirare prezentă la biserica.

Până aici toate bune și frumoase….curios din fire , ca tot omul, așteptam cu interes  sa vad duminica viitoare ce va fi la biserica…

Ei de data asta ,surpriză din nou…vizibil mult mai puțină lume decât cu o săptămână înainte; sunt în parte aceeași enoriași de-ai casei. Nici  pe colega mea nu am mai zărit-o. Sincer să fiu mă așteptam  la cel puțin aceeași prezența numeroasa de săptămâna trecuta, convins fiind ca majoritatea au trecut cu bine examenele și vor veni să mulțumească Celui de Sus . S-ar fi căzut  un “Mulțumesc Ție Doamne că ne-ai ajutat să trecem cu bine de examene”! A doua zi la serviciu, am intrebat-o pe colega mea(cea cu fiul  absolvent) dacă fiul său a scăpat cu bine de examene. Răspunsul se putea citi pe fața ei  zâmbitoare:

-Sunt foarte mândră ! Băiatul a scos o medie foarte buna , undeva peste nota 9,00!

Am felicitat-o si i-am urat succes la examenele pentru facultate, după care , la întrebarea mea “întrebătoare” cum că nu am zărit-o la biserică cu o zi înainte , răspunsul a fost foarte clar:

-Am fost la restaurant pentru a sărbători încheierea cu bine a examenelor. A fost minunat.

Ei , ce părere aveți ?! A fost uitare ,nepăsare sau poate nesimțire și nerecunoștință …din păcate ne aducem aminte de Dumnezeu numai la necaz, sau atunci când avem mare nevoie de ajutor… ce să mai vorbim și de a mulțumi ! Oricum niciodată nu este prea târziu să o facem…                                     

Îmi place să cred  că chiar dacă nu au făcut-o la biserică, un

“Doamne Îți mulțumesc pentru ajutorul tău” s-a spus dacă nu

după fiecare examen , măcar la finalul examenelor . Dar oare

nu s-ar fi  cuvenit , așa cum s-a întâmplat în duminica premergătoare examenelor să fi fost prezenți la biserică  și după pentru a aduce mulțumirile cuvenite.

Dacă i-am mulţumi lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face pentru noi, poate nu am mai avea timp să ne plângem atâta .

Închei prin a mai spune că mulțumirea îl face pe sărac bogat, iar nemulțumirea îl face pe bogat sărac.

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper