Trebuie să goleşti ceaşca dacă vrei să o umpli ! Fă curat în gândurile tale !

În yoga, se spune că VIDUL (crearea vidului) este generator de noi începuturi ….

În acest moment ai obiceiul să pastrezi obiecte (entităţi, idei, trăiri …)            

inutile, crezînd că într-o zi (nu ştii exact cand) vei putea avea nevoie de ele.

Ai obiceiul să strîngi bani, doar pentru a nu-i cheltui, te gîndeşti că în viitor

(nu ştii exact cand)  îţi vor putea lipsi.

Ai obiceiul să păstrezi haine, jucării, pantofi, mobilă, ustensile casnice şi alte

lucruri care nu le mai foloseşti de mult timp.

…Dar oare ce se întâmplă în interiorul tău ?

Ai obiceiul să păstrezi ce ai simţit: certuri, dureri, resentimente, tristeţe, temeri (frici), frustrări,  figuri de persoane antipatice ,etc.

Atât în cazul obiectelor cât și al simțirilor tale , ca să poată intra PROSPERITATEA, pentru a pregăti terenul  , trebuie să elimini ceea ce este inutil în viața ta.

Doar forța VIDULUI este cea care va absorbi, va atrage tot ceea ce tu doreşti. Astfel, golul, material sau emoţional, poate deveni  un spaţiu pentru noi oportunităţi . Postul ,de exemplu, este o metodă de a construi GOLUL/VIDUL.

Eliberează căile pentru ca bunurile să circule, adică să iasă ceea ce nu mai are utilitate pentru tine și  să intre ceea ce contează cu adevarat în viața ta  … Este verificat că lucrurile inutile, te ţin pe loc.

Curaţă sertarele, dulapurile, camera ta, garajul ,de tot ceea ce tu nu mai foloseşti. În acest sens, japonezii ne învață să facem curățenie prin  metoda Kaizen, folosind cei 5 „S”:

KAIZEN – 5s                                                                                                    

1 – Seiri (整理)Sorting = Alege ce-ţi trebuie cu adevărat

2 – Seiton (整頓)Straighten or Set in Order = Ordonează-le

3 – Seiso (清掃)Sweeping: Systematic Cleaning = Curăţă sistematic

4 – Seiketsu (清潔)Standardizing = Standardizează şi aplică la scară largă

5 – Shitsuke (躾)Sustaining = Menţine  doar ce-ti trebuie.

Nu obiectele păstrate reflect[ viaţa ta, ci ceea ce înseamnă atitudinea de a păstra . Când păstrezi ceva o faci pentru că subconştientul tău consideră posibilitatea de lipsă, de nevoie neîmplinită. Presupui că mâine îţi va lipsi şi tu nu vei avea cum să mai faci rost.

Cu această atitudine tu transmiţi două mesaje creierului tău şi prin el vieţii tale:

  1. Nu ai încredere în ziua de mâine (unde e credinţa ta creştine ?)

     2 . Tu crezi că noul nu e pentru tine, vechiturile te mulţumesc.

Concluzia este una: scapă de ceea ce îti prisosește(obiecte/sentimente)  și lasă loc să pătrundă în viața ta și lucrurile /sentimentele care să te facă fericit. De fiecare dată tu ești singurul care face  ALEGEREA!

Dacă ai înţeles, ÎNCEPE CHIAR CUM !!! Nu mai ai nevoie de acest material … NU îl păstra.

Trimite-l prietenilor tai să decidă ei dacă îi ajută.(Adaptare după un material de Joseph Newton).

Nu mai sta pe gânduri !Arunca gunoiul! Simplifică-ți viața și regăsește-ți echilibrul ! 

“Trebuie să goleşti ceaşca dacă vrei să o umpli”, spune maestrul ceaiului. Fericirea nu înseamnă să ai tot ce-ți dorești, ci să dorești tot ce ai.

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Anunțuri

7 gânduri despre &8222;Trebuie să goleşti ceaşca dacă vrei să o umpli ! Fă curat în gândurile tale !&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s