Învață să-ți scrii durerile pe nisip și bucuriile pe stâncă

„Clădește-ți casa pe stâncă, nu pe nisipuri mișcătoare”,spune o frumoasa vorbă înțeleaptă,   la fel cum dragostea trebuie să se clădească pe stâncă, nicidecum  pe nisipuri mișcătoare. Așa trebuie să se întâmple și cu “căsuța” noastră lăuntrică…pe măsura ce este clădită pe stâncă, din sentimentele izvorâte din acțiunile ce fac să ne încânte inima, cu siguranță va fi mult mai primitoare,va surâde oricui  va bate la ușă.

Iată istoria a doi prieteni care, traversând deșertul….

…la un moment dat s-au certat, și unul dintre ei i-a spus vorbe grele celuilalt și l-a lovit.

Acesta din urmă, îndurerat, fără cuvinte, a scris pe nisip:                         

”Astăzi, cel mai bun prieten m-a jignit și m-a lovit.”

Au continuat să meargă și au ajuns la o oază, în lacul

căreia au decis să se răcorească. Cel care fusese

pălmuit a fost cât pe ce să se înece, dar prietenul său l-a scos la mal.

După ce și-a revenit, cel salvat a scris pe o piatră:

”Astăzi, prietenul meu cel mai bun a fost lângă mine când am avut nevoie de el.”

Celălalt l-a întrebat:

-Când te-am lovit ai scris pe nisip, iar acum ai scris pe o piatră. De ce?

Acesta i-a răspuns:

Când sunt rănit scriu pe nisip pentru ca vânturile să șteargă amintirea suferinței. Dar când cineva îmi face un bine sap această amintire în piatră, pentru ca ea să dăinuie, neștearsă…

Ce frumoase , profunde și adevărate și vorbele Sfântului Augustin “Învață să scrii durerile pe nisip și bucuriile pe stâncă.”

Așadar,  hai să dăm frâu liber  vânturilor să împrăștie chiar acum în depărtări suferințele, durerile  tale trecute, ca și când ar fi fost scrise pe nisip…în același timp ar fi minunat dacă  ai începe să-ți sapi/scrii în piatră bucuriile ori de câte ori îți mângâie sufletul, asta pentru ca să te poți întoarce la ele atunci când ai nevoie ? Și Doamne , într-o viață de om  avem  nevoie de asemenea mângâieri de-atâtea și-atâtea ori !

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Cafele în așteptare…O ceaşcă pentru tine, una pentru un necunoscut/nevoiaș

Pe internet am găsit o frumoasă poveste adevărată despre un anumit mod de a îi ajuta pe oamenii nevoiași. Mi-a plăcut foarte mult această idee , asta pentru că este vorba de cel mai înălțător ajutor – cel  dezinteresat…

Am intrat cu un prieten într-o cafenea mică din Belgia și am comandat. În timp ce ne îndreptam spre masa noastră, doi oameni au ajuns și s-au apropiat de bar.                                                   

-Cinci cafele, vă rog. Două pentru noi și 3 în așteptare.

Au plătit, și-au luat cele 2 cafele și au plecat. Mi-am întrebat prietenul

-Ce înseamnă cafele în așteptare? Prietenul mi-a răspuns :

-Așteaptă și-o să vezi.

Au mai intrat câțiva oameni. Două fete au cerut câte o cafea pentru fiecare, au plătit și au plecat. Comanda următoare a constat în 7 cafele și a fost făcută de 3 avocați- trei pentru ei și 4 „ în așteptare”. În timp ce încă mă întrebam ce înseamnă „ cafelele în așteptare”, aceștia pleacă. Deodată, un om îmbrăcat cu haine vechi, care semăna cu un cerșetor, ajunge la bar și întreabă binevoitor :                                                                    

– Aveți o cafea în așteptare? și chelnerul îi servește o cafea.

Așadar,  oamenii plăteau de dinainte o cafea care urma să fie servită unei persoane aflată în imposibilitatea de a-și plăti o băutură caldă!  Povestea a început în oraşul italian Napoli, unde se spune că, dacă într-o dimineaţă ţi se întâmplă un lucru bun, trebuie să dai norocul mai departe. Poți face asta dăruind o cafea unui necunoscut. dar a fost răspândită în toată lumea și în câteva locuri este posibil să comanzi nu numai „ cafele în așteptare” dar și un sandwich , o înghețată sau o masă completă…

Este un mod interesant și discret de a face un bine unor oameni necăjiți, fără să încurajezi un comportament antisocial. 

Vestea bună este ca și în România conceptul „Cafea în aşteptare” funcționează în unele localuri.

„Plăcerea oamenilor cu adevărat mari e să facă oamenii fericiţi.”(Blase Pascal)

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Criza mondială… mai pe înţelesul tuturor

Un prestigios  analist financiar a fost solicitat să explice criza mai pe înțelesul tuturor.
 Iată explicația lui:                                                                                  

Un cavaler a sosit într-un sat, unde nu mai fusese niciodată,

oferind 100 euro pentru orice măgar de vânzare.

Doar o  parte dintre locuitori și-au  vândut  măgarii.

A doua zi cavalerul s-a întors cu o ofertă mai bună: 150 euro bucata.

O altă parte dintre locuitori și-au vândut măgarii.

În a treia zi cavalerul le-a oferit 300 euro iar restul posesorilor de măgari și-au vândut animalele.

După o săptămâna, văzând că nu mai sunt măgari de vânzare, i-a anunțat pe săteni că peste încă o săptămâna va veni și va oferi 500 euro pentru orice măgar pe care-l va găsi de vânzare și apoi  a plecat.

În ziua următoare și-a trimis ajutoarele, în acelaşi sat, cu măgarii pe care îi cumpărase, pentru a-i vinde cu 400 euro bucata.

Cu gândul la câștigul săptămânii viitoare, toți locuitorii au cumpărat măgarii cu 400 euro. Pentru asta, aproape toți sătenii  s-au împrumutat pentru că nu aveau atâtia bani.                                 

Aşa cum era de aşteptat, ajutoarele au dispărut, la fel și cavalerul.

Niciodată nu au mai fost văzuţi.

Rezultatul: Satul s-a umplut de măgari și a rămas înglodat în datorii.

Să vedem ce s-a întâmplat după aceea.

-Cei care au luat împrumuturi, chiar dacă vindeau măgarii, nu puteau plăti datoria.

-Cămătarii s-au plâns municipalităţii, spunând că dacă nu primesc ajutor vor fi ruinaţi; astfel nu vor putea continua să împrumute şi toată lumea va fi ruinată. (O mare minciuna, desigur).

-În loc să dea banii sătenilor, pentru a-şi plăti datoriile, primarul, folosind bugetul strâns din taxele plătite de locuitori, a dat banii cămătarilor, ca să nu fie ruinaţi. Dar ei, deși primăria le acoperise o mare parte din banii pierduţi, nu au şters datoriile sătenilor, care au continuat să rămână împovărați.

-Primarul a irosit bugetul municipalităţii si primăria a intrat în datorii. De aceea, primăria ceru bani altor municipalităţi. Dar acestea i-au răspuns că nu o pot ajuta, deoarece fiind ruinată, municipalitatea nu va putea returna banii împrumutaţi.

Rezultatul: marii specialiști înşelaţi temporar și poporul mărunt înșelat definitiv.

Cu datoriile acoperite, cămătarii continuau să ceară bani, plus dobânzi. Datornicilor faliți  le-au fost luați măgarii lăsându-i fără “mijloace de producție”.

Mulți săteni (majoritatea) au rămas ruinați și fără măgar întreaga viaţă

Municipalitatea, a rămas, și ea, ruinată.

Rezultatul final?
Pentru a soluţiona toate aceste lucruri primăria a redus salariile funcționarilor. Întreprinzătorii privați, văzând că lumea muncește și pentru mai puțini bani, au redus și ei salariile.

Deci bogații se îmbogățesc și mai mult, iar săracii sărăcesc și mai tare;

Asta-i CRIZA. O mare ȚEAPA. (Traducerea și adaptarea din portugheză.)

Dacă înlocuim măgarii cu casele/apartamentele/terenurile, cămătarii cu băncile, cavalerii cu „băieții deștepți”….dăm . de fapt , de adevăruri care (ne) dor…..fără supărare , cine sunt oare adevărații măgari ?!  Aștept părerile voastre.  

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Lustragiul şi hoțul de vise

Despre criza financiară am auzit cu toții. Din 2008 încoace ba suntem în criză, ba am ieșit din criză, siguranța locului de muncă este mereu amenințată,mai strângem cureaua din când în când,etc.

Zilele astea am citit o  poveste pe mail. Habar nu am cine a scris-o, mai degrabă  cred vine de peste Ocean, dar merită citită , recitită și tras concluzia care trebuie.                                                                                          

A fost odată ca niciodată un biet lustragiu care îşi câştiga

existența  lustruind pantofii domnilor care intrau şi ieşeau

dintr-o clădire impozantă din centrul metropolei. Niciodată

nu ştiuse exact ce clădire era aceea în faţa căreia lucra de

ani de zile, poate era o bancă, poate era o bursă, poate

vreun minister important – însă domnii bine îmbrăcaţi care intrau acolo opreau adeseori la el pentru a-şi lustrui pantofii. Lustragiul nostru era priceput în ceea ce făcea, folosea numai cremă de pantofi de cea mai bună calitate şi era vesel şi optimist, într-un cuvânt era mulţumit cu munca lui, iar clienţii lui la fel, aşteptându-şi răbdători rândul la lustruit.

Într-o zi însă s-a oprit la el un client nou, deosebit de ceilalţi, care l-a întrebat prietenos:

– Ce faci aici ? Ce-i cu tine aşa de vesel ? Nu ţi-a spus nimeni despre criza financiară ?

Ce-i drept nu-i spusese nimeni, nici unul dintre domnii aceia bine îmbrăcaţi care intrau în bancă sau ce-o fi fost acolo, probabil toţi la curent cu criza !

– Poate nu le pasă de tine sau poate n-au avut suflet să-ţi spună, însă criza financiară e pe drum şi ne va afecta absolut pe toţi, nu va scăpa nimeni, nici măcar tu, un biet lustragiu! Aşa că dacă ai un dram de minte, îţi iei măsuri din timp, ca să nu fii luat pe nepregătite. Aceasta este meseria mea, sunt expert, ştiu ce vorbesc !

După plecarea domnului binevoitor, lustragiul nostru rămase pe gânduri. Poate că într-adevăr nici unul dintre clienţii lui nu îl considerase demn să îl pună la curent cu criza financiară. Noroc cu domnul cel „prietenos” care îi voia binele…

Aşa că lustragiul a început să ia măsuri, încât să nu fie luat pe nepregătite de criza financiară. Pentru început folosea mai puţină cremă de pantofi şi mai de proastă calitate. Apoi a început să aloce mai puţin timp fiecărui client, după cum se spune “Time is money!”. A început să socializeze mai puţin cu aceştia – criza e criză, nu mai e timp de zâmbete !

Preocupat de criza financiară devenise îngândurat, tăcut şi îşi făcea treaba de mântuială. Aşa că, încetul cu încetul clienţii cei mai fideli, cărora le plăceau veselia şi calitatea muncii lustragiului, au început să se rărească, iar lustragiul nostru, cu fiecare client pierdut, era mulţumit într-un fel ciudat că domnul cel binevoitor a avut dreptate. “Ce m-aş fi făcut dacă expertul nu m-ar fi prevenit la timp ? Acum aș fi fost probabil luat pe nepregătite de criza financiară…”

…Frumoasă poveste , nu-i așa ? Cu criză sau fără criză trebuie să mergem mai departe , să ne vedem de viață și să facem ceva cu viața noastră. Spun asta pentru că ASTEA sunt vremurile noastre și trebuie sa ni le facem cât mai plăcute. Feriți-vă de cei care vă dau „sfaturi prietenești” de genul expertului( inclusiv media cu știrile gen bombă/explozive/etc) și care nu fac altceva decât să vă încarce cu energii negative cu efect devastator asupra voastră , dar și a celor din jurul vostru.

Sunt convins că mai degrabă ,sau mai târziu,  scenariile de tot felul din capul nostru sunt cele care ne duc la adevărata criză.  Uneori ne lăsăm mult  prea ușor  influențați de spusele unor „oameni importanți”/”hoți de vise”, criza ei de treaba !

Știați că la tot pasul  sunt „hoți de vise” ? Gata ! Afară cu ei din viața noastră !

Legat de frumoasa poveste, merită să ne răspundem și să tragem singuri concluzia firească la întrebarea  : cum ar fi decurs în continuare viața lustragiului nostru , dacă acel „expert binevoitor” nu i-ar fi dat acea știre, acel sfat „prietenesc”?

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Ia-ți zborul ! Nu lăsa ca visele tale să piară niciodată

Visele tale nu se risipesc, dar  nici nu zboară dacă nu le dai aripi …de asta să fii sigur !

Săptămâna trecută am ascultat la un post de radio  o poveste minunată despre un împărat care a primit în dar doi șoimi.  Merită citită și luat aminte…                                                                

Un împărat a primit doi șoimi. Unul a fost antrenat, despre     
celalalt i s-a spus însă că refuză să se dezlipească de creanga
pe care stătea. Unul dintre slujitori trebuia să se cațere în
fiecare zi în copac să-i ducă de mâncare.
 După ce a încercat în fel și chip să facă șoimul să zboare de pe
creangă, împăratul și-a rugat supușii să-l ajute. Un bătrân înțelept
s-a oferit să facă el asta și, a doua zi când s-a trezit, împăratul a văzut șoimul zburând de colo-colo.
 – Cum ai făcut? și-a întrebat supusul.
– A fost foarte simplu. Nu a trebuit decât să îi tai craca de sub picioare.
Așadar,  uneori Dumnezeu ne taie craca de sub picioare ca să ne aducem aminte că putem zbura.
Nu îngădui niciodată ca  visele tale să piară, asta  pentru că dacă visele mor, viaţa nu este decât o pasăre cu aripi rupte care nu mai poate să zboare.

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper