Fericirea nu înseamnă să ai ceea ce doreşti, ci să doreşti ceea ce ai….

„Nu-ți căuta fericirea în curtea altuia, pentru că ea se ascunde întotdeauna în casa ta.” (Douglas William Jerrold)

Un mic cioplitor în piatră trăia liniştit la poalele unui munte mare, din care desfăcea bucăţi de piatră ca să ridice case. Era mulţumit de soarta lui. Asta până în ziua în care se duse la                      
un nobil din împrejurimi ca să onoreze o comandă. Descoperi
atunci minunile unei vieţi de lux şi abundenţă: locuinţă somptuoasă,
haine de mătase, mâncăruri rafi­nate, concubine graţioase etc.
începând din acel moment, splendorile pe care le văzuse îl
împiedicară să mai doarmă. Viaţa i se păru de alt­fel lipsită de bucurie.
„Ah, dacă aş fi bogat, ce fericit aş fi!” Duhul muntelui îi auzi ruga:

– Dorinţa ta a fost auzită, cioplitorule în piatră, fii aşadar bogat şi deci fericit!

Zis şi făcut. Deveni un negustor bogat şi fu mulţumit de soarta lui. Până în ziua în care  îl văzu pe rege trecând în lectica lui de aur, cu toţii închinându-i-se când trecea prin dreptul lor. Ce valoare aveau bogăţiile lui pe lângă puterea unui rege şi admiraţia pe care i-o purtau toţi? „Ah, dacă aş fi rege, ce fericit aş fi!” Şi duhul muntelui îi auzi ruga:

– Dorinţa ta a fost auzită, negustoriile, fii aşadar rege şi deci fericit!

Zis şi făcut. Deveni un rege venerat şi fu mulţumit de soarta lui. Până în ziua în care se întâmplă ca soarele să-şi pogoare peste ţinut razele arzătoare şi nemiloase. Oricât era el de rege, nu se putea apăra de căldură şi nu se putea opune puterii acestui stăpân al cerului. Necăjit, strigă: „La ce servesc tronul şi bogăţiile dacă soarele este mai puternic decât mine! Ah, dacă aş fi soarele, ce fericit aş fi!” Din nou duhul muntelui îi ascultă ruga:

– Dorinţa ta a fost auzită, rege, fii aşadar soare şi deci fericit! Zis şi făcut. Deveni un soare atotputernic. Îşi slobozi razele asupra tuturor vietăţilor: bogaţi şi săraci, slabi şi puternici, plante şi animale. Toţi erau supuşi puterii lui şi toţi mureau de sete. Şi fu mulţumit de soarta lui. Până în ziua în care văzu că muntele se înălţa mereu, imuabil. Plin de furie, strigă: „La ce serveşte puterea dacă poate să mi se opună rezistenţă? Ah, dacă aş fi muntele, ce fericit aş fi!” Şi de data asta, duhul muntelui îi ascultă ruga:

– Dorinţa ta a fost auzită, soare, fii aşadar munte şi fii deci fericit!

Zis şi făcut. Deveni munte nemuritor. Şi fu mulţumit de soarta lui, până în ziua în care simţi ceva mâncându-i piciorul. Şi atunci văzu, acolo jos, un mic cioplitor în piatră ocupat să desprindă bucăţi de piatră ca să ridice case… atunci stânca,foarte mâhnită, se ]ntrebă : „Cum se face că omul ăsta are o putere care o întrece pe a mea ? „

Atunci supărat spune :  „Sunt mai slab decât el, vreau să fiu acest om !” .

Și stânca s-a prefăcut  cioplitor în piatră, același om care a fost la început , și de atunci a muncit din greu dar mulțumit.

Cât de sus a năzuit și a și ajuns omul nostru , când , de fapt, fericirea            

o avea la îndemâna dar nu știa să o aprecieze.

Această poveste se adresează micului cioplitor în piatră,

care se găseşte în fiecare dintre noi. Fericirea este mereu

lângă noi, este la îndemâna noastră,  nu ne-a părăsit niciodată,

stă doar pitită(uneori) şi aşteaptă în tăcere să ne eliberăm , să o descoperim și să deschidem uşa sufletului nostru.

Câtă dreptate  are Octavian Paler când spune că „Fericirea nu înseamnă să ai ceea ce doreşti, ci să doreşti ceea ce ai.”

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Anunțuri

Bogăţiile obişnuite pot fi furate, adevăratele bogăţii, niciodată…

Bogăţiile obişnuite pot fi furate, adevăratele bogăţii, nu. În sufletul tău se află lucruri infinit de preţioase, care nu îţi pot fi luate.(Oscar Wilde). Pornind de la aceste minunate și adevărate vorbe ,merită să citim împreună o frumoasă povestioara despre o „felie” de fericire.

Într-o zi, un tată bogat și-a luat fiul într-o excursie la țară cu scopul de a-i arăta cum trăiesc oamenii săraci.
Au petrecut câteva zile și nopți la o ferma unde locuia o familie ce putea fi considerata foarte săracă.
La întoarcere, tatăl și-a întrebat fiul:                                            
-Cum a fost excursia? Ce crezi despre ea?
-A fost grozavă, tata.”
-Ai văzut cum trăiesc oamenii săraci? a întrebat tatăl.
-O, da,răspunse fiul.
-Spune-mi, ce ai învățat din această excursie?a întrebat tatăl.
Fiul a răspuns:
-Am văzut că noi avem un câine și ei au patru. Noi avem un

bazin în mijlocul grădinii iar ei au un râuleț care nu are capăt.

Noi avem becuri în grădina iar ei au stelele de pe cer, noaptea. Curtea noastră interioara se întinde până la gardul din față, iar ei au tot orizontul înainte. Noi avem o mica bucată de pământ pe care locuim, iar ei au câmpuri pe care nu le poți cuprinde cu privirea. Noi avem angajați care ne slujesc, ei îi slujesc pe alții. Noi ne  cumpărăm hrana, ei și-o produc singuri. Noi avem ziduri în jurul proprietății noastre pentru a ne proteja; ei au prieteni care îi protejează.
Tatăl băiatului a rămas fără glas.
Apoi fiul a adăugat:

-Mulțumesc tată, pentru că mi-ai arătat cât de săraci suntem!

„Unde dai și unde crapă”…cam asta a pățit tatăl , dornic(din bună intenție) să-i dea o lecție de viața fiului său…Un lucru însă este sigur -copiii spun adevărul în majoritatea cazurilor. Și-apoi la urma urmei adevărata bogăție  a omului vine din interior, nu din ce iți oferă alții.

Sigur este doar o povestioară care se vrea a fi încă o lecție de viață . În realitatea noastră însă nu cred că  sunt mulți copii din familii bogate care să gândească astfel. Excepțiile însă întăresc regula.

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Lăcomia pierde omenia și ucide fericirea…

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea despre  lăcomie că  este o beţie mai rea decât beţia. Căt adevăr ! De beție mai scapă omul(după un somn bun , sau o „zamă” de potroace), dar de lăcomie nu.

Erau pe terenul de sport unde se jucau copiii, când un elev îi puse învăţătorului Mengtse următoarea întrebare:

–  Spuneţi-mi, vă rog, cum se face că toţi oamenii vor să fie fericiţi şi nu sunt ?  

Mengtse arătă cu mâna spre copii şi spuse:

– După mine, aceşti copii sunt fericiţi. La care  elevul răspunse :

-Cum să nu fie? Sunt copii şi se joacă. Dar cum este cu fericirea adulţilor?

-Ca şi fericirea copiilor, răspunse învăţătorul. Şi, spunând aceasta, scoase din buzunar o mână plină cu monede de cupru şi le aruncă printre copiii care se jucau. Deodată râsul vesel muţi şi copiii se îmbulziră asupra monedelor de cupru. Fiecare voia să ia cât mai multe.                                               

Strigătele şi ţipetele lor au înlocuit râsul fericit.

-Acum, întrebă învăţătorul, cine a distrus fericirea?

-Cearta, răspunse elevul.

-Şi cearta, cine a produs-o?

-Lăcomia, egoismul.

-Ai găsit deja răspunsul la întrebarea ta. Toţi oamenii sunt dornici de fericire, dar tocmai lăcomia şi egoismul din ei ucide ceea ce ei doresc.

Așadar , omul lacom nu poate fi proprietarul bogăţiei, ci bogăţia îl stăpâneşte pe el, iar lăcomia pierde omenia și distruge fericirea.

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Simte-te bine în pielea ta !

Să aștepți ca altcineva să te facă fericit este cea mai mare șansă de a fi nefericit. Chiar dacă din când în când te surprinzi nefericit, neliniștit, nervos sau neîmpăcat, totuși nu uita că ai în tine sămânța aceluia care ești cu adevărat.

A fost odată un elefant mare şi frumos. Se numea Lelebum.  

De la trompă până la coadă era albastru complet.

Acest lucru îl făcea foarte nefericit. Voia să fie de culoare gri

ca ceilalţi elefanţi. În tristeţea sa cea mare se gândea el:

`Oare dacă voi mânca doar verdeaţă, nu se va colora pielea

mea în verde?`. Și Lelebum începu să consume doar lucruri

verzi: fasole verde, salată verde, banane verzi, o pălărie verde, ciorapi verzi. Lelebum deveni verde ca iarba şi toţi râdeau de el şi-l asemănau cu o broască verde.

Acum era nervos. Se duse la plimbare şi, de mânie, începu să mănânce toate florile albe pe care le întâlnea în cale. Deja îl durea burta şi el tot mai mânca. `Până la urma urmei, tot trebuie să devin gri`, se gândea el. Dar totul mergea pe dos. Deveni din ce în ce mai alb. Când mergea pe zăpadă oamenii nu-l mai deosebeau. Şi dacă era desenat într-un caiet, niciun copil nu-l mai observa pentru că era alb.

De aceea, Lelebum era foarte trist. De ce trebuie să i se întâmple aşa ceva tocmai lui? Cum să-l recunoască din nou oamenii? Se aşeză pe pământ şi plânse amarnic. Cum plângea, lacrimile cădeau pe pământ şi se formă o baltă, apoi un lac de lacrimi. Atunci Lelebum se gândi: `Poate că-mi vor trece grijile dacă mă voi scălda un pic`, şi sări în apă. Când ieşi afară împrospătat văzu – dar nu-i venea să creadă – că de la trompă până la coadă era aşa de albastru şi aşa de frumos ca înainte. Plin de bucurie şi fericire, Lelebum dansă şi stropi cu apă ca o fântână arteziană.

Omule, lasă deoparte complexele de inferioritate fizică pe care le ai și pășește pe drumul vieții tale așa cum te-a făcut Dumnezeu. Poți să fii urât fizic, diferit de ceilalți, handicapat etc., NU contează cum arăți pe dinafară, tot ce contează este interiorul tău. Dacă ai inima și sufletul frumoase și curate, oh, ești un om bine plăcut lui Dumnezeu. Îngrijește-te de frumusețea interioară, pentru că ea contează în fața lui Dumnezeu!

Trăiește-ți viața  în așa fel încât dacă cineva te-ar vorbi de rău, nimeni nu l-ar crede.”Fii – nu încerca să devii.” ( Osho ) și simte-te bine în pielea ta.

Nu uita că ești unicat pe lumea asta! Că nu este nimeni altul ca  tine în acest univers.Există lucruri pe care doar tu le poți face și doar felul în care le faci tu le face sa fie unice.

Așadar ,nu te mai chinui sa fii ceea ce nu ești. Una dintre cele mai mari provocări ale vieții este să sa fii tu însuti într-o lume care încearca sa te facă precum  ceilalți. Oricum, cineva va fi mereu mai frumos ca tine, mai isteț sau mai tânar, dar cu siguranță nimeni nu poate fi ca tine. Nu uita că ești unicat. Fii tu însuți și oamenii cu bun simț te vor iubi pe tine, unicatul,  adevăratul.

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Concentrează-te asupra prezentului ! Viitorul rezultă din ceea ce faci ACUM.

A fi capabil să rezolvi simultan cât mai multe lucruri poate părea o virtute în lumea contemporană care trăieşte cu butonul „repede înainte”. Dar a face mai multe lucruri în acela;i timp nu este deloc un semn de eficienţă, ba dimpotrivă; un adevăr confirmat de o echipă de cercetători de la Universitatea Utah.
Un  expert într-ale meditaţiei a fost întrebat odată de ce este aşa de recules în ciuda multiplelor sale ocupaţii. Şi el răspunse: „Când stau, atunci stau. Când merg, atunci merg.     
Când şed, atunci şed. Când mănânc, atunci mănânc.
Când vorbesc, atunci vorbesc…”.
Deodată a fost întrerupt şi i se puse o altă întrebare:
„Astfel procedăm şi noi, dar ce faci tu în plus?” El răspunse
din nou: „Când stau, atunci stau. Când merg, atunci merg.
Când şed, atunci şed. Când mănânc, atunci mănânc.
Când vorbesc, atunci vorbesc. Când mă rog, atunci mă rog…”.
Din nou a fost întrerupt: „Totuşi asta facem şi noi”.
Dar el le spuse: „Nu. Când vă rugaţi, voi sunteţi deja cu gândul
din nou la afacerile voastre. Când şedeţi, staţi deja în picioare.
Când sunteţi în picioare, alergaţi deja. Când alergaţi, voi sunteţi deja la ţintă”.
Câtă profunzime și cât adevăr . Din păcate , oamenii ori se gândesc foarte mult la ce-a fost în trecut, ori se tem de surprizele pe care  le poate aduce viitorul. În mod clar , trebuie să-ți închei socotelile cu trecutul tău. Ce a fost a fost și gata ! Rămâne acolo. Sigur nu este ușor , dar se poate,  asta depinde doar de tine ! Multe dintre gândurile negative cărora le dai o atenție deosebită țin  de  regrete din trecut sau sunt  îngrijorări cu privire la situații viitoare. De câte ori practici așa ceva, de fapt, nu trăiești în prezent. 
Așadar , concentrează-te asupra prezentului. Fă tot ce-ți stă în putință pentru  a-ti face viața mai bună. Fii sigur că viitorul – de care te temi atât de mult-deriva din ceea ce faci ACUM.

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Esenţialul într-o viață de om….

Octavian Paler spunea pe bună dreptate că „Măsurarea vieţii omului nu este în funcţie de timp, ci de buna ei folosire. Doar o viaţă trăită pentru alţii este o viaţă care merită trăită.”

Se spune că un rege tânăr şi dornic de cunoaştere le-a poruncit învăţaţilor din ţara sa să adune în scris cuvintele înţelepţilor şi toate valorile ştiinţifice din istoria omenirii. După 40 de ani i-au prezentat rezultatele în o mie de volume. Regele, care între timp împlinise 60 de ani, spuse: „O mie de cărţi nu mai pot citi.

Scoateţi doar esenţialul din acestea”.                                                              

După zece ani, învăţaţii au rezumat conţinutul într-o sută de cărţi.

Regele spuse: „Şi acestea sunt prea multe. Am deja 70 de ani. Scrieţi-mi  esenţialul”.

Învăţaţii s-au apucat de lucru şi au scos esenţialul într-o singură carte.

S-au prezentat la rege. Acesta era deja pe patul de moarte şi dorea să

afle cel puţin sinteza acestei lucrări a învăţaţilor. Atunci preşedintele

comisiei rezumă esenţialul istoriei omenirii în cîteva cuvinte: „Oamenii au trăit, au suferit, au murit. Ceea ce contează, ceea ce va dăinui veşnic, ceea ce nu va muri niciodată este dragostea.

Închei cu   un citat al aceluiași Octavian Paler „Unii oameni trăiesc ca şi cum ar avea zeci de vieţi de trăit, iar alţii ca şi cum ar avea o singură zi.”  

Tu în care din cele doua categorii te regăsești ? 

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper