Sunt ceea ce sunt datorită a ceea ce suntem noi toţi.

În cultura africană există un curent etico -filosofic ce se cheamă „ubuntu”. Este echivalentul omeniei din cultura creştină. Se poate traduce prin „eu sunt ceea ce sunt datorită a ceea ce suntem noi toţi”….Acest principiu zice aşa: „eu sunt ceea ce sunt datorită a ceea ce suntem noi toţi.” Cu alte cuvinte, un om nu se poate dezvolta armonios în mod individualist, ci doar în legătură strânsă cu comunitatea din care face parte.

Nelson Mandela, cunoscutul lider sud african, a fost adeptul acestui principiu. Am citit de curând pe internet despre o întâmplare care ilustrează cum funcţionează „ubuntu”. Este foarte scurtă și merită să o parcurgem , totul pentru luare aminte.                                                                                                

Un antropolog le-a propus un joc unor copii dintr-un trib african,

pentru a le observa comportamentul atunci când se află în

competiţie. A pus un coş plin cu fructe lângă un copac şi le-a

spus că cel care va ajunge primul va câştiga toate fructele.

Copiii s-au aliniat la start şi au pornit spre coşul cu fructe într-un

mod cu totul surprinzător pentru antropologul european.

S-au luat cu toţii de mână şi au alergat împreună.

Au ajuns toţi în acelaşi timp şi s-au aşezat să se înfrupte din premiu.

Cercetătorul i-a întrebat :

-De ce aţi procedat aşa ? Pe niciunul nu l-a tentat să fie singur câştigător al coşului cu fructe?

Copiii au răspuns în cor :

-Ubuntu. Noi ştim că nu putem fi fericiţi câtă vreme cei din jur sunt trişti.

Ceea ce trebuia demonstrat ! Cu siguranță , dacă cei din jurul nostru  sunt fericiti, fericiți vom fi și noi.

Ajutarea celor din jurul nostru  are un efect molipsitor. Ajutând pe cineva, acea persoană va dori să ajute ,la rândul său , alte persoane, etc. etc.  Este vorba despre solidaritate . Doar așa lumea în care ne ducem traiul va deveni mai bună, mai fericită.

„Există un scop în toate lucrurile. Pentru a ajunge acolo, trebuie să te desparți de egoism.”( Constantin Brâncusi) . Ș-apoi să-i faci fericiți pe cei din jurul tău este cel mai nobil scop posibil.

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Anunțuri

Telefonul de la ora 10 seara…

Într-o duminică seara, un preot a lucrat până târziu, și s-a decis să o sune pe soția lui înainte de a pleca către casă. Era aproximativ ora 10 seara, dar soția lui nu i-a răspuns la telefon. Preotul a lăsat telefonul sa sune de mai multe ori. I s-a părut ciudat că nu a dat de soția lui. S-a decis să-și împacheteze lucrurile și să încerce apoi din nou.

Când a sunat a doua oara, ea a răspuns imediat.            

A întrebat-o de ce nu a ridicat receptorul mai devreme,

dar ea mirata a spus ca telefonul nu a sunat. Totul a

fost dat uitării. Lunea următoare însa, preotul a primit

un telefon la birou. Bărbatul de la celalalt capăt al firului

vroia să știe de ce a fost sunat duminica noaptea.

Preotul era confuz și nu înțelegea despre ce vorbea acesta. Apoi cealaltă persoana a adăugat „A tot sunat, dar nu am răspuns.”
În acel moment preotul și-a adus aminte de primul telefon dat acasă duminică seara. A realizat că greșise numărul și și-a cerut scuze pentru deranj. I-a explicat bărbatului că a intenționat să o sune pe soția lui.
Acesta i-a răspuns: „Nu-i nici o problema. Permite-mi însa să îți spun povestea mea. Vezi dumneata, duminică noaptea am vrut să mă sinucid, dar înainte m-am rugat: Dumnezeule, dacă ești acolo și nu vrei sa fac asta dă-mi un semn. În acel moment telefonul a început să sune. M-am uitat la apelant și scria Dumnezeu Atotputernicul. Mi-a fost frică să răspund.”

De atunci bărbatul care a vrut să se sinucidă frecventează cu regularitate slujbele ținute de preot la biserica al cărei nume este „Dumnezeu Atotputernicul”

Ai încredere în tine, fii optimist și fii sigur că  cineva acolo Sus  veghează asupra ta! Ș-apoi viața , cu bune , cu rele, cu urcușuri și coborâșuri ,ne-a fost dată să o trăim până la capăt.

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Nu lăsați să „crească” ziduri între voi și fericire !

Este poate ora potrivită pentru a ne savura cafeluța de dimineață. Dacă nu avem compania mult dorită , merită să ne bucurăm de ” tihna” cafelei  alături de o poveste  emoționantă și potrivită pentru sufletele noastre . Am luat-o de pe internet pentru că mi-a plăcut foarte mult.                                                   

Doi bărbaţi, grav bolnavi, împărţeau aceeaşi rezervă de spital.

Unul dintre ei, aşezat lângă singura fereastră a camerei, avea

voie să şadă în fund o oră pe zi, rezemat de perne, pentru a

permite lichidului din plămâni să se dreneze. Cel de-al doilea,

însă, era imobilizat la orizontală, fără posibilitatea de a se mişca.

Aşa cum se-ntâmplă, cei doi au început să vorbească şi să-şi povestească vieţile. Şi-au spus detalii despre soţii şi copii, despre casele lor, despre slujbele lor, despre cum au făcut armata şi pe unde au mers în vacanţe, de-a lungul timpului. Îşi spuneau glume şi-şi împărtăşeau dorinţele, deşi amândoi ştiau, undeva în adâncul sufletelor, că e puţin probabil să şi le mai îndeplinească. Au devenit prieteni.

În fiecare după-amiază, când cel de lângă fereastră era ridicat în fund, îi descria celuilalt, cu lux de amănunte, ce vedea pe fereastră. Încet, această oră deveni lucrul care-i uni cel mai tare, ritualul central al vieţilor lor din spital. Mai ales pentru cel care nu se putea mişca, poveştile despre lumea vie şi colorată de afară deveniseră vitale. Aştepta să se trezească în fiecare dimineaţă cu gândul la ora aceea.

Fereastra dădea într-un parc, în mijlocul căruia era un lac. Raţe şi lebede albe şi negre se jucau pe apă, printre bărcuţele teleghidate de copiii de pe mal. Îndrăgostiţi tineri sau bătrâni se plimbau, ţinându-se de mână, printre flori de toate culorile. În departare se putea doar ghici oraşul, după linia fină de zgârie nori care se iţea deasupra copacilor.

Pe măsură ce povestitorul dădea mai multe detalii, celălalt bărbat închidea ochii şi-şi imagina întreaga scenă şi pe el făcând parte din ea. Într-o zi îşi imagina că stă pe o bancă şi citeşte, în alta că se plimbă cu barca cu soţia lui, sau că dă de mâncare păsărilor. Într-o zi, cel de lângă fereastră îi descrise o paradă care trecea chiar pe lângă clădire. Aproape că o proiecta, cu ajutorul cuvintelor, pe tavanul salonului, singurul loc pe care-l puteau vedea bine ochii celuilalt.

Au trecut zile, săptămâni, luni. Într-o zi, povestitorul muri. Nu vă pot descrie durerea celui care-i supravieţuise. Şi, ca să-şi mai ostoiască suferinţa, o rugă pe asistentă, într-o zi, să mai stea câteva minute şi să-i descrie ce se mai întâmpla în parcul de lângă spital. Femeia se apropie de geam şi-i spuse, uşor uimită, că în faţa ferestrei e un zid alb, dincolo de care nu se vede nimic. Omul se revoltă, spunându-i că nu e posibil, că doar prietenul lui îi povestise ore întregi despre ce se-ntâmplă afară.                                                                                                          

“Mă tem că acest lucru ar fi fost imposibil, domnule.                              

Fostul dumneavoastră coleg de cameră era orb!” îi spuse asistenta,

în timp ce ieşea din cameră.

 Dacă doi oameni  grav bolnavi au știut să se bucure

de viață așa cum le era dată, de ce , în cazul altora(sănătoși)

nu se întâmplă acest lucru.Bucurați-vă(până nu este prea târziu)

de tot ce este frumos  în jurul vostru . Nu lăsați să „crească” ziduri între voi și fericire.

„Această viaţă este a ta și numai a ta. Profită de puterea de a alege ce vrei să faci, şi fă bine acest lucru. Profită de puterea de a iubi ceea ce vrei în viaţă şi iubeşte cinstit. Profită de puterea de a te plimba în pădure şi de a fi parte din natură. Profită de puterea de a- ţi controla propria viaţă. Nimeni altcineva nu poate să facă asta pentru tine. Profită de puterea de a a- ţi face viaţa fericită.”(Susan Polis Schutz)

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Adevărul la preț redus ?!

„Spune adevărul și atunci nu va trebui să ții minte nimic.”( Mark Twain). Așa să fie oare ?

Se spune că într-un loc de pe lumea asta există un magazin care comercializează adevăr.
Un om sincer și bine crescut, dar în dezacord total cu gradul              

de adevăr pe care îl purta cu sine (din naștere, ori dobândit)

decide ca astfel, prin achiziție, să își completeze bagajul cu

ceea ce ii lipsea.

Intrat în magazin, constată curând că toate produsele expuse

conțineau adevăr numai procentual: șampon de păr cu 65% adevăr,

cremă de ghete cu 40% adevăr, lichior de anason cu 75% adevăr,

covrigi cu susan având 50% și în sfârșit tot felul de alte produse,

niciunul cu un conținut de adevăr mai mare de 85 de procente..

Contrariat, omul nostru se adresează unui vânzător întrebându-l:

– Magazinul dumneavoastră nu are în oferta sa de produse și adevăr pur?

– Este un produs care se vinde tare greu, aproape deloc si este cerut de foarte puțină lume.Nu are mare căutare, însă magazinul nostru are în spatele rafturilor, într-o cameră retrasă, și așa ceva. Doriți să vă conduc ? spuse vănzătorul.

-Da..sigur..

Clientul era decis, așa că s-a lăsat condus de vânzător până în fața raftului, unde în spatele unor uși de sticlă asigurate existau numai câteva sticluțe, toate purtând o eticheta minuscula ce anunța o concentrație de 100% adevăr. Cu gesturi precise, vânzătorul a deschis ușa dulapului a scos una dintre ele, apoi privind-o îndelung a continuat să îi vorbească clientului:

-Nici nu e foarte scump. Efectul survine aproape imediat și nu există nici un risc biologic. Va avertizez însa că din clipa în care acest elixir își va face efectul asupra dumneavoastră, rudele vă vor abandona pe rând; la fel prietenii și colegii. Veți deveni brusc antipatic pentru toți cunoscuții. Nu veți ma putea socializa cu nimeni, iar lumea întreagă vă va izola și ignora. Mai rău decât atât, dumneavoastră înșivă nu vă veți mai putea nici accepta și nici suporta…veți experimenta o criză existențială acută, cu multe și complicate imputări. Adevarul pur, pana la urma, nu e decât o altfel de otravă. Pentru că trăim într-o lume în care noțiunea de adevăr nu mai are nici o valoare
El suprimă ființa, așa după cum secrețiile viperei, corect administrate, interzic funcționarea ei organica.

-Încă doriți să cumpărați o doză ?…..

Oare să spui adevărul…..întotdeauna o alegere proastă?

Este o simplă povestioară care , cu siguranța, conștientizată ne poate pune pe gânduri la modul  cel mai serios. Tu ce ai alege între minciună și adevăr, între mincinoși și oamenii sinceri ? O întrebare „întrebătoare” la care nu este obligatoriu să-mi răspunzi . Dar este bine să converzezi cu tine însuți pe această temă.

Și totuși  minciuna are picioare scurte pentru că …i le-a tăiat adevărul.

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Când totul pare că-ți merge pe dos…fii optimist !

Orice se întâmplă în viață este spre binele nostru… așa că încetează să-ți mai faci griji pentru viitor și uită trecutul!

După evenimentele de la 11 septembrie, o firmă a invitat membrii rămași ai altor firme care fuseseră afectate de atentate să împartă spațiul de birouri rămas disponibil.

La una din întâlnirile de dimineață, șeful serviciului de securitate a spus poveștile acelor oameni rămași în viață… și motivele lor au fost toate lucruri „MICI”:

Așa cum probabil ați mai auzit, directorul firmei a supraviețuit în ziua aceea fiindcă fiul lui începuse grădinița.

Un altul a rămas în viață fiindcă ieșise să cumpere gogoși.                  

O femeie a întârziat la serviciu fiindcă nu sunase ceasul deșteptător.

Un altul a pierdut autobuzul.

Un altul și-a murdărit hainele cu mâncare la micul dejun și a

trebuit să se schimbe.

Altuia nu i-a pornit mașina. Unul s-a întors să răspunda la telefon.

Copilul altuia nu a fost gata la timp pentru a fi dus la școala.

Altul nu a găsit un taxi.

Exemplul care i-a uimit pe toți a fost al unui om care se încălțase cu o pereche de pantofi noi în dimineața aceea.

Pe drum spre serviciu l-au ros pantofii și s-a oprit la farmacie să cumpere leucoplast.

De aceea este în viață astăzi.

Acum, când mă înțepenesc în trafic, pierd un lift, mă întorc din drum să răspund la telefon…. adică toate acele lucruri mărunte care mă enervează, mă gândesc că probabil acela este locul în care Dumnezeu vrea ca eu să mă aflu în acel moment…

Data viitoare când dimineața ta pare că începe prost, când copiii se îmbracă prea încet, nu găsești cheile mașinii, prinzi toate semafoarele pe roșu, nu te simți supărat sau frustrat, Dumnezeu este la datorie, datoria de a veghea asupra ta.

Așadar nu te mai stresa cu situațiile pe care nu ai cum  să le mai schimbi. Trăiește simplu fiecare strop din viața ta. Iubește cu inima deschisă. Vorbeste sincer. Muncește cu dragoste și pasiune, iar  dacă mai cazi din când în când, continua sa mergi. Asta pentru că cel mai mare succes nu înseamnă să nu cazi niciodată ci, după fiecare cădere, să te ridici înapoi.

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Doar Timpul este capabil să înțeleagă cât de importantă este Iubirea

O viață fără iubire este ca un cer fără stele, fără păsări şi fără culoare,  este asemeni unui copac fără flori sau fructe, este precum un an fără primăvară.

Era odată o insulă unde trăiau toate sentimentele umane: Bună Dispoziţie, Tristeţea, Înţelepciunea, Iubirea şi altele.

Într-o zi sentimentele au aflat că insula se va scufunda în curând, aşa că şi-au pregătit navele şi au plecat . Doar Iubirea a rămas până în ultimul moment. Când insula a început să se scufunde, Iubirea a hotărât să ceară ajutor.

Bogăţia a trecut pe lângă Iubire într-o barcă luxoasă şi Iubirea i-a zis:              iUBIREA SI TIMPUL

– Bogăţie, mă poţi lua cu tine?

– Nu te pot lua, căci e mult aur şi argint în barca mea şi nu am loc pentru tine.

Atunci Iubirea i-a cerut ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe acolo:   

– Orgoliu, te rog, mă poţi lua cu tine?

– Nu te pot ajuta Iubire, aici e totul perfect… mi-ai putea strica nava.

Iubirea a rugat mai apoi Tristeţea, care trecea pe lângă ea:

– Tristeţe, te rog, lasă-mă să vin cu tine!

– Oh, Iubire, sunt atât de tristă încât simt nevoia să stau singură…

Chiar şi Buna Dispoziţie a trecut pe lângă Iubire, dar era atât de mulţumită încât nu a auzit că o striga.

Dintr-o dată o voce a strigat:

 – Vino, Iubire, te iau cu mine!

Era un bătrân cel care vorbise. Iubirea s-a simţit atât de recunoscătoare şi plină de bucurie încât a uitat să îl întrebe pe bătrân cum îl cheamă. Când au sosit pe ţărm, bătrânul a plecat.

Iubirea şi-a dat seama cât de mult îi datora şi a întrebat Cunoaşterea:

– Cunoaştere, îmi poţi spune cine m-a ajutat?

– Era Timpul…

– Timpul? S-a întrebat Iubirea, dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?

Cunoaşterea, plină de înţelepciune, i-a răspuns:

 – Pentru că numai Timpul e capabil să înţeleagă cât de importantă e Iubirea în viaţă…

Ce s-ar fi făcut oare Timpul fără Iubire ? Probabil ar fi mai fi existat (degeaba) o vreme ș-apoi ar fi dispărut.

Iubirea este cea mai înaltă fericire la care poate ajunge omul, căci numai prin ea cunoaște că el e mai mult decât el însuși, că e una cu totul.(Rabindranath Tagore)

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

O femeie de 69 de ani nu s-a mai folosit de fonduri de 15 ani și spune că este fericită…

Trăieşte fără bani! O femeie de 69 de ani nu s-a mai folosit de fonduri de 15 ani…..aceasta știre am citit-o în Ziarul financiari de ieri. M-a impresionat foarte mult această femeie , care iată a decis să aibă un fel de viață personală care o face , cu adevărat , fericită. 

Heidemarie Schwermer, o femeie în vârstă de 69 de ani din Germania, a renunţat să se mai folosească de bani de mai bine de 15 ani. Nici măcar nu foloseşte vreun card bancar şi mărturiseşte că niciodată nu a fost atât de fericită!                                                                                             Trăieşte fără bani! O femeie de 69 de ani nu s-a mai folosit de fonduri de 15 ani

Se spune că banii n-aduc fericirea, dar o întreţin… în cazul

nemţoaicei Heidemarie Schwermer nici măcar partea cu

„întreţinerea” nu este valabilă, căci femeia de 69 de ani

trieşte fără bani de vreo 15 ani încoace.

Povestea lui Heidemarie a fost relatată de site-ultrueactivist.com

 şi a fost preluată rapid de presa internaţională, căci subiectul este

unul extrem de controversat şi simpul în acelaşi timp.

În urmă cu 22 de ani, nemţoaica a ajuns să se stabilească în Dortmund împreună cu cei doi copii ai săi, în urma unui divorţ complicat. Profesoară la gimnaziu, Heidemarie Schwermer a intrat imediat în contact cu problemele sociale ale noului său oraş de reşedinţă: cea mai pregnantă era situaţia oamenilor fără adăpost. Şocată de numărul lor, femeia a decis că e cazul să se implice şi aşa a înfiinţat un magazin aparte, numit  “Gib und Nimm”, în traducere „Dă şi primeşte”.

Locul a devenit un centru în care oricine poate face shimb între produse, servicii, abilităţi, toate trazacţiile făcându-se fără niciun ban. Treptat, locul a devenit punct de atracţie atât pentru cei fără adăpost, cât şi pentru şomerii care nu reuşeau să-şi găsească un loc de muncă.

Succesul înregistrat de magazinul său a determinat-o pe Heidemarie Schwermer să-şi schimbe propriul stil de viaţă. Astfel, femeia a decis să renunţe la postul de profesoară şi a început să-şi ofere serviciile în schimbul alimetelor sau obiecteler vestimentare. A început cu spălatul vaselor: în urma unei ore de curăţat farfurii şi tacâmuri, a fost recompensată cu 2 cutii de lapte, un kilogram de cartofi şi o pânie. Asta i-a dat curaj şi, începând din 1995, Heidemarie Schwermer nu s-a mai folosit de bani pentru a-şi procura cele necesare, în ciuda comentarilor primite din parte familiei şi a prietenilor. Heidemarie le răspunde tuturor aşa: „Niciodată nu am fost mai fericită!”.

Între timp, femeia în vârstă de 69 de ani, a scris două cărţi desprte noua sa viaţă, iar veniturile obţinute în urma vânzării au fost redirecţionate către o fundaţie de caritate.

Întreaga avere a lui Heidemarie se rezumă la o valiză şi un rucsac, în care îşi ţine bunurile personale şi la un fond de rezervă de 200 de euro pentru urgenţe. Nu are asigurare de sănătate pentru că nu doreşte să i se reproşeze că trăieşte pe banii statului, iar în momentul în care se îmbolnăveşte apelează la remediile naturiste.

https://www.youtube.com/watch?v=djzitB1xyoc

Totodată, Heidemarie călătoreşte prin toată ţară şi prticipă la conferinţe şi cursuri, unde le vorbeşte oamenilor despre stilul său de viaţă.

Concluziile le putem tragem fiecare în felul său, însă adevarul foarte probabil coincide cu cele două citate cu care și închei:

„Dacă nu îţi place ceea ce faci, nu mai continua. Trebuie să iubeşti ceea ce faci.”( ) ,

iar „Dacă-ţi place ceea ce faci, nu vei munci nici o singură zi din viaţa ta.”( )

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper