Cum se poate „cumpăra” fericirea?

Nefericirea este pretutindenea, dar și fericirea de asemenea. Nu o spun eu , a spus-o marele Voltaire.

O poveste luată de pe internet  ne arată cât de simplu este să te „faci”  fericit…cu „banii jos”.

Cineva îmi povesti astfel:

„Într-o zi, eram trist. Cugetam la greutăţile vieţii şi avusesem şi o suferinţă, venită de la oameni.

Şi iată că pe uşa casei mele, se ivi prietenul care totdeauna ştia să biruie tristeţea.

Îmi zise:                                                     fericire-mare

– „De ce eşti trist?”

Îi spusei de ce.

El, surâzând, îmi zise:

– „Hai să cumpărăm puţină fericire.”

M-am uitat cu mirare la prietenul meu. El nu glumea, ci râdea cu faţa deschisă:

– „Ia ceva bani cu tine… – îmi spuse – şi plecarăm. Şi prietenul m-a dus de-am căutat nişte săraci, cărora le-am dat de pomană câte un ban. Cu fiecare ban dat, tristeţea pierea din duhul meu, iar când ne-am întors acasă, amândoi eram cu sufletul plin de pace şi de îmbucurare.

– „Vezi” – îmi zise prietenul – „cum se poate cumpăra fericirea?”

Şi de atunci, când încercarea şi tristeţea vin asupra mea, plec şi cumpăr fericirea, dând ajutor(nu doar în bani) celor mai încercaţi şi mai trişti ca mine.

Bine faci , bine primești ,nu-i așa ?

Așadar grăbeşte-te să faci bine cât mai poţi, asta pentru că nu ai putinţa să-l faci oricând. Ș-apoi dacă vrei să faci un bine și să te simți fericit, atunci fă-l când este nevoie.

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Anunțuri

7 gânduri despre &8222;Cum se poate „cumpăra” fericirea?&8221;

  1. Nefericirea se aseaza ades cu fericirea la aceeasi masa . Adevarat , adevarat – cand daruiesti te fericesti. Hraniti cu dragoste suferintele celorlalti si va veti vindeca pe voi ! Multumesc , prinde bine la orice vreme !
    Sa ai timpul bun mereu prietene !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s