De ce ne este frică de moarte? Metoda psihologică care te învaţă să depăşeşti cea mai viscerală frică

De ce ne este frică de moarte? Metoda psihologică care te învaţă să depăşeşti cea mai viscerală fricăPe primul loc în privinţa fricilor pe care le au oamenii este frica de moarte. Această temere diferă în funcţie de educaţia şi gradul de religiozitate al fiecărei persoane. Oamenii se tem de moarte din diverse motive, pornind de la durerea pe care ar experimenta-o în acel moment şi până la misterul care învăluie trecerea în nefiinţă.

Frica este prezentă ca emoţie, ca program mental în fiecare persoană. În urma unor experimente ştiinţifice, s-a demonstrat că şi unele plante se tem. Frica în general ne este transmisă de familie, de anturaj, de şcoală, dar şi de societate prin normele de convieţuire socială.

Există persoane care susţin că nu au frici, dar puse în faţa unei situaţii limită, cum ar fi să sară de la o anumită înălţime, descoperă că, de fapt, au şi ele anumite temeri. Prin urmare, se poate spune că fiecare persoană are o frică mai mult sau mai puţin cunoscută.

În urma unor cercetări ştiinţifice, s-a descoperit că în topul fricilor se află frica de moarte. ”Frica de moarte este transmisă şi ea de societate, familie, anturaj sau ne naştem cu ea. Sunt dovezi care arată fără putinţă de tăgadă că individul vine cu un anumit tip de frică. Aceste programe de frică se pot identifica din punct de vedere psihologic ca manifestare mentală, emoţională, iar fizic  sunt fotocodificate la nivel de ADN”, explică psihologul Stelian Chivu.

Există mai multe metode de a vindeca frica de moarte, cea mai eficientă fiind identificarea cauzelor care reprezintă sursa acestei frici. Pe piaţă există însă nenumărate psihoterapii în momentul de faţă, care ar vindeca frica de moarte.

Cert este un lucru. Să te lupţi cu frica de moarte este o bătălie dinainte pierdută, pentru că nu faci altceva decât să hrăneşti şi mai mult această frică. Nu poţi scăpa de această frică nemaigândindu-te la ea, pentru că nu poţi fugi de tine. Poţi accepta frica de moarte, aceasta fiind o variantă mai rezonabilă decât primele două, dar nu este nici ea o soluţie.

Soluţia este să te înalţi deasupra fricii de moarte. Dacii aveau această filozofie de viaţă şi semănau teroare în rândul romanilor în timpul bătăliilor, ca să dăm un exemplu.

Pentru a înţelege frica de moarte trebuie să analizăm de unde provine cu exactitate ea. Frica de moarte poate avea o sursă exterioară, când vedem un cadavru sau mergem la o înmormântare şi chiar când vizionăm filme în care moartea este tema principală, dar există şi frica interioară de moarte.

Mircea Eliade: ”Cine moare înainte să moară, nu mai moare după ce moare”

Frica de moarte paralizează de multe ori persoanele care sunt subjugate de această temere. Ele acţionează de mult ori fără să mai gândească, doar instinctual, iar la nivel emoţional sunt total bulversate. Această temere se accentuează odată cu înaintarea în vârstă, dar ea poate apărea şi la persoanele care au suferit un şoc traumatic, cum ar fi accidentele de maşină sau moartea unei persoane dragi.

Frica de moarte este văzută şi resimţită diferit de către fiecare dintre noi, în funcţie de educaţie şi gradul de religiozitate. Sunt anumite persoane care chiar îşi doresc să moară, în special cele care au avut parte de o suferinţă îndelungată cauzată de o boală, dar nici această atitudine nu este sănătoasă, chiar dacă emoţional aşa poate părea. Una dintre cele mai eficiente metode de a scăpa de frica de moarte este decorporalizarea, o procedură testată psihologic.

”Pentru a depăşi frica de moarte, fiecare dintre noi trebuie să înţeleagă că, atunci când mori, nu se termină totul. Mircea Eliade spunea că „cine moare înainte să moară, nu mai moare după ce moare”. Există psihoterapii care se pot face pentru a depăşi frica de moarte, mai ales în cazurile în care aceasta îmbracă forme extreme. Este vorba de decorporalizare, un procedeu psihologic care trebuie monitorizat cu atenţie şi prin care pacientul poate trece definitiv peste frica de moarte. Practic, aşa cum emoţional te gândeşti în timpul zilei la persoana iubită, aşa poţi învăţa ca la nivel mental să te detaşezi de corpul fizic şi să depăşeşti astfel frica de moarte”, concluzionează psihologul Stelian Chivu

Sursa: adevarul.ro

viata-noastraDacă aș ști când voi muri, aș muri dinainte. O spunea Jules Renard și mare dreptate avea . Așadar să alegem întotdeauna viața, pentru că moartea oricum va veni la un moment dat. Să ne bucurăm de viață în fiecare zi , ca un dar de la Dumnezeu, să ne bucurăm de diminețile însorite, de serile frumoase și liniștite, de nopțile înstelate, de copacii din jur , de florile înmiresmate, de cerul strălucitor , de pasări, de lună, de stele, de cântec, de joc, de muncă, de zâmbete, de îmbrăţişări, de hrana zilnică, de prieteni, de tot ce ne-a înzestrat Dumnezeu, iar lista nu poate fi terminată(aici și acum)…sunt tot atâtea motive pentru care să iubim viața  și  să-I mulţumim Lui Dumnezeu.

Să fiți buni și înțelepți !!!  

M. Cooper

Anunțuri

16 gânduri despre &8222;De ce ne este frică de moarte? Metoda psihologică care te învaţă să depăşeşti cea mai viscerală frică&8221;

  1. Pana si lui Mircea Eliade ai era frica d e moarte caci , altminteri n-ar fi emis acea idee : ” atunci cand mori , nu s e termina totul ” . Avea omu’ { ca orice om } si oarece sperantza . Am observat un lucru , si anume ca , de regula doar mintile stralucite ale omenirii gandesc in genul lui Eliade , au speranta ca , dupa moarte ” nu s e termina totul ” , oamenii simpli insa , isi accepta moartea linistiti considerand-o doar finalul vietii absolut inevitabil si….chiar necesar . Sa fim buni si intelepti 😉 caci astfel , moartea nu ne va mai apare ca o sperietoare ci , doar ca un final nedorit dar , innevitabil , asteptat si , volens nolens acceptat !

    Apreciat de 1 persoană

  2. Aș fi de acord cu Al. Vlahuță, care spunea că „Nu mi-e frică de moarte, ci de eternitatea ei”. Cu alte cuvinte, nu m-aș teme de durere, dar gândul că toată conștiința și amintirile mi se șterg, mă întristează. Doar speranța într-un rost și o continuitate, ne poate ajuta să înfruntăm aceste temeri. Salutări efervescente, dragă prietene! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. 1. Fireșete că dacii aveau o filozofie aparte, prin care se înălțau deasupra fricii indusă de moarte, însă nici nu aveau media contemporană prin care să fie zilnic asaltați cu previziunile științifice ale d-lui Mărmureanu, referitoare la cutremurul cel mare, care ne așteaptă… Chiar te înalți cu nonșalanță „deasupra” când îl auzi ori când se spune oficial, de către ISU, că 75% din populație va fi afectată la un eveniment major de acest gen? Personal, cred că nu l-ai trăit pe cel din ’77 și nici nu-ți doresc să afli vreodată.
    2. Nu prea înțeleg cum vine cu viața ca „un dar de la Dumnezeu”. Și asta pentru că seamănă cu egoism împins dincolo de acceptare. De ce NOI avem un dar de la D-zeu – adică trăim, iar copiii care nu sunt lăsați să trăiască (a se citi avortați), dintre care unii, potențial candidați la Premiul Nobel, NU AU acest DAR? Ori D-zeu face daruri în mod preferențial?
    3. Se spune că atunci când îți este frică de ceva, îți lipsește curajul de a face față acelui ceva. Ori după cum zice o vorbă din minunatul nostru popor, „curajul este capacitatea de a te purta așa cum trebuie, chiar și atunci când ești pe jumătate mort de frică”. Și în felul acesta reușim să trăim! De moarte nu merită discutat fiindcă oricum nu scapă nimeni…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s