Mesajul lui Keanu Reeves după ce și-a revenit din depresie: “Vedeți toți oamenii din spatele meu? Se grăbesc către serviciu și nu sunt atenți la nimic…”

http://i0.wp.com/femeide10.ro/wp-content/uploads/2016/09/keanu.jpg?fit=975%2C768

”Vedeți toți oamenii din spatele meu? Se grăbesc către serviciu și nu sunt atenți la nimic din ce se întâmplă în jurul lor. Uneori suntem așa de prinși cu viața de zi cu zi încât uităm să luăm o pauză pentru a ne bucura de frumusețea viații. Suntem precum niște Zombie. Ridicați-vă capul din telefonul mobil și priviți în jur! Spuneți ”Buna ziua!” unei persoane care vă iese în cale, îmbrățișați pe cineva care suferă. Ajutați pe cineva! Trebuie să trăiți în fiecare zi ca și cum ar fi ultima. Ceea ce nu știți despre mine este că am suferit de depresie în urmă cu câțiva ani. Persoana care m-a sprijinit am fost EU. Fiecare zi este prețioasă, așa că tratați-o ca atare. Nimeni nu ne garantează ziua de mâine, trăiți astăzi!

keanuMă cunoaște foarte multă lume, dar nimeni nu cunoaște povestea mea. La vârsta de 3 ani l-am văzut pe tatăl meu cum ne părăsește. Am frecventat 4 licee diferite, m-am luptat cu dislexia, educația a fost pentru mine o provocare mai mare decât pentru cei mai  mulți. La 23 de ani prietenul meu apropiat River Phoenix a murit din cauza unei supradoze. În 1998 am întâlnit-o pe Jennifer Syme. A fost dragoste la prima vedere iar în 1999, Jennifer era însărcinată cu fetița noastră. Din păcate, după 8 luni, copilul nostru s-a născut mort. Am fost distruși, și în cele din urmă relația noastră s-a încheiat. 18 luni mai târziu, Jennifer a murit într-un accident de mașină. Din acel moment am evitat relațiile serioase și să am copii. Sora mea mai mică a suferit de leucemie. Astăzi este vindecată iar 70% din câștigurile mele din Matrix le-am donat spitalelor care se ocupă cu tratarea leucemiei. Sunt singurul star de la Hollywood care nu are o vilă imensă. Nu am bodyguard și nu port haine extravagante. Merg cu metroul și îmi place la nebunie.

În concluzie, cred că suntem cu toții de acord că înfruntând tragediile cu care ne confruntăm putem învinge. Indiferent de ce se întâmplă în viața voastră, puteți să depășiți dificultățile! Viața merită trăită!”

Sursa: Keanu Reeves Official

nu-te-lasa_nFoarte frumos și util mesajul acestui mare și binecunoscut actor. Intr-adevăr viața trebuie trăită aici și acum , cu bune , cu rele și cu multă speranță ! Ș-apoi orice ți s-ar întâmpla , NU TE LĂSA !  Matematic vorbind , te ridici odată-n plus față de câte ori cazi ! TU , doar tu ești cel care decide în această privință!

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

 

Ţara în care oamenii mor de prea multă muncă

Decesele cauzate de suprasolicitare la locul de muncă încă sunt atât de frecvente în Japonia încât există şi un cuvânt pentru asta. Japonezii sunt recunoscuţi pentru obişnuinţa lor de a inventa cuvinte, iar unul dintre acestea este „karoshi”, ceea ce în traducere înseamnă „a muri de la prea multă muncă”.

Fenomenul social a fost cunoscut pentru prima dată în 1987, când Minsterul Sănătăţii a înregistrat un şir de decese ale unor directori de rang înalt . Acest subiect a ţinut prima pagină a ziarelor multă vreme, unele surse ridicând numărul victimelor până la 10.000 de oameni.

Dacă se constată că o moarte este de tip „karoshi”, familia victimei primeşte compensaţii din partea Guvernului de aproximativ 20.000 de dolari pe an şi despăgubiri de la companie de până la 1,6 miliarde de dolari. Iniţial, Guvernul a clasificat câteva sute de cazuri pe an. Asta până în 2015, când s-au înregistrat un număr record de 2.310 persoane, potrivit unui raport al Ministerului Muncii din Japonia. Pe de altă parte, Consiliul Naţional de Apărare pentru Victimele Karoshi consideră că adevăratul număr se ridică la 10.000, aproximativ acelaşi număr de persoane ucise în fiecare an de trafic. 

La momentul de vârf al economiei, aproape şapte milioane de oameni – în jur de 5% din populaţia ţării la momentul respectiv –  munceau circa 60 de ore pe săptămână. În acelaşi timp, în Marea Britanie, SUA sau Germania aveau un program de lucru de la nouă la cinci.

Un exemplu pentru această controversă este cazul lui Kenji Hamada, un fost angajat la o companie de securitate cu sediul la Tokyo, un om muncitor cu un simţ etic dezvoltat. Săptămâna lui obişnuită de muncă era de 15 ore şi o instovitoare navetă de patru ore. Într-o zi a fost găsit prăbuşit peste birou de colegii săi, care au presupus că a adormit. Pentru că nu s-a mai mutat câteva ore, şi-au dat seama într-un final că decedase. Murise în urma unui atac de cord, la 42 de ani. Hamada a murit în 2009, însă primul caz de „karoshi” a fost înregistrat 40 de ani mai devreme, când un tânăr sănătos de 29 de ani  a suferit un accident vascular cerebral după ce a fost forţat să facă ture suplimentare, el lucrând în cadrul celui mai mare ziar naţional. Până la sfârşitul anilor 1980, din ce în ce mai mulţi angajaţi „gulere albe” au murit de suprasolicitare în fiecare an. Atunci „karoshi” a devenit un subiect de interes public de urgenţă, iar Ministerul Muncii a început să publice statisticile. 

Sursa: Gandul

Imagini pentru munca de zi cu ziIată  așadar , că se poate muri și din prea multă muncă. S-au mai auzit cazuri și pe la noi (mai rare, ce-i drept) sau pe la alții , mai dinspre Occident. Este adevărat , nu-i așa , că  „munca îl înnobilează pe om „, dar „nici lenea  nu-l omoară” 🙂 🙂 🙂 , așa că un echilibru se impune și în privința muncii de zi cu zi . De preferat ar fi precum zice Confucius: Alege să faci ceea ce îţi place şi nu va trebui să munceşti nici măcar o singură zi.

Dar oare câți dintre noi fac munca care le place ?

 Să luăm aminte de ce se mai întâmplă prin lume  și să ne facem viața cât mai frumoasă , că este doar una , aici pe pământ, iar „dincolo” nu știm cum este .

Să fiți buni și înțelepți !!!  

M. Cooper