Rețetă pentru iertare

In urmă cu mult timp mă plângeam unui prieten că nu reușesc să iert un om care mi-a făcut foarte mult rău.

Atunci mi-a spus o poveste pe care mi-o amintesc de fiecare dată când am nevoie să îmi folosesc capacitatea de a ierta.

Se spune că erau odată doi călugări budiști care mergeau prin pădure. Şi cum mergeau ei, au dat de un râu destul de învolburat şi adânc. Când tocmai se pregăteau să-l treacă au văzut o femeie tânără care nu se încumeta să pornească spre celălalt mal. Atunci unul dintre ei a luat-o în brațe şi a trecut-o râul. După vreo două ore, celălalt călugăr, care nu o ajutase, izbucni nervos:

– Cum ai îndrăznit să atingi acea femeie şi să o porți în brațe?

La care celălalt răspunse calm:

– Eu am lăsat-o din brațe acum două ore… iar tu încă o porți cu tine!

iertareaSursa : damaideparte.ro

Intr-adevăr , o bună rețetă pentru iertare , asta pentru că a greși este un lucru comun , pe când a  ierta , cu siguranță,  este un gest nobil .  

In concluzie, dacă „suferi de pe urma nedreptăţii unui om rău , iartă-l, ca să nu fiţi astfel doi oameni răi!”(Sfântul Augustin)…totul pentru o lume mai bună !

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

 

Anunțuri

26 de gânduri despre &8222;Rețetă pentru iertare&8221;

  1. Interesant cum povestea asta minunată, și atât de simplă (mi-am amintit că am mai citit-o înainte) arată atât de clar cum a „judeca” conform unor tipare poate fi… cum poate fi, și asta în timp ce totul este de fapt atât de simplu, liber și frumos…

    Apreciat de 1 persoană

  2. Frate , am citit postarea dumitale si…mi-a trebuit ceva timp pentru a-mi dau seama de ce era ala atat de suparat ?!? Acu’ m-am prins 😀 XD XD insa , te-ntreb eu , oare daca participau amandoi la ajutarea acelei ” femei tinere ” XD XD XD sa tranveseze raul , iar dupa asta si-ar fi cerut amandoi si ” darul ” , asta nu s-ar fi numit oare … cerere pentru sex in grup ? Fac si calugarii budisti asa ceva ??? Sa fim imtelepti si , ori de cate ori avem ocazia de-a ajuta o femeie tanara sa ” treaca raul ” , s-o facem fara sa mai stam pe ganduri caci , rasplata primita va fi suficienta pentru a nu-ti mai pasa d e supararea cuiva ! 😀 😀 😀 Exceptionala postare mcooper801 , printre cele mai bune de cand te bantui cu prezenta mea , FELICITARI !!!

    Apreciază

    • Buna „gluma” ta , draga Marian 🙂 …daca ar fi fost dupa calugarul invidios, foarte posibil sa se fi intamplat si ceea ce sugerezi 🙂 🙂 :)…sincere multumiri pentru „bantuirile ” tale , draga Marian ! Sa ai o seara minunata si un w/e plin de bucurii ! ❤

      Apreciază

  3. mmm e frumos ce spuneti voi …dar…cand un om iti face un rau nemeritat, cand tu nu i-ai gresit cu nimic, cand ti-a marcat viata cu raul ala si tu a trebuit sa „cotesti”si sa-ti croiesti alt drum….parca nu-i asa usor sa ierti, parca pildele aste sunt povestioare minunate dar…tu tot ii doresti omului ala ca viata sa-l „rasplatesca ” la fel…si asta nu-i chiar o iertare completa…poate ca mai mult incercam sa uitam…!!!

    Apreciat de 1 persoană

  4. * Matei 18:21-22

    „Atunci Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: „Doamne, de cate ori sa iert pe fratele meu cand va pacatui impotriva mea? Pana la sapte ori?”
    22 Isus i-a zis: „Eu nu-ti zic pana la sapte ori, ci pana la saptezeci de ori cate sapte.”

    O zi senin ! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    • @lacrimaroua Pai daca vei ierta pe cineva conform zicerii lui Isus…oare ala nu va crede ca se poate sa faca tot ce vrea el de-atunci inainte , si ca atare , la un moment dat nu vei mai putea fi tu insati , nu vei mai putea traii tocmai datorita acelei iertari acordate candva ? Unuia ce ti-a ucis…pe cineva drag , de cate ori ai vei acorda iertarea conform spuselor lui Isus : ” de saptezeci si sapte d e ori cate sapte ” ? Ma cam indoesc de asta 😡 !

      Apreciază

      • … este foarte usor a judeca … este si mai usor a lua piatra si a arunc-o … mai intai am privi in interiorul nostru sa vedem cat de „curati” suntem … apoi sa recurgem la alte fapte …
        Acolo SUS … se afla un JUDECATOR care, are scari de urcat si coborat pentru fiecare si … care nu lasa nimic NEPLATIT din a noastre fapte !!!

        Apreciază

      • @lacrimaroua Chiar nu iti pare ca-n ultimul timp acel JUDECATOR DE SUS si-a cam luat mana dupa noi ?In ultima suta de ani cel putin…eu n-am vazut vreun mare nemernic judecat si condamnat asa cum …spune la LEGE adica…OCHI PENTRU OCHI ! Regret dar chiar nu mai am timp si nici rabdare sa astept judecata aluia si , ca sa fiu sincer , nici macar nu mai cred ca va venii decat…cel mult pentru noi astia care…asteptam ca oile 😕 😡 ! Respect .

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s