Povestea omului fără timp

timpul-treceMereu am crezut că nimic nu e întâmplător. Nici măcar o apăsare de buton pentru a schimba postul de radio. Cu toții alergăm în fiecare zi cu zeci de preocupări, adânciți în multe rezolvări de probleme, de cele mai multe ori fără legătură cu noi. Trăim repede si superficial.
Astfel de gânduri îmi fugeau azi prin minte, în timp ce conduceam spre o alta problemă de rezolvat profesional. Ascultam radioul din mașină și acolo am auzit povestea ” bărbatului fără timp”.
„…un bărbat ajuns la vârsta maturității, era mereu preocupat de profesia sa. Avea grijă ca lucrurile sa fie rezolvate impecabil, petrecând mai tot timpul său in acest scop. Timpul nu avea valoare, decât dacă se scurgea rezolvând lucruri legate de profesia sa. Mereu spunea familiei ca nu are timp să petreacă cu ei, că tot ce făcea era pentru ca lor să le fie bine și să nu le lipsească nimic.
Mai târziu, de ziua lui, când venise vârsta pensionării, familia se adâncise și ea în aceleași lucruri mereu nerezolvate, uitând de el. Acea zi la mâhnit mult, iar seara și-a propus ca mâine să facă o surpriză familiei sale și să-i viziteze. Însă a doua zi nu a mai venit pentru el.

TIMPUL SE TERMINASE…”

Text preluat de pe Blogul lui Iulmas Arif

timpulnSigur și jobul are rolul său bine stabilit, dar nu totul se rezumă la muncă și iar muncă. Trebuie să ne facem timp și pentru cei dragi nouă- familie și prieteni, asta pentru că totul este frumos la vremea sa, aici și acum. O știm cu toții că timpul este cel mai mare duşman al omului, un motiv în plus de a nu amâna  petrecerea timpului cu cei dragi . Ș-apoi , nu cei dragi nouă sunt cei care ne  reîncarcă bateriile şi ne spală/împrospătează mintea din când în când ? Cu siguranță da. 

Marele Seneca spunea  că „îți petreci cea mai mare parte a vieții făcând ce nu trebuie, iar o buna parte a ei, nefăcând nimic, toată viața te-ai preocupat de cu totul altceva decât ceea ce ar fi trebuit.” Sper să nu fie așa ! 

Cum iți petreci timpul este mai important decât modul in care iți cheltui banii. Greșelile financiare pot fi corectate, însa timpul trece pentru totdeauna. (David Norris)

Vă doresc să aveți timp cu „carul” pentru cei dragi sufletului vostru .

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Anunțuri

19 gânduri despre &8222;Povestea omului fără timp&8221;

  1. Bun gasit, prieten drag!
    azi am poposit in prag …,
    as vrea sa-ti fac o urare…
    si cu drag ti-as multumi
    daca tu m-ai auzi,
    iti doresc intai de toate,
    sa ai multa sanatate…
    Domnul sa fie cu tine
    si la greu, dar si la bine;
    de toate sa te pazeasca,
    drumul sa-ti calauzeasca!
    sa ai parte de iubire,
    dragoste si fericire!
    Belsug, tu sa ai in toate,
    masa plina de bucate…
    si cu drag sa le imparti
    cu surori, cumnati si frati!
    Atunci cand te cinstesti …
    si la prieteni sa te gandesti…
    Iar referitor la bani…
    iti doresc sa ai multi ani,
    parte de marci si de lei …
    euro si dolarei!
    Toate sa-ti merga din plin …
    la anu’ am sa revin!
    Acum prieten drag,
    de urat, eu ti-am urat
    si sper ca nu am deranjat!
    te salut prieteneste,
    si te sarut parinteste…
    caci mai am de umblat…
    multi prieteni de colindat.

    CRACIUN BINECUVANTAT! LA MULTI ANI!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Pe vremuri, EU nu aveam nici CEAS, nici TIMP de INVATAT caci bunul meu TATA , Dumnezeu sa-L odihneasca in pace, ma punea mereu la MUNCA grea din gospodarie precum TAIATUL lemnelor pentru FOC , ADAPATUL vitelor si orataniilor din curtea plina cu de toate ………….
    Acum am si CEASURI 🙂 si TIMP 🙂 🙂
    dar, ” Qui prodest” ??? 🙂 😦 🙂
    Aliosa 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Eu lemne nu trebuia sa tai, asta pentru ca aveam gaz…dar restul le faceam si eu exact cum faceai si tu , draga Aliosa…Doamne ce plina era curtea de viata(vietati) si tare frumos mai era…astazi sunt vremurile cu susul in jos, din pacate…sa ai o seara minunata ! 🙂

      Apreciază

  3. Subiectul de astăzi are o greutate aparte, cerând o reflecție serioasă din partea fiecăruia. E bine dacă putem să găsim o metodă de mijloc, în care să împărțim timpul pentru a-i mulțumi pe toți și, în consecință, pe noi. Poate fi greu, dar merită să ne străduim. Să fii iubit și mereu iubitor, dragă prietene! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Foarte bine spus, draga Petru…sa ne straduim ca cei din preajma noastra sa ne simta aproape de ei… chiar daca alocam mai mult timp altor activitati(inclusiv profesionale) vs cel pe care il petrecem cu cei dragi, cu siguranta acest fapt este invers proportional cu dragostea noastra fata de ei…oare este suficienta aceasta discrepanta intre marimea timpului alocat celor doua parti si iubirea fata de ele….scuza mi filosofia, draga Petru ! 🙂 O zi de joi plina de bucurii ! ❤

      Apreciat de 1 persoană

  4. Imi pare rau , imi pare rau ca in viata mea am facut orice in afara de-a face …ceea ce-ar fi trebuit pentru a fi cat mai mult in compania familiei . Motivatia mea…simplu : am muncit din greu pentru ca lor s a nu le lipseasca nimic din ceea ce se putea la vremea aceea . Azi , incerc din postura d e pensionar { cred c a majoritatea pensionarilor fac asta } sa-mi rascumpar gresala fatza de copii mei , daruind dragostea mea neconditionata copiilor lor…nepotilor mei . O fi de-ajuns oare , nu stiu , ceea ce stiu sigur , este faptul ca acei nepoti , stiu precis ca au alaturi de ei pe cineva pe dragostea caruia s e pot baza …la bine si mai ales la rau ! Cand imi va venii si mie timpul { caci va venii mai devreme s au mai tarziu chiar si pentru mine 😡 } stiu ca…voi fi singur doar in moarte dar spiritual , voi fi pastrat intotdeauna in inimile lor si ….asta-i tot ceea ce conteaza prietene , restul sunt ” doar vorbe d e vorbit ” cum bine spunea mai nu stiu cand Ion Creanga .

    Apreciat de 1 persoană

  5. * „Timpul este prea lent pentru cei care asteapta, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plang, prea scurt pentru cei care sarbatoresc, dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate. ”
    William Shakespeare

    * „Timpul nu trece mai repede ca altadata, doar noi trecem pe langa el mai repede.”
    George Owerll

    O zi plina de multa caldura in suflet ! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s