O CINĂ ÎN ÎNTUNERIC

„Vreau să vă împărtășesc o experiență minunată pe care am avut-o recent în Singapore Într-o seară de vineri, am fost invitat la un eveniment organizat de MNC Vendor [o firmă de recrutare de forță de muncă], cu scopul de a strânge fonduri pentru orbii aflați într-un centru pentru persoane cu dizabilități.

Imagini pentru LA CINA PE INTUNERICPentru că era vorba de vineri seara, primul meu impuls a fost să nu mă duc, gândindu-mă că o să fie ceva plictisitor și ar fi mai bine să-mi încep week-end-ul într-un mod mai relaxant, dar, fiind singur și neștiind cum aș putea să-mi omor timpul în Singapore, m-am decis să accept invitația și mi-am confirmat online participarea, motivat fiind, și de faptul că, în invitație, se menționa că este vorba de o cină gratuită.
 
De asemenea, m-am gândit la eveniment, și ca la o oportunitate de a întâlni câțiva oameni interesanți, cu care aș putea conversa.
 
Ajuns la fața locului, am remarcat că se adunaseră vreo 40 de persoane din diferite domenii de afaceri, și chiar câțiva indieni, cu care am putut vorbi în limba mea despre viața în Singapore și alte lucruri plăcute.
 
Apoi a început evenimentul pentru care fuseserăm invitați.
 
Pentru început, ni s-a arătat un film despre centrul pentru handicapați  – activitățile care se desfășoară acolo și modul în care sunt ajutați orbii din Singapore să ducă o viață cât mai  aproape de normal.
 
A fost un video de numai 15 minute, captivant și inspirațional.
 
Am văzut oameni de diferite vârste și profesii, care-și dedicau o parte din timpul lor pentru a-i ajuta pe acești ghinioniști ai soartei, fără să aștepte nimic în schimb.
 
Am citit satisfacția și împlinirea pe chipurile lor, pentru simplul fapt că reușeau să-i ajute.
 
După film, am fost adunați toți într-o sală, unde am fost informați despre următorul eveniment.
 
Tema acestuia era „Cina în întuneric”, și acesta este evenimentul pe care vreau să vi-l împărtășesc, pentru că merită.
 
În ce constă această cină?
 
Toți cei 40 de participanți urma să luăm cina într-o încăpere cufundată într-un întuneric total.
 
Următoarele două ore au fost plănuite, organizate, conduse și executate de către trei tineri nevăzători – o fată (șefa) și doi băieți (ajutoarele ei) – care formau echipa de voluntari.
 
Mai întâi, șefa  ne-a învățat câteva reguli, pe care trebuia să le respectăm, pentru a putea lua masa în mod normal.
 
Acestea sunt, de fapt, unele dintre standardele pentru nevăzători, care le fac viața mai ușoară:
 
1. Când sunteți așezați la masă, lucrurile din fața dv. sunt plasate în felul următor:
– farfuria se află în mijloc;
– la ora 6:00 față de farfurie, se află un șervet împăturit;
– la ora 3:00, față de farfurie se află lingura;
– la ora 9:00, față de farfurie se află furculița;
– la ora 12:00, față de farfurie se află cuțitul;
– la ora 2:00, față de farfurie se află un pahar gol;
 
2. Două carafe mari vor circula în jurul mesei.
Cea de formă dreaptă conține apă, iar cea de formă curbată conține suc de portocale.
3. Când, pe baza alegerii dv., una dintre cele două carafe ajunge la dv., trebuie să vă turnați singuri în pahar.
 
Pentru aceasta, trebuie mai întâi să vă introduceți degetul mare de la mâna  stângă în pahar, așa încât, atunci când îl umpleți și lichidul vă atinge degetul, să vă opriți.
 
Acestea fiind zise, fata a întrebat dacă toată lumea a înțeles.
 
Toți am răspuns „da”, dar de fapt eram confuzi, încercând să ne amintim ce ne-a spus și să ne confirmăm unul altuia ce am reținut.
 
Următoarele minute au fost instructive și amuzante în același timp.
 
Toți invitații am fost împărțiți în grupuri mai mici și direcționați spre sala de mese întunecată.
 
Fiecare dintre noi a fost condus la scaunul său de o persoană oarbă, care a plecat numai după ce s-a asigurat că ne-am așezat.
 
Am avut toți același sentiment ciudat, pentru că, de fapt, noi, văzătorii ar fi trebuit să-i ghidăm și să-i ajutăm pe nevăzători.
 
Într-o beznă totală, în care nu puteam zări nimic, am mâncat mai multe preparate delicioase, fără să le vedem.
 
Ni s-au servit băuturi, două aperitive, felul principal și deserturi.
 
Uimitor mi s-a părut faptul că cei trei orbi au știut să-i servească pe vegetarieni cu preparate vegetariene, deși aceștia erau așezați la întâmplare la mese (am uitat să vă spun că atunci când mi-am confirmat participarea online, una din întrebările la care a trebuit să răspund a fost „vegetarian” sau „non vegetarian”; evident că am bifat „vegetarian”, pentru că asta sunt).
 
Serviciul echipei a fost impecabil, n-a trebuit să așteptăm între feluri.
 
Cum terminam un preparat, ni se servea următorul, fără nicio întârziere.
 
După vreo oră și jumătate de luat masa în întuneric, șefa ne-a întrebat dacă toată lumea a terminat de mâncat, iar după ce a primit confirmarea, a aprins luminile în sală.
 
Toți am părăsit sala de mese cu lacrimi în ochi.
 
Ne-am dat seama cât de norocoși am fost să fim dăruiți cu ochi pentru a vedea această lume frumoasă în care ne-am născut.
 
Ne-am dat seama cât de grea este viața pentru un om căruia îi este imposibil să vadă.
 
priveste-pozitiv_nNe-am dat seama cât de inconfortabil ne-am simțit noi timp de 90 de minute, cât am fost privați de vedere și cum trebuie să se simtă ei, trăind toată viața așa.
 
Ne-am dat seama că nu știm să apreciem lucrurile simple, că alergăm toată viața după ce nu avem, fără să fim recunoscători pentru ce ni s-a dat.
 
Fiți bucuroși și iubiți tot ce vi s-a dat în această viață!!!
 
Puteți încerca să obțineți ceea ce nu aveți, dar nu fiți triști dacă nu reușiți.
 
Gândiți-vă că oricum aveți deja mai mult decât alții.
 
Gândiți-vă la experiența pe care am trăit-o eu și poate filozofia voastră de viață se va schimba.”
 
Scrisă de Alwyn Menezes

O minunată lecție de viață pentru noi toți. Dumnezeu ne-a  „echipat”cu daruri minunate, pe care ,de multe ori, le ignorăm.  

Și totuși , viața , acest  cadou minunat pentru fiecare dintre noi , trebuie trăită în mulțumire , cu optimism și multă bunătate. Dacă facem asta vor veni și bucuriile vieții,  fix pe măsura a ce OAMENI suntem.

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

De ce (nu) suntem fericiţi?

Am găsit pe internet o sugestivă  poveste care merită citită și recitită ,ori de câte ori, ne bântuie pesimismul. Este despre a vedea partea bună lucrurile, partea plină a paharului. 

Într-un mic orăşel trăia o femeie cu cei doi feciori ai ei. Unul dintre feciori era negustor de umbrele ,iar celălalt îşi câştiga existenţa vânzând sandale.

Această femeie era mai mereu tristă. Văzând‑o mereu în această stare de tristeţe, un om a întrebat‑o:

– Ce te supără femeie? Ce necaz îţi chinuie sufletul?

Femeia îi răspunse:

– Vezi dumneata, acum plouă. Unul din feciorii mei trăieşte din vânzarea de sandale. Din cauza vremii afacerea lui are de suferit. Cum să nu fiu necăjită?

priveste-pozitiv_nPeste câteva zile soarele îşi făcu simţită prezenţa în micul orăşel dar mai puţin în inima femeii căci ea tot tristă şi abătută era. Nedumerit acum, omul o întrebă din nou:

– Acum e soare, nu asta aşteptai? Feciorul tău are acum o afacere prosperă vânzând sandale, de ce eşti în continuare supărată?

Femeia îi răspunse:

– Ooo, vezi dumneata, celălalt fecior al meu vinde umbrele. Cine cumpără umbrele pe vremea asta însorită? Înţelegi acum de ce sunt tristă?

– Sunt şi mai nedumerit acum, răspunse omul. Din câte mi‑ai vorbit despre feciorii tăi, eu înţeleg că tu ar trebui să fii mereu o mamă fericită. Când plouă, feciorul tău care vinde umbrele prosperă ,iar când e soare celălalt fecior al tău vinde sandale.”

„În timp ce înţeleptul este fericit şi în iad, prostul suferă şi în rai.”

Să fiți buni și înțelepți !!!

M. Cooper