Prizonier în speranță…

Imagini pentru predicatorSe spune că un preot a fost trimis de episcopul lui într-o cetate să-i cheme la pocăință pe oamenii de acolo. Aceștia se dedaseră la tot felul de obiceiuri degradante: hoție, corupție, desfrâu. La început, oamenii l-au ascultat pe preot, dar cu timpul predicile acestuia li s-au părut plictisitoare și și-au văzut de viață mai departe. Preotul nu înceta însă să strige, condamnând păcatele.

Un călător l-a întrebat într-o zi:

– De ce continui să predici, nu vezi că nu te ascultă nimeni? Strigi în pustiu !

– La început, a răspuns preotul, am sperat să-i schimb pe acești oameni, acum continui să strig ca să nu mă schimbe ei pe mine!

Sursa : GH. ŞINCAN (cuvantul-liber.ro)

Când vorbeşti despre lucrurile bune în care crezi cu adevărat, ascultă-te ce spui , nu vorbeşti doar pentru ceilalţi, ci vorbeşti în primul rând cu tine și pentru tine. În cazul meu majoritatea mesajelor pe care încerc să le transmit , mi le spun în primul rând mie, ș-apoi prietenilor dragi ,care își fac timp să le citească . Sunt convins că dacă le spunem, le scriem , cu siguranță ne simțim mai bine în pielea noastră și ne facem ziua/viața mai bună . Ș-apoi , dragi prieteni, oameni faini ce sunteți, mai bine prizonier în speranța de mai bine, decât rege în împărăția răului și a farădelegilor.

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Reclame

Necazurile si bucuriile vieții

Imagini pentru desen cu un țăran in curtea saÎntr-o zi , calul unui țăran a fugit din bătătură .Către seară , toți vecinii s-au adunat în fața casei lui și i-au spus : ” Vai , ce mare ghinion !”

Țăranul a stat puțin pe gânduri și le-a răspuns : „Poate că da, poate că nu”.

A doua zi , calul s-a întors înapoi și a adus împreuna cu el alți șapte cai sălbatici. Oamenii din sat s-au minunat și au zis : „Vai , ce norocos poți să fii !”
Țăranul nu a părut fericit nevoie mare , ci a spus : „Poate că da, poate că nu”.

În ziua următoare , fiul țăranului a încălecat pe unul din caii sălbatici , încercând să îl îmblânzească , dar a fost aruncat la pământ și și-a rupt un picior. Oamenii din vecini l-au căinat pe țăran : ” Vai , ce nenorocire pe capul tău !”.
Țăranul , le-a mulțumit pentru grija lor și le-a răspuns : „Poate că da, poate că nu”.

În a patra zi , mai mulți ofițeri au venit în sat și i-au adunat cu arcanul , pentru oaste , pe toți tinerii bărbați , dar nu l-au luat și pe feciorul țăranului , datorită piciorului lui rupt. Prietenii și cunoștințele țăranului au venit la el acasă și l-au felicitat : ” Hei ! Nu e nemaipomenit ? Fiul tău a scăpat de armată !”
Țăranul a dat din cap și le-a spus : „Poate că da, poate că nu”.

d-zeu-te-ajutasAcestei povestioare , luată de pe internet, i se potrivește de minune proverbul românesc  „Tot răul spre bine ” . Nimic nu este întâmplător  pe lumea asta și nu este om să nu se lovească în această viață de tot felul de probleme, de greutăți ,de  momente de cumpănă, de necazuri amestecate cu bucurii. Toate astea pot deveni motivația supremă pentru a ne dezvolta și conserva permanent  o atitudine pozitivă , o gândire plină de  optimism și asta pentru că “Gândirea pozitivă, spre deosebire de cea negativă , te va determina sa faci orice lucru mai bine .(Zig Zaglar)” 

Așadar , dragi prieteni, vă propun să mergem pe vorba unui anonim „necunoscut” 🙂 : „Îndreaptă-ți fața către soare și lasă umbra în spatele tău.” 

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Dacă nu știați , aflați acum(18)

1. Creioanele, folosite pentru a da viaţă unor idei, sunt unelte simple. Dar valoarea lor este nepreţuită. Primele unelte de scris s-au folosit în Egiptul antic, acum 5000 de ani. Erau confecţionate din bambus sau stuf.

2. Istoria creioanelor moderne începe de la instrumentele romane denumite „stylus”. Scribii foloseau aceste instrumente pentru a lăsa urme fine pe papirus. Nu erau confecţionate din grafit, ci dintr-un metal. De obicei era ales plumbul. Trecerea de la plumb la grafit s-a făcut după descoperirea unui mare zăcământ în Anglia, 1564. A fost preferat grafitul, deoarece lăsa urme negre şi mult mai fine.

3.Majoritatea creioanelor de astăzi sunt fabricate în China.Cu un creion, în medie, poate fi trasată o linie de 50 de km sau se pot scrie 45,000 de cuvinte.

Imagini pentru DESENATUL CU CREIOANE COLORATE FOARTE SANATOS SI RELAXANT4.În perioadele agitate, în care te simți acaparat de stres, desenatul sau coloratul pot regla tensiunea arterială. După numai 10-15 minute te vei calma. Este ca un fel de terapie. Te vei simți din nou copil și vei revenii într-o lume lipsită de griji, în care luai totul mai ușor și timpul trecea mai încet.Petrecerea timpului liber cu o carte de colorat și un pachet de creioane colorate poate fi o activitate aseamănătoare meditației.

5.Primele stilouri au apărut odată cu inventarea papirusului de către egipteni, cândva Imagine similarăîntre 3000 şi 2800 î.Hr. Aceste instrumente primitive de scris erau bucăţi de trestie sau papură, prevăzute cu o gaură tubulară centrală, ce puteau absorbi o coloană îngustă de lichid colorat, pe care îl eliberau lent în momentul în care erau înclinate sub un anumit unghi. Având în vedere faptul că materia primă se găsea în natură, de-a lungul malurilor fluviului, scribii egipteni aveau la dispoziţie o sursă inepuizabilă de instrumente de scris.

Momentul adoptării instrumentelor de scris din pene de pasăre a marcat evoluţia scrisului sub aspectul execuţiei şi controlului caracterelor, depăşind chiar capacităţile de caligrafiere ale chinezilor, ce foloseau pensule cu păr fin.

Mult timp, peniţa a reprezentat instrumentul de scris standard pentru mai multe civilizaţii. Obiectul era furnizat, evident, de către păsări, iar omul l-a adaptat necesităţilor sale. Iniţial, o pană proaspăt smulsă sau găsită era uscată, apoi curăţată de grăsimile animale ce ar fi împiedicat absorţia cernelii. Pana se usca prin aplicarea progresivă a căldurii, pentru a se evita fragilizarea. La începutul secolului al XIX-lea se folosea peniţa din metal, dar utilizatorii erau în continuare nevoiţi să înmoaie instrumentul într-o călimară şi să scrie până la uscarea cernelii din vârf. Astfel, peniţele metalice se utilizau, în esenţă, la fel ca trestiile cu mii de ani înainte.

Această stare de fapt a durat până în anul 1827, când românul Petrache Poenaru (1799-1875), absolvent al Şcolii Politehnice din Paris, brevetează primul toc rezervor din lume.

Stiloul inventat de Petrache Poenaru a fost primul instrument de acest fel din lume, perfecţionat ulterior, în 1863, de Brissant şi Coffin şi, mai apoi, în 1884, de Watterman. Ultimul a realizat un sistem practic de umplere cu cerneală a rezervorului ce avea să domine producţia de stilouri până spre mijlocul secolului al XX-lea.

Mai târziu au apărut şi pixurile cu bilă create de ungurul Lazlo Biro.

6. V-ati  intrebat vreodata de ce capacul unui pix este gaurit in varf.

Imagini pentru  pixul cu capac pe hartieIn 1991, BIC, compania producatoare de pixuri, a introdus aceasta schimbare in designul capacelor sale. Modificarea a trecut aproape neobservata, insa ea poate face diferenta intre viata si moarte. Mai exact, a salvat viata a peste 100 de copii, precum si cativa adulti, si asta anual, scrie publicatia Bright Side.

Motivul este simplu: in timp ce copiii baga in gura orice obiecte de dimensiuni mici pe care pun mana, unii adulti au deprins ticul de a mesteca adeseori capacul pixului cu care scriu. Asta a dus la numeroase cazuri in care oamenii au inghitit capacul sau le-a ramas blocat in gat. Intr-o astfel de situatie, capacul gaurit le permite acestora sa respire pana la sosirea unei ambulante. Modelul a fost preluat ulterior si de alte companii si este folosit in prezent la scara larga.

Chiar dacă scriem mai puțin în zilele noastre( știm cu toții  cauzele), scrisul de mână este o unealtă care oglindește caracterul uman. De-a lungul timpului, s-a dezvoltat această știință a studierii scrisului de mână pentru a trasa și a înțelege cât mai bine trăirile, gândurile, dar și comportamentul oamenilor. Potrivit ultimelor studii realizate de oamenii de știință, fiecare literă scrisă de mână scoate la lumină o latură a caracterului uman. 

Să vă meargă bine oriunde v-ați afla și…

Să fiți buni și înțelepți !!!

M. Cooper

Ferice de cei cu inima mulțumită…

Se spune că un om de afaceri cumpăra floricele de porumb de la un vânzător ambulant bătrân, în fiecare zi după prânz. Odată, a ajuns cam târziu și l-a văzut pe vânzător închizându-și taraba.

– S-a întâmplat ceva?, a întrebat acesta.

Pe fața vânzătorului se întinse un zâmbet:

– Deloc, totul e bine.

– Atunci de ce îți închizi taraba cu floricele?

Ca să mă pot duce acasă, să mă așez pe verandă și să-mi sorb ceaiul împreună cu soția mea.

Omul de afaceri obiectă:

– Dar e încă devreme și mai poți încă vinde.

– N-am nevoie, a răspuns omul cu taraba. Am făcut destui bani pentru astăzi.

– Destui? Dar asta e absurd. Ar trebui să continui să vinzi.

Bătrânelul cel sprinten s-a oprit și s-a uitat lung la vizitatorul său, un bărbat bine îmbrăcat.

– Și de ce, mă rog, ar trebui să continui să muncesc?

– Ca să vinzi mai multe floricele.

– Și de ce să vând mai multe floricele?

– Pentru că, cu cât vinzi mai multe floricele, cu atât faci mai mulți bani. Și cu cât faci mai mulți bani, cu atât vei fi mai bogat. Și cu cât ești mai bogat, vei putea cumpăra mai multe tarabe. Și cu cât vei cumpăra mai multe tarabe, cu atât vor vinde mai mulți produsul tău și vei deveni astfel și mai bogat. Și când vei avea destui bani, poți să te oprești să mai muncești, îți vinzi tarabele cu floricele, stai acasă pe verandă și-ți bei ceaiul cu soția.

Omul cu floricele zâmbi și zise:

– Pot face asta chiar azi. Cred că am destui bani.

Cu  siguranță , vânzătorul nostru de floricele era un om mulțumit  și mulțumitor !  Asta pentru că „…cel cu inima mulțumită are un ospăț necurmat.”(Proverbe 15,15).

Sursa: cuvantul-liber.ro

importanta-vietiiAșadar, să-i dăm vieții noastre un sens ASTĂZI ,  nu (doar)mâine ! „Dă șansa fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viața ta”(Mark Twain)…nu amâna (la veșnicie) acea zi, viața este atâta cât este, cale de întoarcere nu există, iar părerile de rău nu folosesc la nimic ! Cu siguranță , dacă amânăm mereu decizia legată de viața noastră, riscăm ca anormalitatea de zi cu zi să se transforme în normalitate .

Să fiți buni și înțelepți !!!  

M. Cooper

Zâmbeşte, nu te încrunta

Un om cam posomorât se plângea într-o zi unui alt om paşnic şi credincios, zicându-i:
— Nu ştiu ce au oamenii cu mine, de mă privesc cu fruntea încruntată şi cu ochi răi!
Acesta însă îi răspunse:
— Dumneata eşti de vină!
— Cum aşa? răspunse omul şi mai posomorât şi încruntat şi aproape supărat.
— Foarte bine! Ia uită-te puţin în oglinda asta cu chip senin, voios şi zâmbind.
Acela privi. Credinciosul îl întrebă:
— Iţi place?
— Sigur că-mi place!
— Acuma strâmbă-te, încruntă privirea şi strânge buzele. Aşa îţi place?
— Cred şi eu că nu-mi place. Nu-mi place chiar deloc.
Atunci credinciosul, care era un om înţelept, îl mustră prieteneşte şi-i zise:
— Vezi, aşa este şi cu lumea. Dacă te uiţi blând cu chip senin şi chiar zâmbind, aşa se uită şi ea la tine, iar dacă te încrunţi şi ai chipul aspru, tot aşa se va uita şi ea la tine. Aşa că numai dumneata eşti de vină de felul cum se uită lumea. Uită-te frumos la ea, şi, ea se va uita tot aşa de frumos la dumneata. Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!

zambet cu mortivPovestioara este luată de pe internet și merită citită și recitită ori de câte ori ne „plouă-n cap”(știți ce-am vrut să spun 🙂 ) , efectul „bumerang” funcționând , inclusiv  în felul în care îi privim pe cei din preajma noastră . Așadar ,dăruiești un zâmbet, o vorbă sau o faptă bună celor din jurul tău , le vei primi ‘napoi cel puțin cu o măsură mai mare.

Ș-apoi „vorba bună, zâmbetul și fapta binefăcătoare sunt raze ale soarelui răsfrânte în sufletul omului.”(Nicolae Iorga)

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

O CINĂ ÎN ÎNTUNERIC

„Vreau să vă împărtășesc o experiență minunată pe care am avut-o recent în Singapore Într-o seară de vineri, am fost invitat la un eveniment organizat de MNC Vendor [o firmă de recrutare de forță de muncă], cu scopul de a strânge fonduri pentru orbii aflați într-un centru pentru persoane cu dizabilități.

Imagini pentru LA CINA PE INTUNERICPentru că era vorba de vineri seara, primul meu impuls a fost să nu mă duc, gândindu-mă că o să fie ceva plictisitor și ar fi mai bine să-mi încep week-end-ul într-un mod mai relaxant, dar, fiind singur și neștiind cum aș putea să-mi omor timpul în Singapore, m-am decis să accept invitația și mi-am confirmat online participarea, motivat fiind, și de faptul că, în invitație, se menționa că este vorba de o cină gratuită.
 
De asemenea, m-am gândit la eveniment, și ca la o oportunitate de a întâlni câțiva oameni interesanți, cu care aș putea conversa.
 
Ajuns la fața locului, am remarcat că se adunaseră vreo 40 de persoane din diferite domenii de afaceri, și chiar câțiva indieni, cu care am putut vorbi în limba mea despre viața în Singapore și alte lucruri plăcute.
 
Apoi a început evenimentul pentru care fuseserăm invitați.
 
Pentru început, ni s-a arătat un film despre centrul pentru handicapați  – activitățile care se desfășoară acolo și modul în care sunt ajutați orbii din Singapore să ducă o viață cât mai  aproape de normal.
 
A fost un video de numai 15 minute, captivant și inspirațional.
 
Am văzut oameni de diferite vârste și profesii, care-și dedicau o parte din timpul lor pentru a-i ajuta pe acești ghinioniști ai soartei, fără să aștepte nimic în schimb.
 
Am citit satisfacția și împlinirea pe chipurile lor, pentru simplul fapt că reușeau să-i ajute.
 
După film, am fost adunați toți într-o sală, unde am fost informați despre următorul eveniment.
 
Tema acestuia era „Cina în întuneric”, și acesta este evenimentul pe care vreau să vi-l împărtășesc, pentru că merită.
 
În ce constă această cină?
 
Toți cei 40 de participanți urma să luăm cina într-o încăpere cufundată într-un întuneric total.
 
Următoarele două ore au fost plănuite, organizate, conduse și executate de către trei tineri nevăzători – o fată (șefa) și doi băieți (ajutoarele ei) – care formau echipa de voluntari.
 
Mai întâi, șefa  ne-a învățat câteva reguli, pe care trebuia să le respectăm, pentru a putea lua masa în mod normal.
 
Acestea sunt, de fapt, unele dintre standardele pentru nevăzători, care le fac viața mai ușoară:
 
1. Când sunteți așezați la masă, lucrurile din fața dv. sunt plasate în felul următor:
– farfuria se află în mijloc;
– la ora 6:00 față de farfurie, se află un șervet împăturit;
– la ora 3:00, față de farfurie se află lingura;
– la ora 9:00, față de farfurie se află furculița;
– la ora 12:00, față de farfurie se află cuțitul;
– la ora 2:00, față de farfurie se află un pahar gol;
 
2. Două carafe mari vor circula în jurul mesei.
Cea de formă dreaptă conține apă, iar cea de formă curbată conține suc de portocale.
3. Când, pe baza alegerii dv., una dintre cele două carafe ajunge la dv., trebuie să vă turnați singuri în pahar.
 
Pentru aceasta, trebuie mai întâi să vă introduceți degetul mare de la mâna  stângă în pahar, așa încât, atunci când îl umpleți și lichidul vă atinge degetul, să vă opriți.
 
Acestea fiind zise, fata a întrebat dacă toată lumea a înțeles.
 
Toți am răspuns „da”, dar de fapt eram confuzi, încercând să ne amintim ce ne-a spus și să ne confirmăm unul altuia ce am reținut.
 
Următoarele minute au fost instructive și amuzante în același timp.
 
Toți invitații am fost împărțiți în grupuri mai mici și direcționați spre sala de mese întunecată.
 
Fiecare dintre noi a fost condus la scaunul său de o persoană oarbă, care a plecat numai după ce s-a asigurat că ne-am așezat.
 
Am avut toți același sentiment ciudat, pentru că, de fapt, noi, văzătorii ar fi trebuit să-i ghidăm și să-i ajutăm pe nevăzători.
 
Într-o beznă totală, în care nu puteam zări nimic, am mâncat mai multe preparate delicioase, fără să le vedem.
 
Ni s-au servit băuturi, două aperitive, felul principal și deserturi.
 
Uimitor mi s-a părut faptul că cei trei orbi au știut să-i servească pe vegetarieni cu preparate vegetariene, deși aceștia erau așezați la întâmplare la mese (am uitat să vă spun că atunci când mi-am confirmat participarea online, una din întrebările la care a trebuit să răspund a fost „vegetarian” sau „non vegetarian”; evident că am bifat „vegetarian”, pentru că asta sunt).
 
Serviciul echipei a fost impecabil, n-a trebuit să așteptăm între feluri.
 
Cum terminam un preparat, ni se servea următorul, fără nicio întârziere.
 
După vreo oră și jumătate de luat masa în întuneric, șefa ne-a întrebat dacă toată lumea a terminat de mâncat, iar după ce a primit confirmarea, a aprins luminile în sală.
 
Toți am părăsit sala de mese cu lacrimi în ochi.
 
Ne-am dat seama cât de norocoși am fost să fim dăruiți cu ochi pentru a vedea această lume frumoasă în care ne-am născut.
 
Ne-am dat seama cât de grea este viața pentru un om căruia îi este imposibil să vadă.
 
priveste-pozitiv_nNe-am dat seama cât de inconfortabil ne-am simțit noi timp de 90 de minute, cât am fost privați de vedere și cum trebuie să se simtă ei, trăind toată viața așa.
 
Ne-am dat seama că nu știm să apreciem lucrurile simple, că alergăm toată viața după ce nu avem, fără să fim recunoscători pentru ce ni s-a dat.
 
Fiți bucuroși și iubiți tot ce vi s-a dat în această viață!!!
 
Puteți încerca să obțineți ceea ce nu aveți, dar nu fiți triști dacă nu reușiți.
 
Gândiți-vă că oricum aveți deja mai mult decât alții.
 
Gândiți-vă la experiența pe care am trăit-o eu și poate filozofia voastră de viață se va schimba.”
 
Scrisă de Alwyn Menezes

O minunată lecție de viață pentru noi toți. Dumnezeu ne-a  „echipat”cu daruri minunate, pe care ,de multe ori, le ignorăm.  

Și totuși , viața , acest  cadou minunat pentru fiecare dintre noi , trebuie trăită în mulțumire , cu optimism și multă bunătate. Dacă facem asta vor veni și bucuriile vieții,  fix pe măsura a ce OAMENI suntem.

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

De ce (nu) suntem fericiţi?

Am găsit pe internet o sugestivă  poveste care merită citită și recitită ,ori de câte ori, ne bântuie pesimismul. Este despre a vedea partea bună lucrurile, partea plină a paharului. 

Într-un mic orăşel trăia o femeie cu cei doi feciori ai ei. Unul dintre feciori era negustor de umbrele ,iar celălalt îşi câştiga existenţa vânzând sandale.

Această femeie era mai mereu tristă. Văzând‑o mereu în această stare de tristeţe, un om a întrebat‑o:

– Ce te supără femeie? Ce necaz îţi chinuie sufletul?

Femeia îi răspunse:

– Vezi dumneata, acum plouă. Unul din feciorii mei trăieşte din vânzarea de sandale. Din cauza vremii afacerea lui are de suferit. Cum să nu fiu necăjită?

priveste-pozitiv_nPeste câteva zile soarele îşi făcu simţită prezenţa în micul orăşel dar mai puţin în inima femeii căci ea tot tristă şi abătută era. Nedumerit acum, omul o întrebă din nou:

– Acum e soare, nu asta aşteptai? Feciorul tău are acum o afacere prosperă vânzând sandale, de ce eşti în continuare supărată?

Femeia îi răspunse:

– Ooo, vezi dumneata, celălalt fecior al meu vinde umbrele. Cine cumpără umbrele pe vremea asta însorită? Înţelegi acum de ce sunt tristă?

– Sunt şi mai nedumerit acum, răspunse omul. Din câte mi‑ai vorbit despre feciorii tăi, eu înţeleg că tu ar trebui să fii mereu o mamă fericită. Când plouă, feciorul tău care vinde umbrele prosperă ,iar când e soare celălalt fecior al tău vinde sandale.”

„În timp ce înţeleptul este fericit şi în iad, prostul suferă şi în rai.”

Să fiți buni și înțelepți !!!

M. Cooper