Păpădia, leac pentru numeroase afecţiuni

Imagine similarăRupte parcă din soare, florile de păpădie cresc peste tot, chiar şi pe marginea drumurilor poluate. În preparatele naturiste se folosesc atât florile, cât şi frunzele, tijele şi rădăcina. In ce boli este benefică păpădia :

  • Elimină excesul de apă din corp. I se mai spune şi lăptucă, guşa-găinii, păpălungă, iar francezii o numesc tradiţional „pissenlit“, adică „pipi în pat“. Foarte posibil ca denumirea să aibă legătură cu efectele diuretice excelente ale păpădiei. Dacă vrei să scapi de toxinele acumulate în organism, urmează o cură cu salată de păpădie. Culege şase tije cu tot cu flori, le speli şi le tai capetele, apoi le poţi consuma proaspete, două săptămâni. Regimul ajută şi în caz de gastrite, dischinezii biliare, gută, varice, ateroscleroză, diabet şi litiaze biliare. Fitoterapeuţii spun că după acest regim vei avea un tonus mai bun, datorită eliminării reziduurilor şi a apei în exces din corp.
  • Dizolvă pietrele la rinichi. Preparatele din păpădie, infuzia, capsulele şi tinctura au proprietăţi binefăcătoare în eliminarea pietrelor la rinichi. De asemenea, acestea îmbunătăţesc tranzitul intestinal, prevenind problemele digestive ca diareea şi constipaţia. Dacă vrei să slăbeşti, tot păpădia îţi vine în ajutor. Ai probleme cu acneea? Curele cu păpădie curăţă corpul de toxine şi reduc erupţiile cutanate. Bea zilnic, timp de două săptămâni, câte o cană de ceai de păpădie, preparat din o lingură de rădăcină uscată şi mărunţită la 250 ml de apă clocotită. 
  • Reglează nivelul colesterolului. Ceaiul de păpădie previne anemia şi scade nivelul colesterolului „rău“. Mai mult, acţionează şi în problemele inimii, cum este hipertensiunea. Ultimele studii arată efecte pozitive şi în prevenirea diabetului şi a unor forme de cancer. Ca să beneficiezi de calităţile păpădiei, foloseşte pentru ceai rădăcinile şi frunzele uscate. Remediul se obţine din una sau două linguriţe de plantă lăsată la infuzat cinci minute într-o cană cu 150 ml de apă fierbinte. Acest tratament poate dura 14 zile, dar medicul fitoterapeut îţi va spune exact durata curei cu păpădie, în funcţie de cât de gravă este afecţiunea de care suferi.

Sursa: click.ro

Așadar această „frumuseţe cu praf de aur”  este  și un adevărat elixir pentru sănătate. Este una dintre primele plante care apar primăvara, „trage” peste tot unde este verdeaţă şi o putem găsi până la sfârşitul toamnei. 

Să fiți buni și înțelepți !!!  

M. Cooper

Anunțuri

14 gânduri despre &8222;Păpădia, leac pentru numeroase afecţiuni&8221;

  1. Îmi place mult de tot această superbă floricică a primăverii. Când iarba se umple de păpădii galbene, pare că soarele a presărat picuri de strălucire peste lume. Iar salata din frunze de păpădie este delicioasă și atât de sănătoasă.. Și anul acesta am cules destulă păpădie. Iar micuța mea este topită după floricelele galbene!
    Numai bine! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Intr-adevar o adevarata desfatare pentru ochi , o „clatire” naturala la vazul acestor superbe galbenele….o zi faina sa ai , draga Alex si multumiri pentru treceri si atentie! 🙂

      Apreciază

  2. Știu iepurii ce e mai bun! Mai mult de un deceniu am cules, în fiecare primăvară, lăptucile preferate de drăgălașele rozătoare. Acum, că nu mai locuiesc la curte și nu am cui să le procur, ar fi cazul să le culeg pentru mine, nu? Să fii sănătos și mereu un bun sfătos, dragă prietene! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Mare dreptate ai , draga Petru , de-aia alearga iepurii asa de bine…s-apoi trebuie sa ne mai gandim si la noi , daca vrem sa ne mearga bine atat noua cat si celor de prin preajma. Multumesc mult pentru frumoasele urari ! O zi excelenta sa ai si tu , draga Petru , mai ales ca-i joi, preferata ta ! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  3. Și eu am citit săptămâna asta despre păpădie. Nu am știut denumirea franțuzească sau că ajută în anumite cazuri de cancer. Alergăm după plante medicinale exotice, ignorând beneficiile celor atât de la-ndemana. Mulțumesc, Cooper!

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s