M-am mutat la „casă” nouă !

Dragii mei prieteni de orice vreme, de orice vremuri și de oriunde ați fi ! 🙂

Incepând de astăzi nu voi mai posta pe acest blog. După mai bine de 2 ani și jumătate, au fost  478 articole publicate  cu 137.400 vizitatori și 195.300 vizualizări . Pentru toate astea , vă mulțumesc din suflet ! 

Așadar , de astăzi încolo , mă veți găsi la „casă” nouă ; am clădit-o cu sufletul pentru suflet , cu bunătate  și respect față de voi .O să vă întâmpin , ca și până acum , cu un zâmbet cald, o vorbă bună și o mână întinsă  către voi….

Vă aștept ,cu prietenie și mare drag ,la noua mea adresă  prietendevremerea.ro

Anunțuri

Văzut-ai cum trece vremea?

timpul-trece„Toate sunt într-adevăr trecătoare”,  un mare și crud adevăr spus de Octavian Paler. Am citit de curând într-o publicație mureșeană o frumoasă povestioară care merită citită cu  luare aminte.

Noi, creștinii, știm bine că „timpul” este cel mai prețios lucru primit de la Dumnezeu pentru această călătorie, știm bine că în timp ne mântuim, trebuie să-l folosim cu dreaptă socotință, căci va veni ziua cea mare, când vom da mâna cu veșnicia.

Era odată un om foarte zgârcit, care, prin efort, muncă și credite, a reușit să agonisească o sumă mare de bani. El avea clădiri și moșii, și tot feluri de averi. Într-o zi s-a decis că ar dori ca un an să se distreze și să trăiască liniștit, și apoi se va hotârî care-i va fi soarta. Dar, în timp ce-și pregătea banii pentru această vacanță, îngerul morții a venit și i-a luat viața. Zgârcitul a încercat prin orice mijloace să îl înduplece pe înger să-l mai lase să trăiască, dar nu a avut niciun succes. Atunci, omul a spus:

– Îngăduie-mi să mai trăiesc trei zile, și îți voi da o treime din averile mele!

Îngerul a refuzat și a încercat să plece cu sufletul lui. Atunci, omul a spus:

– Mai lasă-mă să trăiesc două zile, și îți voi da jumătate din economiile mele.

Dar îngerul nu l-a ascultat. Nu s-a înduplecat nici când omul i-a oferit toată averea sa, pentru a primi în schimb o zi în plus pentru a trăi. Atunci, omul zgârcit a zis:

– Bine, atunci dă-mi voie să scriu măcar ceva pe o hârtie!

Văzând asta, îngerul i-a îndeplinit această ultimă dorință, iar omul a scris cu sângele său: „Oameni buni, în așteptarea veșniciei, folosiți-vă viața făcând bine! Nu veți cumpăra nici măcar o oră cu toată averea voastră, agonisită cu atâta trudă. Vremea tace, trece și se duce.”

„Pentru bani, omul se duce până la capătul lumii, pentru Dumnezeu, de cele mai multe ori, nu se duce nici la biserica de peste drum”. (Iustin Pârvu)

„S-ar putea să nu mai existe un „mâine” – spunea părintele Arsenie Papacioc -, iar nisipul ce curge în clepsidra vieții să se epuizeze brusc, de aceea cred că ar trebui să ne bucurăm mai mult de viață, să profităm de ea, căci aceasta este cel mai de preț lucru al nostru…”

Sursa : Gheorghe Șincan- cuvantul liber.ro

 

Citat Pablo PicassoTragem linia și concluzia că viața trebuie trăită aici și acum …amânarea și statul în loc nu ar trebuie să se „întâmple” în viața noastră . Așa cum bine spunea Octavian Paler despre amânare: „Mai târziu” devenea „prea târziu” și Napoleon despre a nu te opri :

„Ne putem opri oricând în timpul urcării, dar niciodată în timpul coborârii”. Așadar să nu ne oprim nicicând din a ne bucura de viață și să nu ne amânăm viața, toate astea pentru că nu se știe când vine finalul . Să ne bucurăm  de lucrurile mărunte din viaţa noastră, asta pentru că, într-o „bună” zi , cu trecerea anilor ,vom privi  înapoi şi vom realiza că au fost lucruri mari.

Inchei cu vorbele unui  anonim „oarecare” : Sunt două zile pe an în care nu poți face nimic …ziua de ieri și ziua de mâine. Cine nu ar da timpul înapoi pentru ziua de ieri, iar ziua de mâine este prea departe.  AZI este ziua ideală pentru a iubi, a zâmbi 🙂  ,a visa, a te bucura.

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

ÎN TINDA CRĂCIUNULUI, LA POALELE BRADULUI…

Când eram copil mi s-a spus o poveste şi aş vrea să v-o împărtăşesc şi vouă până nu o să fie prea târziu şi să o uit. O poveste care ne relatează felul în care bradul, modest la fire, dar săritor la nevoie, a ajuns Pom de Crăciun şi copac de leac pentru suferinzi.

Se spune că demult, tare demult, când picioarele sfinte ale Domnului nostru Iisus mai păşeau pe acest pământ, s-a iscat din senin o furtună, cum nu se mai pomenise. Grindina era cât oul de porumbel, vântul smulgea pietrele din loc, iar cerul se întunecase ca la venirea nopţii, deşi era miez de zi.

Domnul Hristos şi Sfântul Petru, tocmai se aflau atunci pe drum, la marginea unei păduri, şi au cerut adăpost copacilor, care însă se ascundeau, care mai de care mai zgribuliţi şi mai înfricoşaţi. Mândrii stejari şi fagi nu au vrut să-i primească la adăpostul lor, pentru că abia îşi puteau păzi frunzişul bogat de urgia cerurilor, unde să-i mai adăpostească şi pe cei doi călători? Merii şi perii au spus că trebuie să-şi apere fructele, sălciile şi plopii s-au făcut că nu-i bagă în seamă şi au tăcut.

Dintre toţi, doar bradul s-a învoit să le ofere adăpost. El a spus: „Fructe mândre pe care să le apăr nu am, frunzişul meu e făcut din ace ascuţite care nu se tem de grindină, oamenii mă ocolesc şi mă socotesc nefolositor, dar, dacă vreţi să-mi cinstiţi acoperământul cu prezenţa voastră, eu vă voi primi cum voi şti mai bine şi am să învelesc trupurile voastre cu ramurile mele dese”.

Zis şi făcut. Domnul Iisus şi Sfântul Petru au fost păziţi cum nu se poate mai bine de bradul cel vrednic. Apoi, furtuna s-a oprit, iar soarele a răsărit din nou, mândru, pe cer. Atunci, ieşind din adăpostul cetinei, Iisus cuvântă astfel către brad:

„Dintre toţi copacii, tu, bradule, ai fost cel mai vrednic, iar eu, prin voia Tatălui Meu, te voi răsplăti. Fie ca, de azi înainte, iarna, tu să nu-ţi mai lepezi frunzişul ca ceilalţi copaci, ci să-l păstrezi veşnic. Apoi, fie ca acele tale înţepătoare să capete o mireasmă care să-i bucure pe oameni, să le dea putere şi să le vindece bolile, astfel încât ei să te preţuiască aşa cum se cuvine. Cât despre lipsa ta de rod, fie ca în miez de iarnă, când toate fructele pământului se vor fi terminat, oamenii să te împodobească şi să pună pe ramurile tale toate bunătăţile, iar atunci când se vor strânge în jurul tău, ei să se gândească la Mine, pentru că tu eşti copacul cel mai drag Mie.”

Numai ce zise acestea şi Cel Sfânt dispăru, împreună cu Sfântul Petru, într-o geană de lumină. A rămas în pădure, însă, bradul cel falnic, cu darurile sale nemuritoare, precum şi această poveste murmurată de frunzişul copacilor, înfioraţi de minunea dumnezeiască…

Sursa: Cuvantul Liber ( GHEORGHE ŞINCAN, paroh la Târgu-Mureş)

Pare a fi ruptă din realitate această poveste minunată .

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

 

Tragedia pe care o plătim: Legi avem dar sunt nerespectate pentru că nu se pot controla, amenda sau închide pe ei sau între ei

Tragedia cumplită de la clubul Colectiv din Capitală – 30 de morţi şi 147 de răniţi până duminică la ora 21.30 – aduce în discuţie tragedia legilor nerespectate şi de ce.

Autorităţile, începând de la preşedintele Klaus Iohannis,  până la primarul sectorului  4, Cristian Popescu Piedone îşi acoperă activitatea prin hârtii: legi avem, regulamente de funcţionare avem, dar cei vinovaţi nu le respectă.

Preşedintele României constată că spaţiul unde era clubul Colectiv era impropriu acomodării a 300-400 de oameni. Iar acum aşteaptă cât mai rapid raportul autorităţilor.

Clubul funcţiona pe ruina fabricii Pionierul, privatizată în 2006 şi care acum aparţine unei firme din Cipru. Asta apropos de proprietarii anonimi.

Primarul sectorul 4, pe raza căruia se află clubul, prezintă rapid tone de hârtii, ca niciodată, prin care spune că toate autorizaţiile au fost date legal şi că nu ar fi problema lui ce s-a întâmplat acolo, că proprietarii clubului au lăsat să intre mult mai mulţi oameni decât au declarat în acte (80 versus 400). Dar clubul nu se deschisese ieri, ca să nu ştii  ce se petrece acolo.

România are legi, are norme, are sute de instituţii, are sute de mii de oameni angajaţi la stat care pot să verifice ce se întâmplă în jurul lor, pentru ce au dat aprobare, dar nu verifică.

Când pentru orice fel de autorizaţie birocratică ceri sau dai bani, că aşa e obiceiul pământului, nu mai verifici ce e acolo. Pentru asta s-a plătit când s-a dat autorizaţie.

Suntem o ţară a tonelor de hârtii pentru orice, numai pentru verificare nu. În spatele aproape tuturor afacerilor locale – baruri, restaurante, dus şi strâns gunoiul, etc. – se află oameni de la vârful administraţieie locale sau naţionale. Acestea sunt afacerile lor şi nimeni  nu-i controlează. Adică nu se pot controla pe ei şi să-şi dea singuri amendă.

Ca să activezi pe piaţa cluburilor nu cu unul, ci cu mai multe, cum este cazul lui Costin Mincu, trebuie să ai spate puternic. Cluburile sunt un loc unde se plimbă mulţi bani, fete, poate droguri şi unde poate se fac înregistrări. 

În actele oficiale, un club nu adună într-un an mai mult decât câtevas sute de mii de lei. În realitate, în acel spaţiu de 200 sau 400 de metri pătraţi se învârt poate sute de mii de euro într-un weekend. Controalele sunt numai la suprafaţă, câteva sticle de băutură nedeclarate, ceva ţigări fără timbru şi cam atât.  Să nu zică lumea că nu avem Fisc sau Gardă. Fiecare club are o protecţie.

Legi avem dar sunt nerespectate pentru că nu se pot controla, amenda sau închide pe ei sau între ei.

Sursa :Ziarul Financiar                                                                        DOLIU

…Cuvintele sunt de prisos . Închei cu vorbele lui  P.F. Thomese :

“Unei femei care îşi îngroapă soţul i se spune văduvă, unui bărbat

rămas fără soţie, văduv. Un copil fără părinţi este orfan.

Dar cum se numesc tatăl şi mama unui copil care a murit ?”…

nu se gaseste in dictionar un asemeneacuvant  ,

 asta pentru că nimeni nu-și dorește așa ceva iar  cuvântul ar  exprima prea multă  durere…..

Săptămână binecuvântată .

M. Cooper

O femeie de 69 de ani nu s-a mai folosit de fonduri de 15 ani și spune că este fericită…

Trăieşte fără bani! O femeie de 69 de ani nu s-a mai folosit de fonduri de 15 ani…..aceasta știre am citit-o în Ziarul financiari de ieri. M-a impresionat foarte mult această femeie , care iată a decis să aibă un fel de viață personală care o face , cu adevărat , fericită. 

Heidemarie Schwermer, o femeie în vârstă de 69 de ani din Germania, a renunţat să se mai folosească de bani de mai bine de 15 ani. Nici măcar nu foloseşte vreun card bancar şi mărturiseşte că niciodată nu a fost atât de fericită!                                                                                             Trăieşte fără bani! O femeie de 69 de ani nu s-a mai folosit de fonduri de 15 ani

Se spune că banii n-aduc fericirea, dar o întreţin… în cazul

nemţoaicei Heidemarie Schwermer nici măcar partea cu

„întreţinerea” nu este valabilă, căci femeia de 69 de ani

trieşte fără bani de vreo 15 ani încoace.

Povestea lui Heidemarie a fost relatată de site-ultrueactivist.com

 şi a fost preluată rapid de presa internaţională, căci subiectul este

unul extrem de controversat şi simpul în acelaşi timp.

În urmă cu 22 de ani, nemţoaica a ajuns să se stabilească în Dortmund împreună cu cei doi copii ai săi, în urma unui divorţ complicat. Profesoară la gimnaziu, Heidemarie Schwermer a intrat imediat în contact cu problemele sociale ale noului său oraş de reşedinţă: cea mai pregnantă era situaţia oamenilor fără adăpost. Şocată de numărul lor, femeia a decis că e cazul să se implice şi aşa a înfiinţat un magazin aparte, numit  “Gib und Nimm”, în traducere „Dă şi primeşte”.

Locul a devenit un centru în care oricine poate face shimb între produse, servicii, abilităţi, toate trazacţiile făcându-se fără niciun ban. Treptat, locul a devenit punct de atracţie atât pentru cei fără adăpost, cât şi pentru şomerii care nu reuşeau să-şi găsească un loc de muncă.

Succesul înregistrat de magazinul său a determinat-o pe Heidemarie Schwermer să-şi schimbe propriul stil de viaţă. Astfel, femeia a decis să renunţe la postul de profesoară şi a început să-şi ofere serviciile în schimbul alimetelor sau obiecteler vestimentare. A început cu spălatul vaselor: în urma unei ore de curăţat farfurii şi tacâmuri, a fost recompensată cu 2 cutii de lapte, un kilogram de cartofi şi o pânie. Asta i-a dat curaj şi, începând din 1995, Heidemarie Schwermer nu s-a mai folosit de bani pentru a-şi procura cele necesare, în ciuda comentarilor primite din parte familiei şi a prietenilor. Heidemarie le răspunde tuturor aşa: „Niciodată nu am fost mai fericită!”.

Între timp, femeia în vârstă de 69 de ani, a scris două cărţi desprte noua sa viaţă, iar veniturile obţinute în urma vânzării au fost redirecţionate către o fundaţie de caritate.

Întreaga avere a lui Heidemarie se rezumă la o valiză şi un rucsac, în care îşi ţine bunurile personale şi la un fond de rezervă de 200 de euro pentru urgenţe. Nu are asigurare de sănătate pentru că nu doreşte să i se reproşeze că trăieşte pe banii statului, iar în momentul în care se îmbolnăveşte apelează la remediile naturiste.

https://www.youtube.com/watch?v=djzitB1xyoc

Totodată, Heidemarie călătoreşte prin toată ţară şi prticipă la conferinţe şi cursuri, unde le vorbeşte oamenilor despre stilul său de viaţă.

Concluziile le putem tragem fiecare în felul său, însă adevarul foarte probabil coincide cu cele două citate cu care și închei:

„Dacă nu îţi place ceea ce faci, nu mai continua. Trebuie să iubeşti ceea ce faci.”( ) ,

iar „Dacă-ţi place ceea ce faci, nu vei munci nici o singură zi din viaţa ta.”( )

Să fiți buni și înțelepți !!! 

M. Cooper

Încrederea înfloreşte în inimile mari…

Despre încredere…așa pentru ultima zi de „cuptor”…

prietendevremerea

Orice vis , orice dorință devine realitate, atunci când crezi cu adevărat că acest lucru se poate întâmpla !

Într-o vară secetoasă, preotul i-a chemat pe toți credincioşii să participe  la o rugăciune pentru ploaie pe câmp. Pământul se uscase iar culturile erau aproape compromise, dacă nu ploua cât mai repede. 

Oamenii au venit cu mic cu mare la locul anunțat şi la ora                   

potrivită pentru rugăciunea de ploaie. Fiecare purta în mâini

semnul credinţei : icoane, tămâie, lumânări. 

Preotul a fost în schimb foarte impresionat de o fetiţă care,

în timpul rugăciunii, ţinea în mână o umbrelă roşie. Era singura,

din acea mare adunare, care avea umbrela la ea , în caz că

rugăciunea avea finalitatea mult dorită : ploaia.  Astfel, preotul

a adăugat rugăciunilor pe care le citea din carte, una de la el:

„Doamne ajută-ne pentru credinţa acestei…

Vezi articol original 156 de cuvinte mai mult